Contrar asteptarilor scenaristului, Geani n-a adormit imediat ce a ajuns acasa. N-avea somn. S-a aruncat in canapeaua de piele si a inceput sa butoneze prin telefon...cauta, aiurea prin agenda. Geani are multe "gagici" in telefon...pustoaice sau femei in toata firea, blonde sau brunete...Geani are o enciclopedie. Si toate i-au stat macar o data pe canapeaua asta din sufragerie.
Baiat destept, Geani a stiut sa le tina agatate. O data la ceva timp, ii vine fiecareia randul ...Pentru o partida scurta, lipsita de orice fel de pasiune, un fel de reprezentatie la sol...doua diagonale si un dublu surub...si apoi te stergi de talcul de pe maini, in asteptarea notei. Geani e atat de plictisit si de absent in toate acele momente...Nici nu prea vorbesc..preludiul e consumat in sms-ul premergator "Ce faci papusha? La 11, la mine!". Postludiul e "Sa ma mai suni"-ul rostit de ea cand i se inchide usa. Ce e intre pre si post dureaza cam 10 minute.
Ele nu raman peste noapte.Niciodata. Geani nu poate dormi cu altcineva in pat si punct.
In seara asta n-are insa chef. Cu cat navigheaza mai mult prin agenda, cu atat realizeaza ca nu are chef. N-are stare. Deschide calculatorul. Google. Hi5. Log-in. Langa deschide si winamp-ul. Discografia lui Adrian CM. Cantece de dragoste.
Hopaa..Hi5-ul i-a facut lui Geani o sugestie. Dublu-click-ul destinului...
In fata ochilor lui Geani e o bruneta, cu extensii, cu buze roz, pozata in fata unei oglinzi, cu mana in par. Exact, e Mitzi! Mitzi a noastra!
Lacom, Geani, ii investigheaza albumele. 4 la numar, 96 de poze in total. La scoala, in bar, la volan, in toaleta(multe din ele), in club cu fetele, in costum de baie pe plaja, poze alb-negru, sepia.
Mitzi e frumoasa. Mitzi e piesa, piesa de piesa. Ii lasa mesaj" Printeso, vreau sa te cunosc. Esti prea buna. ID: geany_ sefulvostru. POOOOOOP". Ii mai lasa si un comm la o poza de-a ei, de la mare, de anul trecut, in care Mitzi e neagra si data cu ulei.
Asa e Geani. Nu se poate abtine cand e vorba de femei. N-a iubit pana acum niciodata si nici nu vrea. Lui ii place sa "bagabonteasca", nu sa-l frece una toata ziua cu scene de gelozie, cu tot felul de pretentii. Nu s-a nascut aia care sa il puna cu botul pe labe pe Geani. Si in plus, el nu e barbatul unei singure femei si nici n-o sa fie! Dragostea e pentru prosti, el e smecherit. Le agata, le vrajeste din texte si daca le mai plimba si cu masina pe Magheru seara, sunt topite. N-a suferit niciodata dupa vreuna. Cand sunt atatea "bunaciuni", ar fi chiar pacat...
Asa isi zice Geani de multe ori, insa stim ca dincolo de scutul asta de baiat rau, Geani si-ar dori altceva...
Geani, esti in faza 1: negarea!
duminică, 30 mai 2010
Oameni si pantofi
Oamenii au nevoie de pantofi. Oamenii aleg ce pantofi vor sa poarte. Oamenii stiu de ce fel de pantofi au nevoie.
Unii dintre noi poarta o singura pereche toata viata, altii nu se pot opri la una singura, si pe masura ce se demodeaza, fac schimbari. Unora le plac pantofii clasici, comuni, altora, cei ce ies cat mai tare in evidenta.
Unii dintre noi au grija de pantofii lor, ii curata si ii dau cu crema, ii aseaza frumos in hol si ii duc din timp la cizmar pentru schimbatul flecurilor. Altii sunt atat de egoisti incat sa nu le pese, si isi tarasc pantofii prin toate baltile si noroaiele, fara sa le arate niciun fel de compasiune.
Unii oameni, oricat de scalciati ar fi, nu si-ar arunca niciodata pantofii, altii sunt capabili sa renunte oricand pentru o pereche noua, stralucitoare.
