1 Decembrie: despre mandrie si prejudecata...

In Romania ultimilor ani, patriotismul e un concept cu nenumarate nuante si substraturi. E polivalent si schimbator, probabil si pentru ca nu mai exista razboaiele cu turcii, opresiunea comunista, sau alti factori care, de-a lungul istoriei, ne-au facut sa ne dorim sa facem "lucruri pentru tara". Astazi am impresia ca asupritorul e unul dintre noi, ca lupta nu se da cu dusmanul in fata, sau ca multi predam armele pentru ca ne-a sunat banca pe motiv ca am intaziat luna asta cu rata. Azi Romania e prezenta pe inceputul placutelor de inmatriculare si pe coloristica de pe cartea de identitate.

Eu sunt o fire in care samanta de patriotism gaseste sol roditor si propice dezvoltarii. Recunosc ca ma incearca o invidie teribila de fiecare data cand vad stadioanele englezilor cantand la unison "God save the Queen", dar si ca m-as putea uita la nesfarsit la filmele cu Mel Gibson sau Tom Cruise, pe acest subiect. Desi poate parea desuet in cadrul Romaniei tumultoase de astazi, am impresia, ca, inafara de credinta si altruism, patriotismul e unul din cei mai importanti factori ce pot inalta spiritual un individ, ridicandu-l din multime. Imi asum ridicarea din sprancene ce poate afirmatia de mai sus o va fi provocat, asa cum o fac cu toate ideile in care cred.

Dar pledoaria mea n-are nimic de-a face cu prosternarea ipocrita din textele de indoctrinare, pentru activarea pariotismului cu unic scop de a servi ca suport de ingurgitare mai usoara a unui regim, partid sau conducator politic. Stim nenumarate exemple de confiscare a patriotismului, doar pentru a-l face mai "de-al poporului" pe vreunul care arboreaza simboluri, cantece nationale, mai ceva ca bocitoarele platite la capataiul celui decedat. De ce? In conditiile in care, alegem din ce in ce mai prost lucuri pentru tara, in care citim prea putin si ne intrebam prea rar, e cel mai simplu unuia sa-si "vanda" ideile dintr-un program politic, daca le tese dibace pe conceptul de romanism. Mi-e groaza de 1 Decembrie de anul asta, nenorocit de faptul ca se nimereste in plina campanie electorala. Va fi un teatru prost, cu bilete impartite gratis si cu permisiunea de a scuipa seminte in sala. Anul asta punga de orez si galetile pentru apa se vor distribui cu "Desteapta-te romane" in surdina...

As vrea sa nu-i lasam sa ne confiste patriotismul...As vrea sa nu ne resemnam cu o Romanie care sa le apartina oamenilor politici sau compatriotilor din puscariile din Italia...Cel mult sa ne fie rusine de ei, dar nu de faptul ca impartim aceeasi "matca"... In seara asta, in ajun de 1 Decembrie, am vazut doua exemple care mi-au hranit "Mel Gibson"-ul autohton din suflet. Un domn ce-si imbracase oglinzile de la masina parcata in fata Ateneului in tricolor si, la cateva minute dupa, un taxi ce traversa Calea Victoriei fluturand doua stegulete prinse in portierele din spate. Despre asta ar trebui sa fie vorba...despre Romania fiecaruia dintre noi, despre un 1 Decembrie al nostru, al fiecaruia...Nu e o zi ce "ni s-a dat" libera si in care stam sa-i ascultam pe altii, e o zi ce ne apartine si ni se cuvine, ca parte a identitatii individuale.

De 1 Decembrie eu n-o sa stau in fata televizorului sa ascult demnitari vorbindu-mi despre tara, infulecand fasole cu ciolan si bucurandu-ma ca statul  mi-a dat dezlegare la trezitul mai tarziu! De 1 Decembrie nu ma-nvata nimeni despre patriotism!

La multi ani Romania!

Banca- intre stress si alcov

Recunosc ca sunt un fan al reclamelor de la Banca Transilvania. Gaselnita lor cu zanul e simpatica, in adevaratul sens al cuvantului, iar fiecare "episod" nou, avandu-l ca protagonist, ma surprinde cu zambetul pe buze in fata televizorului. Nu ca ar fi cea mai haioasa reclama, sunt multe altele care o bat la acest capitol; nu ca ar fi cea mai "smart", la fel, gasesti o gramada de exemple mult mai bune, insa aparitia zanului a fost prima miscare desteapta de a da o fata umana conceptului de banca, din mintile noastre.

Acest curent, odata inceput, se pare ca se doreste replicat tot mai des in ultima vreme.Numai ca, din pacate, avem parte de niste exemple stranii si, dupa parerea mea foarte prost alese. In acest domeniu, avand in vedere tendinta generala, aproape psihotica, de a face din rata lunara un adevarat bau-bau, e destul de greu sa abordezi emotional clientul si sa-l faci sa te placa. Mult mai facilele domenii auto, parfumuri, obiecte de lux, desi se rezuma tot la o chestiune de bani au apanajul beneficiilor de imagine, statut care-l fac mult mai abordabil pe cotidianul nostru sentimental. Insa cu banca e dificil. Trebuie sa-i desenezi un zambet larg pe fata, sa-i dai cu ruj pe DAE, sa-i photoshop-ezi privirea intruziva si sa-i pui manusi pe mana care se intinde hotarat spre portofelul tau.

