Recunosc, am probleme mari cu discrepanta dintre impresie si fapt, dintre comportamentul declarat si cel efectiv(ca fapt divers, in cadrul unui proiect realizat in facultate ce folosea ca metoda de cercetare de marketing observarea comportamentului consumatorului corelata ulterior cu sondarea opiniilor, unul din rezultatele reiesite spunea ca desi peste 80% dintre repondenti sustineau ca se spala pe maini inainte de a manca la fast-food, doar 15% dintre ei faceau acest lucru).
Si mai am o problema cu tot ce e comercial si adoptat doar pentru ca e “in tendinte”.
Sa fim seriosi, am trecut de mult de varsta la care ne apucam de fumat sau ne imbatam prima oara pentru a apartine unui grup, unei gasti. Cumva, pe la 17 -18 ani, incepi sa ai perceptii in legatura cu propria valoare, propria existenta. Nu mai esti doar un membru “wanna be”, ci incepi sa ai opinii si sa te doara undeva daca ceilalti sunt contra( intr-adevar, si aici exista nuante, sunt oameni care in toata existenta lor nu se vor putea ridica in picioare pentru a combate ceva in ce ei nu cred, sau exista oameni a caror doza de individualism nu i-a impins nici in adolescenta la acte de conformism.)
Vis-a-vis de acest aspect, ce ma intriga in ultima vreme se intampla pe Facebook. Eu fac parte din grupa mica a acestei retele de socializare, din categoria pasiva a utilizatorilor( aceia care intra rar, scroll-eaza repede pe “home page” si se opresc doar daca vad ceva cu adevarat important; in rest, 0 investigatii prin conturi straine, foarte rare ocazii de cerere a prieteniei cuiva si la fel de rare postari de poze, commenturi, “like”-uri). Si cum omului pasiv ii sta bine cu linistea (J) ma simt de-a dreptul bombardata de invitatii ce vin din toate partile de a ma alatura unei “cauze” on-line. Aceeasi “cauza”, mai multe persoane, aceeasi persoana, mai multe “cauze”. Azi salvam un copil cu grupa sangvina rara, maine Salvam Rosia Montana, poimaine luptam cu etnobotanicele. De fapt, nu facem nimic noi in general, decat munca, casa, club si cafenea, insa pe Facebook suntem activi in tot ce inseamna responsabilitate sociala si veterinara....si, da, mai trimitem si la restul, ca sa fim multi....care nu fac de fapt nimic.
Serios, acum, ati donat vreodata sange? Si nu ma refer intr-o situatie in care erati nevoit sa o faceti(o ruda/prieten care avea nevoie), ci pur si simplu sa donati sange pentru un spital. Daca nu, haieti sa nu mai fim ipocriti...sa lasam “join the cause”, mass-urile pe messenger cu “ o fetita de 3 ani cu grupa AII...” si mail-urile pe aceeasi tema. E clar ca singura actiune e de a pasa de la unul la altul acelasi mesaj pana se pierde printre pixeli. Ba mai mult, se pierde mult din credibilitatea unui astfel de mesaj/actiune.
Cu Rosia Montana…acelasi lucru. Ai iesit la vreun miting de protest? Ai fost la Rosia Montana? Stii macar cine sunt persoanjele politice care au facilitat aceasta situatie? Daca nu, nu te da ecologist pe Facebook….e pacat.
E trist...e trist ca multora li se pare asa de cool sa lupte/ sustina ceva....cool si atat...ca in rest nu le prea pasa...
So, please, fii sincer cu tine...cu ceea ce esti si ce te reprezinta...ce iti place si poti sa faci...Nu arbora mesaje doar de dragul de a o face si lasa-i pe cei ce chiar actioneaza si gandesc sa vorbeasca de asta...Tara asta e oricum prea plina de eroi si martiri plini de decoratii, fara insa sa fi luptat vreo zi...e oricum plina de oameni care vorbesc despre lucruri pe care nici nu le cunosc si pentru care nici nu au vreo competenta...
Altruismul, curajul, implicarea e pacat sa ti le “speli” in public....mai bine tine-le pentru tine....
vineri, 18 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
de bine, de rau...
Recunosc ca de-a lungul vremii am avut multe dileme. Multe nopti nedormite, multe drumuri lungi cu masina sau ore de asteptare, toate acompaniate de cate un "daca"sau un "de ce". Mi-am incretit deseori mintea gandindu-ma la cum s-au inventat chestii si de ce sunt chinezii galbeni, insa dintre toate domeniile posibile cel mai tare ma fascina natura umana, cu relatiile sale cauza-efect, cu nebuniile si normalitatile sale. In liceu am avut o perioada "freud"-iana, pe care am savurat-o cu interes.
