Pana la moaste, te incearca nervii...

Pentru inceput, vreau sa ma disculp de orice pozitie "ateica". Sunt, dimpotriva, un crestin, atat prin botez cat si prin convingeri, dar care lupta cu crestinismul comercial pe care il intalneste la tot pasul.
Intai de toate, vreau sa imi cer scuze celor ce vor gasi in randurile mele opinii contrare cu ce inteleg ei prin credinta si sa imi acorde toleranta unui credincios atipic, cu grad de bigotism aproape de zero.
Am urmarit aseara la stiri imagini cu pelerinajul la moastele Sf Andrei, in Bucuresti, si m-a incercat, a nu stiu cata oara un sentiment, n-as zice de dezgust, ci de mahnire. O multime de oameni insirati, ingramaditi, infrigurati si nedormiti, inaintand chinuitor de lent spre ramasitele sanctificate. Premiul: pret de o clipa(literalmente, pentru ca spatiul temporal acordat era de cateva secunde) aveau ocazia sa atinga, cu mainile sau cu obiectele ce ii insoteau cufarul cu pricina.
Nu simbolistica e cea care ma enerveaza, nu puterea credintei pusa de atatia sub semnul derizoriului, nu sacrificiul unor multe zeci de ore de stat in picioare, in frig, chestionata, la fel, de unii, de lipsa de sens e cea care m-a facut sa scriu azi, ci indoiala lipsirii de simtaminte a intregii actiuni.
Recunosc, am renuntat de ceva timp sa mai merg la biserica. Nu ma simt bine cu propria-mi decizie, nu ma mandresc cu asta, dar asa simt! Simt ca nu pot merge, ca n-am de ce....simt ca acolo nu mai simt... Macar sunt sincera cu mine si cu Dumnezeu, si nu ma prefac in fata Lui. Mi-e mai rusine sa asist la o slujba care nu-mi mai transmite nimic, iar inchinarea sa nu insemne decat niste gesturi mecanice cap-piept-umar-umar impreuna cu alti oameni, care si ei, poate, au incetat sa mai simta.
Problema formei fara fond imi pare a se rasfrange dureros de mult si aici...si daca ipocrizia, in mediile laice e pana la urma o forma de a-i minti pe ceilalti, pe Dumnezeu eu n-am dorinta sa-L fentez!

Putine mai sunt locurile in care simt cu adevarat apropierea de Divinitate. Cu parere de rau, dar cred ca lui Dumnezeu nu-i trebuia o casa cu tablouri suflate in aur...Eu acolo nu-L gasesc. Il gasesc in manastiri si in bisericute de lemn vechi, in care totul e tacut si intim. Acolo unde a fi smerit e o virtute ..inca..si lumina de afara patrunde pentru a lumina cate o icoana simpla, fara briz-briz-uri si incrustatii pretioase.

Insa in biserici in care locurile din fata poarta placutele marilor personaje (pentru ca "personalitati" nu e un termen corect) locale si care si-au cumparat bilete la loje pentru evenimentele din fiecare duminica, acolo eu nu-L gasesc pe Dumnezeu.

In biserici in care lumea e nervoasa, in care enoriasii se barfesc si isi dau coate, in care se calca in picioare si nici macar nu-si cer scuze....in care se inghesuie si se baga in fata la coada la inchinat...acolo eu cred ca nu-L gasesc pe Dumnezeu.

In biserici in care, enoriase vrednice refuza sa imparta coliva la niscaiva tiganasi popositi pe la portile locasului, pe motive diverse, fie si pentru a nu strica aspectul cosului ce le atesta talentele gastronomice, eu sunt sigura ca nu-L gasesc pe Dumnezeu. Nu-mi aduca aminte ca El sa fi pus conditii etnice in indemnul Lui spre milostivenie...

Lumanarea aprinsa langa icoana poleita si banii din cutia milei nu sunt suficient de puternice incat sa stearga pacatele unor ganduri si actiuni ne-crestine. Din pacate am vazut prea multa ipocrizie. Oameni crestini doar declarativ, dar nu si emotional, care odata iesiti de la slujba oficiata, se intorc in acelasi ciclu de minciuni, ura si dispret fata de ceilalti.

Ma amuza teribil sa vad transmisiuni TV de la slujbele oficiate de Paste, sau alte sarbatori importante, cu mine umile de politicieni, smeriti in fata lui Dumnezeu, pe care il batjocoresc in tot restul anului prin felul lor de a fi. Intre ei si manelistii cu cruci de aur masiv nu e nicio diferenta de intensitate a ipocriziei.

Si ca sa revin la cardul de enoriasi aliniati la moaste, i-as intreba pe multi dintre ei de ce o fac? De cata credinta dau dovada cand singurul scop e sa-si sfinteasca Blackberry-ul pe racla Sf Andrei?...

Eu nu mai vreau sa merg la biserica... in multimea de ipocriti si de necredinciosi eu risc sa-L pierd pe Dumnezeu!