Ma distreaza teribil doua din incercarile "estetice" la care se recurge in ultima vreme. Una e cu o tanti Sharon Stone wanna-be(desi, din pacate pentru ea, n-are nici pe departe din fizicul si farmecul acesteia) care pentru un credit de 10.000 de RON isi expune toate "asset"-urile, doar, doar va obtine un comision 0. Ma intrebam, constatandu-i nonsalanta de care da dovada, de ce a ajuns la banca? Cu siguranta avea sanse la cei 10.000 de RON si prin alte metode....dar sa nu fiu rautacioasa... Sau poate de aia are nevoie de credit, sa-si completeze piesele lipsa din garderoba spre a deveni si ea o doamna respectabila? Sa fie oare asta strategia bancii respective si sa-si doreasca sa atraga un segment de consumatoare care nu apelau la astfel de sustinere financiara?Eu nu stiu daca tanti Nuti, cand invarte in maioneza seara in fata televizorului se regaseste in reclama respectiva...nu cred ca are impresia ca spotul vosrbeste cu ea, despre problemele ei. Si, mai mult, asa se negociaza comisioanele la banca respectiva?...ca ar zice ceva de seriozitatea lor...

Al doilea exemplu vine de datat asta pe unde radio. Ma prinde cateodata dimineata, in masina, un spot cu parerile (cica) ale unor oameni despre creditele lor. Metaforele? evident, de-ale alcovului: un nene remarca sagalnic ca e participant la un triunghi amoros- el,sotia si creditul. O nefericita se lauda ca e casatorita cu creditul, si nu si-ar vedea viata fara el... Okkkkeeeeyyy! Au facut spotul asa, ca sa-l faca? Se asteapta ca cineva sa percuteze la asa ceva...sa se identifice cu vreunul din cazurile astea? Ia sa scapam acum pe oricine de credit, sa vedem, devine debusolat? Se arunca de pe cladire pentru ca si-a pierdut sensul vietii odata cu rata lunara care a disparut??? Si la nenea acasa cum e: "Draga, dormi mai la margine, nu e vezi ca s-a culcat creditul si il inghesui?" sau "Nu, draga mea, in seara asta nu, pe credit il doare capul si ar vrea sa se odihneasca".

Sa zicem ca, desi blamabil pana in maduva oaselor, sexul pe bani e totusi o realitate relativ usor de inteles si explicat, cumva nu-mi iese la rationat treaba asta noua, sexul cu banca...care btw, e pe banii tai, desi tu n-ai, in final, parte de nicio satisfactie...

Despre neuitare...

Nu stiu de ce, dar in fiecare an, pe 14 noiembrie, intr-un imbold similar unui tanar activist de partid cu veleitati artistice ce compunea o poezie/discurs "Prea Maritului", simt nevoia sa scriu cateva randuri mamei mele. O fi distanta care ne desparte, ce ma culpabilizeaza pentru faptul ca nu sunt acolo de ziua ei, o fi dorul de casa ce devine mai puternic cu astfel de ocazii, nu stiu. Cert e ca simt si nu ma pot abtine de la asta!
N-o sa fie o compunere prin care cu totii am trecut prin clasele primare, cu tema "Mama mea". Nu vreau sa vorbesc despre ce meserie are si ce culoare de par mai poarta anul asta. Pana la urma, imi revendic dreptul de a mi-o pastra pentru mine, intr-un gest suprem de egoism pueril.
Vreau doar sa scriu despre "mama", ca si concept esential al universului unui om, ca element indispensabil, alaturi de hidrogen sau carbon. Indiscutabil, ii datorez existenta fizica, palpabila. Indiscutabil ii datorez amintirile mele cele mai fragede, ticurile verbale, mimica fetei si modul de a rosti "buna seara" cand intru in casa. Asemeni tuturor, recunosc ca am fost o mica maimuta la inceputurile mele ca fiinta, imitand cel mai la indemana exemplu din mediul inconjurator. N-o sa evoc, in semn de multumire, stersul la nas de cand eram prea mica sa ma descurc singura, eforturile de a ma creste, vorbele duioase sau alte laitmotive din odele clasice pentru mame. Nici n-o sa insirui un pomelnic de motive de cerut scuze pentru derapajele din adolescenta: au fost acolo pentru ca trebuia sa trec prin ele. Si ea stie si m-a iertat deja. De ce-as mai scoate scheletii din dulap acum?
Vreau doar atat sa stie: ca n-am uitat! Ca n-am uitat prajiturile alea bune, de casa, in forma de domino pe care le priveam cu nerabdare prin geamul cuptorului. Ca n-am uitat linia melodica a versurilor din "Luceafarul" fredonate seara la culcare. Ca n-am uitat mana care m-a condus in fiecare dimineata la scoala, in primii ani de scolarita. Ca n-am uitat zacusca picanta facuta in fiecare toamna sau privirea in lacrimi de la fiecare serbare scolara. Ca n-am uitat zgomotul portii care-i anunta sosirea in week-end-urile de vara pe care mi le petreceam la bunici. Si-s multe altele de neuitat... Si sunt atat de vii, incat, acum, enumerandu-le, le retraiesc, in franturi de sentimente,pe fiecare in parte.
N-am cum sa n-o iubesc, la maximum capacitatii mele emotionale. E vocea cea mai calda din orice conversatie telefonica o pot purta...
....
"Buna, numele meu e Alexandra, am 27 de ani si inca mai dorm in pat cu mama, cand merg acasa!"
"Bunaaaa, Alexandraaaa!"

De ce nu merge feminismul in Romania?