Stiu ca sunt tratate intregi despre oameni si firea lor, stiu ca sunt specialisti cu vaste cunostinte in acest domeniu, care ar putea in 5 minute sa lamureasca semnele de intrebare ale unui nestiutor ca mine. In loc sa insir aceste randuri, as fi putut da un "search", dar aici nu e vorba de a gasi raspunsul documentat si cercetat. E un blog despre ganduri, iar mie, mai presus decat dorinta de a gasi raspunsul, imi place sa gandesc despre el. Cu siguranta n-am sa inventez ceva, nici n-am pretentia, insa e placut sa construiesti un puzzle mental din toate lucrurile pe care le vezi si simti in viata. Singura parte pe care o regret, astazi, din multitudinea de informatii la care avem acces, este tocmai faptul ca gandim, analizam mai putin(in sensul ala pur de gandire). E o relatie invers proportionala intre informatiile disponibile si numarul de "de ce"-uri pe care ni le punem.
De fapt, cam despre asta e vorba in tot blogul meu, de la prima si ultima postare. Prea putin concret, prea putin veridic si verificabil, multe ganduri, unele haotice sau copilaresti, unele triste sau nostalgice, unele contemplative sau moralizatoare. Nimic documentat, prea mult trait. That's me...
..................
M-am intrebat la un moment dat daca noi, ca oameni, suntem buni sau rai...(si nici acum n-am gasit raspunsul). As vrea sa stiu cum ne nastem? si ce invatam? Ne nastem buni si invatam din viata sa devenim rai, sau invers? Sa fie compasiunea un sentiment nativ, iar ura unul dobandit? Sau pornirea catre distrugere nascuta odata cu noi va trebui inabusita cu scoala, armata, casnicie?
Imi veti sari in contra-argumentatie cu teorii legate de personalitate, de semn zodiacal, gene mostenite, insa discutia nu este despre cat de buni sau rai suntem, ci daca suntem.
Sa luam placerea, de exemplu, ca instrument foarte util in incercarea noastra de a ne cerceta cu lupa introspectiei. Placerea este suprema motivatie si in numele ei ne cam ducem viata. Ne place sa ....si de aia facem. Cautam placere si modul de a o obtine.
Acum ca am definit "mobilul crimei", ma intreb, nu oare lucrurile rele, distructive sunt sursele placerii adevarate, nedisimulate? cum ar fi razbunarea si vandalismul. A fi rau inseamna a-ti cauta si cauza propria placere, in orice mod, a fi bun inseamna a cauta si cauza altora placere....si,nu, nu ne prea place noua, astora bipezi si cu vorbirea articulata.
Copiii cand sunt mici distrug lucruri, le arunca pe jos, le sparg(chiar si atunci cand li se spune sa nu o faca)....si rad...le face placere.
Tot copiii, cand sunt mici, chinuie animale....si rad...le face placere.
Oamenii cand se vad razbunati...rad...le face placere.
In Danemarca, oamenii omoara delfini in cadrul unui ritual lipsit de vreun rost...si le face placere.
Daca ne-am fi nascut buni, nu ne-am fi ocupat ani de zile sa invatam sa fim buni, sa ne pese de ceilalti. Nu am fi avut nevoie de educatie ca sa devenim inofensivi pentru ceilalti. Iar binele n-ar fi constituit in nicio imprejurare vreo constrangere de la ....placere.
Pentru mine e clar ca ne nastem rai si distructivi. E clar ca binele e un concept nascut ulterior, atunci cand am realizat ca ne-am pierde ca specie daca ne-am tot omori intre noi. E lesne de inteles de ce uneori conceptul de democratie da gres in societati in care binele e inca cu radacini plapande. La fel de lesne de inteles de ce regimurile tiranice s-au folosit si-au cultivat raul. Cu cat esti mai rau, cu atat esti mai simplu, mai putin "polizat", deci mai accesibil ca si manevrabilitate.
Oamenii ne-educati, oamenii simpli si necultivati stiu mai putine despre bine(si aici, va rog, nu confundati binele cu frica de Dumnezeu, e o capcana foarte periculoasa, in care putem cadea usor; oamenii pot fi buni pentru ca le e frica de pedeapsa, iar asta nu ii face in fond, niste oameni buni, ci doar niste rai fricosi). Cu cat esti mai putin integrat social, cu cat esti mai salbatic si neatins de pricipii si valori socio-umane(dobandite, de altfel, si nicidecum native), cu atat vei resimti o doza de placere mai mare in lucrurile rele, acea placere pura, care nus e deprinde de nicaieri.
Omul social si educat nu simte placere daca comite o crima, ci remuscare sau regret, spaima sau durere, pentru ca tot ce a INVATAT el despre bine i-a anihilat receptorii de simtit placerea actului distructiv.
E doar o parere...despre raul din noi si binele de-afara...