Unii oameni poarta pantofi ce nu le plac, care ii strang si le provoaca bataturi, altii poarta pantofi care le sar din picioare si le provoaca luxatii.
Oamenii se uita la pantofii semenilor lor. Cateodata si-ar dori sa fie "in papucii" celuilalt.
Oamenii tanjesc dupa "acea" pereche de pantofi. Si prea putini sunt cei norocosi.
Dar spune-mi, ce te faci cand intr-o zi, trecand pe strada, vezi intr-o vitrina perechea TA de pantofi, noi, stralucitori, stand cuminti in fata trecatorilor? Si, cu inima batand puternic, intri si rogi vanzatoarea sa ti-i arate mai bine si...sunt exact marimea ta...culoarea ta...? Dar tu nu ti-o permiti atunci...Te scotocesti in buzunare...si n-ai suficient...si te uiti din nou la ei, si stii cat de bine te-ai simti, ca nu te-ar strange, nu ti-ar face bataturi...si cu toate astea, nu ii poti lua atunci...
Vei iesi din magazin, stiind ca e posibil ca a doua zi sa nu mai fie acolo, cand tu te vei intoarce cu banii. Nici nu poti ruga vanzatoarea sa ti-i opreasca...pentru ca nu esti sigur ca maine e ziua in care te poti intoarce...
E cea mai dureroasa renuntare...e cea mai trista acceptare...I-ai fi putut lua acasa si totusi nu poti, azi. E si maine o zi, oare? Iti poti spune asta drept incurajare?
Cat ii poti pune in seama destinului? E clar ca el i-a scos in calea ta, dar ti-i va pastra? Daca ai alerga intr-un suflet sa te imprumuti de banii necesari, ar insemna ca rescrii regulile, sau tot destinul te-a impins sa faci asta? Cat de mult din ceea ce ti se intampla ti-este trasat, si daca nu, in ce masura intervii tu sa schimbi macazul sinelor sortii tale?
Seara te gaseste cu picioarele goale pe gresia rece din hol...Si e atat de rece...
Unii dintre noi poarta o singura pereche toata viata, altii nu se pot opri la una singura, si pe masura ce se demodeaza, fac schimbari. Unora le plac pantofii clasici, comuni, altora, cei ce ies cat mai tare in evidenta.
Unii dintre noi au grija de pantofii lor, ii curata si ii dau cu crema, ii aseaza frumos in hol si ii duc din timp la cizmar pentru schimbatul flecurilor. Altii sunt atat de egoisti incat sa nu le pese, si isi tarasc pantofii prin toate baltile si noroaiele, fara sa le arate niciun fel de compasiune.
Unii oameni, oricat de scalciati ar fi, nu si-ar arunca niciodata pantofii, altii sunt capabili sa renunte oricand pentru o pereche noua, stralucitoare.
Unii oameni poarta pantofi ce nu le plac, care ii strang si le provoaca bataturi, altii poarta pantofi care le sar din picioare si le provoaca luxatii.
Oamenii se uita la pantofii semenilor lor. Cateodata si-ar dori sa fie "in papucii" celuilalt.
Oamenii tanjesc dupa "acea" pereche de pantofi. Si prea putini sunt cei norocosi.
Dar spune-mi, ce te faci cand intr-o zi, trecand pe strada, vezi intr-o vitrina perechea TA de pantofi, noi, stralucitori, stand cuminti in fata trecatorilor? Si, cu inima batand puternic, intri si rogi vanzatoarea sa ti-i arate mai bine si...sunt exact marimea ta...culoarea ta...? Dar tu nu ti-o permiti atunci...Te scotocesti in buzunare...si n-ai suficient...si te uiti din nou la ei, si stii cat de bine te-ai simti, ca nu te-ar strange, nu ti-ar face bataturi...si cu toate astea, nu ii poti lua atunci...
Vei iesi din magazin, stiind ca e posibil ca a doua zi sa nu mai fie acolo, cand tu te vei intoarce cu banii. Nici nu poti ruga vanzatoarea sa ti-i opreasca...pentru ca nu esti sigur ca maine e ziua in care te poti intoarce...
E cea mai dureroasa renuntare...e cea mai trista acceptare...I-ai fi putut lua acasa si totusi nu poti, azi. E si maine o zi, oare? Iti poti spune asta drept incurajare?