Sunt sofer de cativa ani de zile, si, asa cum orice inceput e plin de stangacii, orice parcare facuta in 200 de miscari, orice manevra in trafic care continua dezaprobator in claxoanele celorlalti, mi-era imediat catalogata cu lema "E femeie!". Mi-o auzeam atat de des, incat, cand nu era nimeni s-o spuna, ma etichetam singura-singurica. Si pentru ca orgoliul meu n-o putea lua ca atare, ma trezeam in scenarii din astea, demne de filme americane cu eroi, in care eu, dandu-ma jos din masina, dupa o cursa prin oras/ pe dealuri/ oriunde prevedea in momentul acela intamplarea, sa provoc un val de uimire, stupefiere chiar:"Ooo, cum? o femeie??!!", iar maximum de implinire automobilistica sa insemne complimentul "Conduci ca un barbat". Si ma necajeam, pentru ca mi se parea incorect, pentru ca-i vedeam si pe ei cum gresesc in trafic, cum merg foarte incet, sau cum ii incurca pre ceilalti. Si nimeni nu exclama atat de explicativ "E barbat!". Era cel mult vorba de intelect sau de faptul ca sofeaza o Dacie, dar nicio referire la sexul soferului. Poate de aia ma si ambitionasem sa ma perfectionez intr-ale volanului...sa schimb mentalitati...
Bineinteles ca au trecut ani si gararea a iesit de mult din sfera SF-ului. Azi nu mai stau stresata la semafor, ca o sa incurc vitezele si o sa-mi moara motorul, azi ma dau cu ruj sau dau un SMS. Azi nu ma mai dau jos ca sa vad exact cat mai pot sa dau cu spatele incat sa nu opresc masina in stalp, azi parchez vorbind la telefon. Cu o singura mana pe volan.
Si stiti ce e culmea? Ca azi, ma enerveaza femeile la volan! Daaa, nici eu n-as fi prevazut asta...si totusi se intampla. Am stat si m-am gandit:de unde? cum? de cand? is it me? Nu dau vina pe societate. Nu m-am dat pe partea connaiseur-ului care, ca un parvenit, arunca cu rosii in novici. Ci e altceva...Ma enerveaza alte femei la volan pentru felul in care nu stim sa fim solidare si fair play. Ma enerveaza faptul ca fiintele de acelasi gen cu mine nu stiu sa multumeasca cand le dai prioritate, ca se baga intentionat in fata, fara nicio schita de a-si cere scuze, doar pentru faptul ca sunt femei si au dreptul. Sau ca fac un intreg circ daca le-ai atins masina, sau le-ai luat locul de parcare. Credeam ca jucam acelasi joc, al sofatului, si ma enerveaza recurgerile la diferente de gen, discriminari pozitive si batut din gene duios, asta dupa ce "fapta" e comisa.
Azi ma trezesc si eu exclamand "e femeie!" cand vad ca mi se taie calea, fara vreo aprobare prealabila, azi etichetez si eu la fel cand vad ca masina din fata, pentru care am stat in loc sa o las sa intre pe banda, nu-si aprinde avariile in semn de multumire/scuze.
E hilar! Noi, astea frumoase si care facem copii ne isterizam mereu cand suntem atacate de Adamii din jur si facem tribunale ad-hoc de infierat misoginismul pe unde-l prindem. Avem reviste pentru noi, avem programe TV dedicate, avem pana si "Libertatea pentru femei" (btw, acolo cine prezinta meteo? si e tot asa, semi-nud expusa temperatura si presiunea atmosferica?), avem replici memorabile de-ale Elenei Carstea si,cu toate astea, nu cred ca stim sa tratam subiectul cu adevarat. Din exterior pare ca ne batem cu mitocanii, in numele drepturilor egale pe care ni le revendicam, al carierismului si demnitatii, cand, ulterior, iseim din batalie cu hainele sifonate si ne trimitem una pe alta la cratita....Cam cate cred in capacitatile unei femei sef? Cam cate dintre noi cred intr-o femeie presedinte? Sa fim seriosi, sau mai bine zis serioase, continuam sa oferim pe platou puterea si increderea reprezentantilor cu pantaloni. Continuam sa credem ca o voce mai grava decide mai bine, ca niste degete musculoase tin mai bine volanul, ca testosteronul vine la pachet cu inteligenta. Femeilor cu functii le cautam tivuri descusute la rochii sau trecuturi tumultoase care sa explice ascensiunea pe un post.
O sa continui sa las masini sa intre inaintea mea, chiar daca (sau mai ales daca) sunt conduse de femei...Poate intr-o zi n-om mai fi niste bichoni care latra dobermanii de pe alee, si dupa ce acestia dispar, sa ne aruncam cu iarba unii in ochii altora, folosindu-ne de picioarele din spate...

Un Pont despre plagiat...atentie: articolul de mai jos nu are si n-a avut vreodata carnet de partid!

In ultima perioada mi-am tot "condimentat" gustarile de seara cu cate un episod din cea mai mare enigma a noastra de la Elodia incoace, si anume, plagiatul domnului Ponta. Nu-mi voi expune nicio parere aici in legatura cu acest subiect pentru ca oricum s-au spus destule, pentru ca oricum, oricate s-ar zice, mereu ramane loc de interpretare, pentru ca oricum mi se pare mult prea penibila situatia si importanta care i se acorda in mass-media.

Desi invaluit momentan intr-o increngatura de presupuse urzeli politice, santajisme, demonstratii de incapacitate intelectuala, politica sau de orice alta natura, miza pare a fi una de moment, cand de fapt, daca ne-am obisnui sa tratam un pic mai mult fondul si nu forma, ce se intampla cu acest plagiat nu e o chestiune ce priveste astazi un prim-ministru x, ci o intreaga natie.