Stiu ca sunt tratate intregi despre oameni si firea lor, stiu ca sunt specialisti cu vaste cunostinte in acest domeniu, care ar putea in 5 minute sa lamureasca semnele de intrebare ale unui nestiutor ca mine. In loc sa insir aceste randuri, as fi putut da un "search", dar aici nu e vorba de a gasi raspunsul documentat si cercetat. E un blog despre ganduri, iar mie, mai presus decat dorinta de a gasi raspunsul, imi place sa gandesc despre el. Cu siguranta n-am sa inventez ceva, nici n-am pretentia, insa e placut sa construiesti un puzzle mental din toate lucrurile pe care le vezi si simti in viata. Singura parte pe care o regret, astazi, din multitudinea de informatii la care avem acces, este tocmai faptul ca gandim, analizam mai putin(in sensul ala pur de gandire). E o relatie invers proportionala intre informatiile disponibile si numarul de "de ce"-uri pe care ni le punem.
De fapt, cam despre asta e vorba in tot blogul meu, de la prima si ultima postare. Prea putin concret, prea putin veridic si verificabil, multe ganduri, unele haotice sau copilaresti, unele triste sau nostalgice, unele contemplative sau moralizatoare. Nimic documentat, prea mult trait. That's me...
..................
M-am intrebat la un moment dat daca noi, ca oameni, suntem buni sau rai...(si nici acum n-am gasit raspunsul). As vrea sa stiu cum ne nastem? si ce invatam? Ne nastem buni si invatam din viata sa devenim rai, sau invers? Sa fie compasiunea un sentiment nativ, iar ura unul dobandit? Sau pornirea catre distrugere nascuta odata cu noi va trebui inabusita cu scoala, armata, casnicie?
Imi veti sari in contra-argumentatie cu teorii legate de personalitate, de semn zodiacal, gene mostenite, insa discutia nu este despre cat de buni sau rai suntem, ci daca suntem.
Sa luam placerea, de exemplu, ca instrument foarte util in incercarea noastra de a ne cerceta cu lupa introspectiei. Placerea este suprema motivatie si in numele ei ne cam ducem viata. Ne place sa ....si de aia facem. Cautam placere si modul de a o obtine.
Acum ca am definit "mobilul crimei", ma intreb, nu oare lucrurile rele, distructive sunt sursele placerii adevarate, nedisimulate? cum ar fi razbunarea si vandalismul. A fi rau inseamna a-ti cauta si cauza propria placere, in orice mod, a fi bun inseamna a cauta si cauza altora placere....si,nu, nu ne prea place noua, astora bipezi si cu vorbirea articulata.
Copiii cand sunt mici distrug lucruri, le arunca pe jos, le sparg(chiar si atunci cand li se spune sa nu o faca)....si rad...le face placere.
Tot copiii, cand sunt mici, chinuie animale....si rad...le face placere.
Oamenii cand se vad razbunati...rad...le face placere.
In Danemarca, oamenii omoara delfini in cadrul unui ritual lipsit de vreun rost...si le face placere.
Daca ne-am fi nascut buni, nu ne-am fi ocupat ani de zile sa invatam sa fim buni, sa ne pese de ceilalti. Nu am fi avut nevoie de educatie ca sa devenim inofensivi pentru ceilalti. Iar binele n-ar fi constituit in nicio imprejurare vreo constrangere de la ....placere.
Pentru mine e clar ca ne nastem rai si distructivi. E clar ca binele e un concept nascut ulterior, atunci cand am realizat ca ne-am pierde ca specie daca ne-am tot omori intre noi. E lesne de inteles de ce uneori conceptul de democratie da gres in societati in care binele e inca cu radacini plapande. La fel de lesne de inteles de ce regimurile tiranice s-au folosit si-au cultivat raul. Cu cat esti mai rau, cu atat esti mai simplu, mai putin "polizat", deci mai accesibil ca si manevrabilitate.
Oamenii ne-educati, oamenii simpli si necultivati stiu mai putine despre bine(si aici, va rog, nu confundati binele cu frica de Dumnezeu, e o capcana foarte periculoasa, in care putem cadea usor; oamenii pot fi buni pentru ca le e frica de pedeapsa, iar asta nu ii face in fond, niste oameni buni, ci doar niste rai fricosi). Cu cat esti mai putin integrat social, cu cat esti mai salbatic si neatins de pricipii si valori socio-umane(dobandite, de altfel, si nicidecum native), cu atat vei resimti o doza de placere mai mare in lucrurile rele, acea placere pura, care nus e deprinde de nicaieri.
Omul social si educat nu simte placere daca comite o crima, ci remuscare sau regret, spaima sau durere, pentru ca tot ce a INVATAT el despre bine i-a anihilat receptorii de simtit placerea actului distructiv.
E doar o parere...despre raul din noi si binele de-afara...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