Mi-a placut intotdeauna sa citesc...listele de lecturi suplimentare pe timpul verii erau bifate, pana la ultima carte, ba chiar completate cu altele "extra", aveam carti care ma fascinau intr-atat de tare incat puteam petrece o zi intreaga fara sa ma dezlipesc de subiect...pe "Numele trandafirului" l-am "devorat" in 2 zile. Ca sa nu mai zic ca la fiecare serbare din clasele primare recitam cu atata traire din Cosbuc, poetul preferat al copilariei mele, incat de fiecare data o faceam pe mama sa planga!
La scoala, mai tarziu un pic, am avut insa un soc...sau mai degraba o deziluzie. Am o personalitate destul de indaratnica la lucruri impuse, mai ales atunci cand vine vorba de idei, concepte de inmagazinat robotic. Nu intelegeam de ce un comentariu pe text trebuie sa reflecte parerea vreunui nene care scrisese o culegere scolara pe tema "ce-a vrut sa spuna autorul?". din simplul fapt ca eu, "daca as fi fost autorul" nu mi-as fi pus cititorii sa-si filtreze si educe emotiile provocate de impactul cu textul meu, prin prisma unei culegeri. si de aici incepe povestea...povestea invatarii ca nu e neaparat nevoie sa ai o parere, ca parerea a fost exprimata deja, de cineva inainte, suficient de buna incat sa fie tiparita, si suficient de riguroasa incat abaterea propriei perceptii de la ceva ce e deja clasificat ca "bun" sa te coste un 4 la limba romana...imi pare rau, doamna profesoara, dar eu din "eu nu strivesc corola de cununi a lumii" intelesesem altceva decat ceea ce se cerea pentru nota 10... si intreg sirul de exemple a tot continuat, in detrimentul propriilor pareri, cale sigura spre primele copiute la lucrarile de control, si de citate fara sens in compunerile si comentariile ulterioare. Eu cred ca bibliografia ar trebui sa vina in scopul sustinerii si nu inlocuirii parerilor personale, ale amprentei proprii asupra unei teme/ lucrari, dar n-a fost sa fie asa.
Si stiu ca fiecare dintre noi a invatat definitii si citate, pe care nu le-a inteles, dar care erau "must have-ul" unei lucrari de calitate...si incet-incet ne-am anulat prin aliniere, prin alipire la ceva ce-au zis altii, prin insusirea gandului ca noi, personal, nu putem simti un text, ci trebuie sa ne invete cineva ce trebuie sa simtim. Eu cred ca pe Bacovia, de exemplu, il poti percepe diferit, de la un individ la altul, ba chiar si in perimetrul propriei fiinte, cu variatia starii emotionale in care te afli la un moment dat. Iar intr-o cursa in mediul educational, in care obiectivul ultim e media de absolvire, iar masurile intermediare sunt notele obtinute, in conditiile in care colegi al caror grad de inteligenta ridica semne de intrebare reusesc sa-si ia avand pe listele finale de la BAC/licenta, etc, sucessul tau incepe sa minimizeze rolul lucrurilor dobandite in scoala si sa amplifice importanta notei obtinute cu orice pret. Incet, dar sigur, apar copiutele si uitatul peste umar, apar lucrarile si proiectele cu un singur autor moral, dar 5 contributori inscrisi pe foaie, cu lucrari de diploma cumparate sau "inspirate" de pe net, cu zeci si sute de citate si surse bibliografice pompoase in subsol.

Una din cele mai amuzante faze mi-a fost dat sa o cunosc in facultate. La licenta, in timpul sustinerii lucrarii la care "lucrase" asiduu, unui coleg de-al meu i-a fost pusa intrebarea daca cunoaste limab franceza. A raspuns ca nu (facuse engleza si germana, parca, nu mai stiu exact), si s-a blocat atunci cand comisia l-a intrebat cum a consultat publicatiile in limba franceza pe care le trecuse la bibliografie....

Situatii de acest gen sunt multe, si le stim fiecare dintre noi. Fiecare are povesti savuroase cu colegi care s-au facut de ras, fiecare are amintiri pline de adrenalina cu vreun examen la vreun "bau-bau" de profesor in care copiuta se ascundea pe te miri unde, si mai toate sunt haioase si starnesc nostalgii cand sunt povestite...si atata timp cat raman in registrul experientelor din copilarie, cu naivitatea si strengareala specifica acelor episoade zburdalnice, ele nu fac rau...Insa in masura in care devin un fel de a fi si de a privi "mersul prin viata" ele devin un rau mai nociv decat s-ar putea crede. Si nu fac teoria diplomei fara merit si a titlurilor onorifice pe bani...undeva sunt sigura ca lucrurile se cern in viata, si se echilibreaza undeva, in memoria colectiva, in amintirile si impresiile celor care te cunosc, in ceea ce lasi cu adevarat...Pana la urma, in clasa a 1-a nu trageai cu atata sarg si concentrare bastonasele cat mai drepte gandindu-te ca intr-o zi cineva os a te imortalizeze pe piedestal la Universitate, in fata...

Pacatul cel mai greu e acela ca nu vom fi niciodata autentici, o sa ne fofilam smechereste printre "nu stiu"-uri, pozand in doctoranzi, n-o sa stim niciodata savoarea unui "habat n-am" plin, din inima, dar in acelasi timp cu demnitatea sinceritatii fata de tine... Nestiinta, pe care vom incerca mereu sa o mascam si care ne va frustra, ne va face sa ii dispretuim pe cei ce n-o sa se priceapa sa o ascunda la fel de bine..ii vom calca si ii vom umili, satisfacuti ca , desi nici noi nu stiam, nimeni nu s-a prins.Vom rade la emisiuni de prost gust, cu maimute blonde care nu stiu raspunsuri la intrebari de cultura generala si care sunt luate peste picior, repet, vom rade cu atata pofta, desi nici noi n-am fi spus varianta corecta... Ne vom apleca fruntile in fata vreunuia care o sa stie sa joace rolul asta si mai bine, la rang de maestru. Ne vom pierde pe noi, adoptand mereu parerea altora...Nu vom sti, din 4 in 4 ani, sau mai nou, 5, pe cine sa votam...pana bineinteles o sa apara unul cu gura mai mare si mai persuasiva care sa ne adune precum oile...Dar vom fi doctori si absolventi cu diplome care o sa-si alunge plodul venit cu caietul de mate in brate, macinat de problema la mate la care nu-i da rezultatul, motivand ca "si eu am avut teme in scoala, nu le mai fac inca o data pentru tine"....in loc sa recunoastem ca de fapt....noi nu mai stim nimic din matematica de clasa a 6-a....ca era Ioana in banca din fata de la care copiam in pauza de dinaintea orei de mate tema pentru acasa...

Eu nu mi-am copiat lucrarea de licenta...dar nici prim-ministru nu vreau sa ajung...eu inca recunosc ca "nu stiu" atunci cand nu stiu...

Aici, intre Carpati...

Nu sunt romanul caruia sa ii fie rusine de nationalitatea sa. Nu sunt insa nici romanul care sa arboreze patriotismul exacerbat, cu o inflacarare demna de un loc fruntas in randul UTC-istilor de alta data. Consider ca am un dozaj realist de "nationalism", atat cat poate da dovada un om rational, al epocii contemporane, infuzate de globarizare si UE-izare. Simt patriotismul in fiecare moment al vreunei competitii in care se intoneaza imnul national si mi-e drag tricolorul. In ultima perioada, am trait cateva confruntari cu patriotismul, insa, in stari si emotii ce s-au intins de la "+" la "-" destul de usor.



Franta, 2011- am poposit cu tata si Cristi intr-un fast-food cu specific oriental (parca?!) din apropierea unei gari din Nantes. Aveam cateva zeci de minute de pierdut pana la sosirea unui tren, asadar parea locatia potrivita pentru un festin...al picioarelor. Pronosticurile ce asteptau a fi puse pe un bilet de pariuri sportive au starnit niste discutii intre mai sus mentionatii, polemici care, desi n-au depasit sfera amicalei dispute intre doi "connaisseurs" de fenomen fotbalistic, s-au derulat, evident, in limba romana, si, evident, pe o acustica mai pronuntata. Urmarea? Ce nu era, inca, "evident", intr-o franceza stricata, kebaberita (evident, departe de a fi vreo frantuzoaica pur-sange) ne-a invitat sa parasim locatia. Nici macar euforia receptionerului de la hotelul in care am stat in seara aceea, bucuros ca venim din tara lui Moldovan, nu mi-a "reparat" onoarea de romanca. In ziua aia m-am simtit pentru prima oara discriminata pe motive etnice. Admit ca sunt (putin) hiper-sensibila la nedreptate si la prejudecata, iar evenimentul ma tulburase suficient.



Romania, 2012 – am mers sa vad finala Europa League, de la Bucuresti. In toata valtoarea de spanioli “Atletici”, paseam spre stadionul National Arena. Reusita aducerii evenimentului in Capitala, pana acum cativa ani, o utopie, probabil, pentru multi dintre noi, care nu si-ar fi imaginat ca un astfel de meci, urmarit mereu la TV, cu punga de seminte in fata, ar putea fi vizionat “live”, fara telecomanda si canapea (dar si fara seminte), precum si review-urile hispanicilor ajunsi in spatiul carpato-danubiano-pontic, cuceriti de gustoasa shaorma, berea ieftina si buna si de fetele frumoase, mi-au adaugat cateva credite bune la indicatorul “patriotism” resimtit. Pentru 90 de minute riscai sa uiti ca esti in Romania- singurul “reality check” s-a dat la auzul indemnurilor de incarcerare destinate binecunoscutului ne-puscarias Mitica. In seara aia, mi-a fost drag de noi…



Marea Britanie, 2012 – in tot week-end-ul londonez, pe unde ajungeam, eram intrebati de tara de origine. Veritabil oras turistic, curios de componenta cocktailului afluent, sustinator de industrie hoteliera si vizitator de muzee…Le raspundeam, dupa care urma o repetare a numelui rostit, cu un zambet larg si ospitalier, suspect doar de amabilitate. Seara, insa, in metrou, pe unul din tabloidele locale scria cu litere de-o schioapa “ROO MANIA” pare-mi-se ca era un articol despre Rooney, ce fusese praduit de niste animatoare intr-un club. Nicio legatura directa cu Romania, ci pur si simplu un joc de cuvinte. In seara aia, m-am culcat cu patriotismul la “the lowest level”.

Am o problema personala cu o reclama TV care ne spune ca ne indoim in fata furtunii fara sa ne rupem si ca avem cele mai frumoase femei, dar ca e o bere care ne face cunoscuti…Cui ne face? Ca eu am senzatia ca oricum doar noi o bem…

I-am dus gazdei un album cu fotografii representative pentru Roamania. Ne-a marturisit ca nu ne vizitase niciodata tara (nu-i bai, nu e ca si cum ne asteptam sa o fi facut) si ca nu stie foarte multe despre ea. In pub-ul in care am mancat intr-o zi era scrijelita pe o tablita, cu creta o anecdota ce ilustra ce face o companie germana, chineza, italiana, etc cu doua vaci… Noi stim si varianta cu compania romaneasca, tablita nu…



Am ramas cu o “psihoza” de la intoarcerea din Londra. Mi se pare ca aud mereu vocea de la metrou…”Mind the gap, please! Mind the gap!”

Masterchef cu sentiment

Ti-am spus ca nu imi place sa gatesc,
de la-nceput. De ce mai speri tu oare
ca sear-as vrea eu sa te pacalesc,
cu diferite feluri de mancare?

Doar stii ca nu-i asa, si nu-i corect
(nu stiu daca ti-o fi picat la BAC)
da-n drumul ei, din minte pana-n piept,
iubirea chiar nu trece prin stomac!

iar pe subiect eu am concluzionat,
stiind cam cat de tare ne iubim,
abuzul se considera pacat,
si-atunci e bine sa mai si postim!!!

Maimutelor de pe ecranul televizorului meu...

Zi de zi se tot perinda,
Pe on-line, tipar ,TV,
Reflectand ca o oglinda,
Al prezentului WC.

Versus unui card de oi,
Dac-as face socoteala,
Ce stiu ele, ce stiti voi,
Diferenta nu-i de scoala…

Ati facut din “fake” o moda
Si din sex o institutie,
Existenta voastra toata,
E in DEX, la “prostitutie”…

Dar ca sa o spun pe nume
si cu zero eleganta,
nu e silicon sa umple
mintea fara de substanta!

"Geani, dragostea mea!(ep 11 La mare, la soare..)

Mamaaaa! de cand nu mai stim nimic de biata Mitzi!!! Cu siguranta va intrebati ce s-a mai intamplat cu bruneta noastra...

Pentru ca a trecut ceva vreme, se cere o recapitulare. Deci, Mitzi, bucuresteanca de clasa mijlocie, spre mica (multumim Gicu ca esti doar magazioner!!! grrr..), cu o mama care o vrea maritata cu Virgil Ionescu, vecinul mult mai instarit, dar "amprentata" emotional de un italiano ne-vero pe numele sau fals -Geani si incurcata pentru o noapte cu amicul sau Ricky(alt "latino lover wanna be"), admisa la o facultate particulara si cu permisul inca neluat. Escapada nocturna cu Ricky Martin de Bucuresti s-a lasat fara urmari, desi pe Mizi a cam chinuit-o spaima aproape o luna de zile. Mult mai trecuta prin viata de noapte, Adela, a linistit-o a doua zi, calculandu-i pe calendar zilele fatidice. Venise vara si lui Mitzi tot nu ii mergeau bine lucrurile(niciun semn de la Geani, pe care incepuse sa il mai uite, iar Ricky plecase in Austria cu nise afaceri si cu promisiunea ca o cauta el cand revine). Nu se anunta un sezos estival prea distractiv, mai ales ca si Adela era si ea out-of -office. Cunoscuse un grec pe net si plecase la el in vacanta. Ce norocoase-s unele!

Asadar, nopti lungi de vara si un gol mare in suflet...si in ganduri.

Mioara, insa, femeie cu determinare, stia ca acum e momentul sa miste in front. Mizand pe depresiile fetei, dar si pe mana de fier cu care isi conducea casa, l-a pus, sub amenintarile unui scandal monstru, pe Gicu sa isi ia concediu. Si nu oricum, ci fix in aceeasi perioada cu Ionestii, care, asa cum v-am povestit de la inceput, isi alocau 2 saptamani de august litoralului romanesc.

O discutie "intamplatoare" cu Ioneasca, la o cafea duminicala, si o tarta cu branza desavarsita (ca stim deja ce minunatii culinare facea Mioara), le-au facut pe cele doua vecine sa-si sincronizeze loisir-ul. Zis si facut, pe 3 august, cu 4x4-ul lor si Kia lui Virgil la 7 dimineata urma sa se faca plecarea din fata blocului, cu destinatia Neptun.

Nu-i greu de imaginat cam cate bocete au fos in casa Popestilor cu o zi inainte. Mitzi, in ruptul capului nu vroia sa se conformeze acestui plan. La mare cu ai ei? si cu Ionestii? si cu Virgil???? Da' ce? Au innebunit? Sa se faca ea de ras? Ma-sa era ca turbata. Mitzi ii strica acum tot planul urzit in toti anii astia de inspectat pe fereastra si de tesut combinatii profiabile de incuscrire. De la argumente deja rasuflate de tipul sacrificiilor si eforturilor facute pentru progenitura, la acuze si reprosuri la adresa prostovanului de Gicu care nu le-a oferit si lor un trai mai bun, Mioara s-a vazut nevoita sa apeleze la artileria grea: promisiunea unei masini nou-noute odata cu inceperea facultatii, daca Mitzi arata ingaduinta. Ore de oftaturi si pufaieli, de ochi dati peste cap si de "printesisme" si Mitzi s-a invoit, facand insa clar de inteles ca n-o sa arate prea multa voiosie si buna-dispozitie in cele 14 zile care urmau. Realizase ca altceva mai bun n-are de facut si ca 14 zile de nervi sunt totusi 14 zile, dar cine o sa mearga cu masina la facultate in prima zi??? A acceptat in cele din urma sacrificiul, propunandu-si sa nu povesteasca nimanui ulterior. Oricum n-avea cine sa o vada pe ea la Neptun, cand lumea buna-i in Mamaia....

In seara aia s-a tot fatait prin casa cu bagajele... din 10 in 10 minute intra si Mioara in camera sa ii mai dea sfaturi (Mitzi devenea de maine momeala gustoasa de dat la Ionesti...aaa si la Virgil, asa ca trebuia sa faca impresie buna). Spre disperarea fetei, Popeasca intrase inr-o fibrilatie din asta stresanta, asa ca impachetatul s-a lasat cu alti nervi, ochi peste cap de-a lui Mitzi si reprize de pland isteric din partea Mioarei).Maman si-a pus cele mai elegante combinezoane si margele, palaria din paie luata de la magazinul Victoria de acum cativa ani, costumul de baie deux-piece de culoare lila si esarfa de ocazie, ca poate ies si ei intr-o seara pe terasa la un spectacol. Lu Gicu i-a trantit 2 bermude si slipii de baie, camasile, trei la numar, cu maneca trei sferturi si tricourile cumparate de ea, pe care n-apucase sa le poarte pana acum...ca el in casa sta in maieu. Maieu la care n-ar fi vrut saracul sa renunte nici in vacanta, dar dupa un "te-imbraci cum iti spun eu, auzi? Ca nu mergi acolo sa ne faci de rusine!" si "un mormoloc ai fost toata viata ta. nu stiu ce-am vazut eu la tine?" s-a linistit subit. N-a mai indraznit nici sa intrebe de radio...ca poate o fi vreun meci concomitent cu telenovelele pe care urma sa le vizioneze nevasta-sa seara...

La un etaj distanta, Ioneasca impacheta de zor pentru a doua zi, pe cand juniorul si seniorul erau in drum spre casa, incarcati cu proviziile de drum, niste pastile de raceala penru Virgil, asa, preventiv, cateva racoritoare, neacidulate, ca nu fac bine la stomac si umbrele de plaja.

Somn usor, ne auzim maine pe drum!

Sfaturi practice, in zilele geroase si nu numai

In seara asta am dat de un citat ce suna cam asa " Sometimes you have to be a bitch to get things done.". Semnat: Madonna.

Am stat un pic si m-am gandit de ce genul asta de sfat de viata, ce ajunge prin diferite cai la cei ce au nevoie de inspiratie/motivatie nu rezoneaza in niciun fel cu propria-mi filozofie de viata. (Si oricum, consideratia pe care o am pentru Madonna se rezuma strict la actul ei artistic si nimic mai mult.).

Cu siguranta nu e ea prima care enunta asa ceva. Cu siguranta nu e dezvoltatoarea acestei optici asupra succesului individului. Doar ca probabil, valoarea pe care si-a adus-o ca artist actioneaza ca aditiv in procesul de impregnare in constiinta a unor modele de "how to", care fac scuzabile situatiile in care ne comportam ca niste nemernici cu cei din jur. Un soi de Darwinism social interpretabil dupa bunul plac, un soi de lege a junglei, dar care n-are repere si principii exacte, ci in care, suntem, dupa cum ne convine, azi- erbivori, maine- sfasietori de carne. Daca in natura ierarhiile in lantul trofic sunt impermutabile, noi in viata sociala jucam unoeri rolul de lup in blana de miel.

Nu stiu daca ati remarcat pana acum, insa de regula, copiii care sufera de afectiuni grave, care isi petrec parte din copilarie in spitale, interventii chirurgicale si recuperari, declara ca, atunci cand vor fi mari, vor sa ajunga doctori. Bineinteles, situatia se mai poate schimba ulterior. Intr-un fel, in acea etapa a vietii lor, medicul este erou si salvator si probabil ca l-ar bate pe Spiderman cu mainile goale, hai, cel mult inarmat cu stetoscopul. Mai sunt copii care se vad profesori sau pompieri sau militari. Aaa..si sa nu uitam de politisti, ce raman in top 5 preferinte. La varsta aia nu ai da 2 bani pe ce zice Madonna, cel mai probabil pentru ca nu ai dat pana atunci de oameni ca ea. Maturizarea, insa, o va face, "deschizandu-ti" ochii catre reteta de succes a omului contemporan.

La cum vad eu, esenta vietii e in calatorie, si nu in destinatie. Viata nu se defineste prin prisma celor mai importante puncte/etape la care ajungi, ci prin felul in care te deplasezi intre ele. Geometric vorbind, existenta nu este formata din A,B si C, ci din liniile care le unesc, linii pe care le trasezi singur, prin actiunile tale. Nu posesiunile materiale sau succesele in plan profesional sunt unitatile de masura, ci felul in care ajungi la ele.

In esenta, nu a avea un Ferrari e meritoriu. Diferenta de valoare intre oameni o da felul in care l-au obtinut: acelasi Ferrari, ca si obiect poate fi rezultatul unei escrocherii, poate fi mostenire de la tati, sau cadou de la iubi cel batran, poate fi castigat la un concurs radio sau pacalind-o pe Oana Zavoranu, sau poate fi achizitionat cu banii proveniti de pe urma unei idei geniale materializata intr-un business profitabil. Still, it's the same Ferrari, insa proprietari cu totul diferiti. Sunt trasee diferite, intre A si B, pe care le poti alege. Being a bitch (in sensul propriu, vezi scenariul cu iubi in etate) presupune probabil traseul cela mai scurt.

"being a bitch to get things done" il vada stazi ca:
- a te culca prin studiouri muzicale cu producatori/ compozitori/ impresari/orchestratori sau naiba stie cati mai sunt implicati in "gang-bang-ul" artistic, pentru a cunoaste faima internationala si ulterior un mariaj de tipul fosta artista- om de afaceri;
- a sta intr-o relatie/ casnicie cu cineva pe care nu il (mai) iubesti, dar care e obedient, sub beneficiul unei stabilitati statutare, financiare sau de alta natura;
- a dispretui tot ce iti e inferior ca si pozitie profesionala, doar pentru ca ai "balls" si trebuie sa le arati. A fi luptator n-are nimic de a face cu atitudinea unui pitbull turbat, fixat doar pe beregata adversarului, ci are legatura cu etica si cu niste principii pe care le apara si le respecta;

Eu n-am pic de consideratie pentru adeptii acestei filozofii. Ei sunt cei care depasesc coloane de masini dimineata, doar pentru ca trebuie sa "get things done" probabil. Sunt cei care simuleaza prietenii in schimbul unor favoruri, sunt cei care prefera sa umileasca pe ceilalti pentru a-si demonstra superioritatea. Iar daca asta e lupta lor, infrangerea mea n-o sa ma doara nicidecum.

Poate ca saraca Madonna s-o fi referit la faptul ca trebuie cateodata sa ridice tonul la cameristele hotelului ca sa se asigure ca ii schimba regulat lenjeria de pat, si am dus eu interpretarea prea departe, neintelegandu-i intentiile bune. Insa, si daca o fi asa, interpretarea citatului devine factor justificator pentru toti cei enuntati mai sus. We're walking on a very thin line, my friend...

Serios, acum...daca tot o puneti pe Madonna pe FB ca si guru, cu ale ei citate pline de intelepciune practica, v-as ruga sa ii alaturati, ca si comparatie, si linkul monologului lui Al Pacino din finalul filmului "Scent of a woman". Si-apoi alegeti voi...

Ce gandesc fetele?- pentru cine nici nu gandeste

tot circula pe FB tot felul de mesaje si postari care pe mine ma amuza teribil. Astazi am dat peste "ce gandesc fetele?". Cum era de asteptat, slabut, previzibil si cu nuante melodramatice...

Pentru ca sunt eu de treaba, pentru baietii interesati de un anumit gen de fete sophie-sticate(sau stricate, nu mai stiu cum era corect), amatoare de roz "bonbon" si de Bellagio, in premiera si exclusivitate, va dezvalui adevarata versiune a "ce gandesc fetele?"...oricum mi se pare mai utila decat cea de pe FB:)) Soooo...fiti atenti si luati notite:

1. daca nu te suna...inseamna ca atunci cand ai agatat-o era prea atenta la cate butoane are telefonul tau si daca e "berry" sau nu, incat a uitat sa-ti memoreze numarul, sau pur si simplu nu mai are credit (exceptie: fostele devoratoare de Cool Girl in adolescenta care asa au citit ele ca face o tipa cool);

2. daca pleaca suparata din cauza ta...e pentru ca in seara aia nu te-ai asortat cum trebuie sau ai baut bere in loc de whisky si-ai facut-o de rusine in oras;

3. cand iti priveste buzele....se gandeste ca ale ei nu sunt suficient de mari si face planul pt o finantare de implant...investitorul: guess who?!

4. cand te impinge si te loveste....e pt ca asa a fost ea educata, sau mai bine zis nu...feminitatea in capul ei nu sta nicicum in gesturi si atitudine, ci in ciorapii plasa si unghiile false;

5. cand incepe sa te insulte....e de la telenovelele pe care le urmarea cand era mica, cu cate o Dona Juana care fixa ecranul pret de 20-30 de secunde cu o privire ucigatoare, urmata de istericale irationale si de necontrolat;

6. cand tace....ai inceput cumva sa discuti despre chestii plictisitoare,de genul orice altceva care nu tine de mondenitati, cluburi sau haine?

7. cand te ignora.... cand e plecata in mall, cand e imbracata "fitza de fitza" si tu te arati prea interesat, din nou, cand nu te asortezi, sau cand o duci la mare in alta statiune decat Mamaia;

8. cand isi pierde calea....no comment, nu e ca si cum o are vreodata;

9. cand arata rau....n-o prinzi in posturi din astea...ea se trezeste inaintea ta dimineata,ca sa se machieze.N-o sa riste niciodata sa o prinzi pe picior gresit;

10. cand vezi ca incepe sa planga...adu-i aminte de rimmelul si genele false care sunt in maare pericol. O sa se opreasca instant, garantat!;

11. cand o vezi sosind...numara-ti banii disponibili. Prea putini? "reconfigurare traseu" investitia de timp din partea ei costa;

12. cand ii e frica...aici habar n-am, nu stiu de ce se poate teme "eroina" noastra..doar de riduri, dar n-ai cum sa intervii;

13. cand se sprijina de umarul tau....e pt ca o bat pantofii cei noi, a baut prea mult sau tu iar ai inceput sa discuti cu altii chestii serioase si ei i se face foarte somn;

14. cand iti arata afectiunea...e pentru ca se schimba anotimpul si au bagat marfa noua la Zara;

15. cand nu raspunde pentru un timp...e ori la semafor flirtand cu Range Rover-ul de langa ori la solar;

16. cand te priveste cu indoiala...e atunci cand ii propui ca week-endul asta sa stai in casa, la filme, fara iesit in oras;

17. cand te ia de mana....e sa te directioneze catre vitrina unde sclipeste Vertu-ul...ca ai trecut cu ea pe langa el si n-ai promis nimic( atunci se intampla si punctul 14). Daca nu percutezi, urmeaza inevitabil punctul 7;

18. cand iti spune un secret....sa stii deja ca il stie tot grupul ei de prietene apropiate..si oricum ti-l zice doar pentru satisfactia de a barfi a nu stiu cata oara persoana in cauza. Nu iti trebuie concentrare, oricum e o chestie lipsita de importanta pt omenire;

19. cand te priveste in ochi....se intampla des, pentru ca nu prea are ce sa-ti spuna in restul timpului;

20. cand spune ca te iubeste....o spune tot timpul...doar ca she doesn't mean it all the time;

21. cand ii faci rau...te paraseste

22. cand iti zice sa pleci...deja te bucuri de le fel de multa consideratie ca bichonul ei maltez, diferenta e ca celui din urma probabil i se va permite sa doarma in patul ei diseara; tu nu, pt ca la stadiul asta deja face ce vrea din tine...si poate fi foooarte cruda;

Hope it helps!