Cat ii poti pune in seama destinului? E clar ca el i-a scos in calea ta, dar ti-i va pastra? Daca ai alerga intr-un suflet sa te imprumuti de banii necesari, ar insemna ca rescrii regulile, sau tot destinul te-a impins sa faci asta? Cat de mult din ceea ce ti se intampla ti-este trasat, si daca nu, in ce masura intervii tu sa schimbi macazul sinelor sortii tale?
Seara te gaseste cu picioarele goale pe gresia rece din hol...Si e atat de rece...
joi, 27 mai 2010
"Geani, dragostea mea"(Ep 2- "Sunt bahrbat ad3varat shi d3 totzi nvdiat")
Buna seara, dragele mele gospodine/casnice/nefericite in casnicie!
Aseara s-a difuzat finala Cupei Romaniei, motiv pentru care "consortziul"/greseala tineretii voastre/"sconcsul"-asa cum l-ati denumit dupa sosete(care intra mai degraba la capitolul "Dilema veche" decat la "Libertatea", din punct de vedere al frecventei de aparitie, dar si al tirajului) v-a acaparat in mod brutal telecomanda, de la ora 21.00(fix ora intalnirii noastre).
Dar pentru ca eu scriu pentru voi si numai pentru voi, am luat decizia sa nu las nenorocitul de meci sa intrerupa firul epic al povestii noastre.
Asa ca, puneti-i "animalului" farfuria cu mancare pe masa si asezati-va comod pe canapea. Incepe episodul 2.
In timp ce Mitzi doarme linistita intre multitudinea de perne si pernute cu "I love you" primite cadou, in alta zona a Bucurestiului, la o terasa cu nume frantuzesc si cu canapele moi si rosii, sta Geani.
Hmmm, Geani e....e foarte complex. Atat de complex incat nu stiu de unde sa incepem descrierea lui. In primul rand,again, nici pe Geani nu il cheama Geani, ci Ionut. Ionut Branzoi, nascut intr-o localitate din Ilfov, crescut acolo pana pe la 15 ani... Insa nimic din Ionut Branzoi nu se mai afla astazi pe terasa cu nume frantuzesc.
Geani e brunet, cu parul mereu gelat si dat pe spate. Cat de mult i-a placut Italia! Nici nu isi imagina cat de tare atunci cand a plecat Branzoi...si s-a intors Geani. A stat 3 luni, n-a facut mare branza(no offence Geani, e doar o expresie, daca chiar as vrea sa te necajesc as mai insera ceva zicale pe tema asta prin text, gen"frate, frate, dar..."). Initial s-a dus ca si "sageata" a unuia ce se ocupa cu talhariile "electronice", insa n-a fost sa fie. Geani era moale, fricos, nestiutor si , in plus, gesturile lui de satean, lipsa smecheriei l-au facut sa renunte la gandul ca ar performa in aceasta activitate. S-a imprietenit cu niste braileni si mergea la furat de haine si parfumuri. Nici aici nu a excelat, asa ca ajunsese sa fure din supermarket...mancare. Intr-adevar se trata cu fineturi pe dupa raioane, dar, il tot macina gandul reintoarcerii acasa cu coada intre picioare, fara bani, fara BehaMWe.
Urat i-a mai fost cand l-au condus italienii pana in scara avionului, impreuna cu alti tovarasi, braileni sau nu. Urat i-a fost sa ajunga acasa, cu aceiasi adidasi in picioare, insa de data asta mult mai scalciati. Doua saptamani a suferit ca un caine, in casa. Pana i-a incoltit ideea salvatoare, de fapt ideile: Ilinca si Roxana. Doua proaste! "Dar bune...Bune si proaste!" exact ce ii trebuia lui Geani al nostru.
Si s-a facut peste.Si "bisnisul" mergea struna, clientii tot mai multi, banii tot mai multi. Geani simtea ca a dat lovitura. Insa un lucru il macina seara. Ca nu era si el baiat de oras, ca nu "simtea pulsul" ca nu era el acolo, de unde se da ora...la Bamboo.
Atunci Geani al nostru a devenit "the Geani". Si-a deschis salon de masaj in buricul targului si si-a luat garsoniera in zona buna.
Astazi, de fapt acum, la ora asta, Geani sta cu un aer grav, la terasa aia cu nume frantuzesc, sta "ca baietii". Imbracat in alb, din cap pana in picioare, cu parul gelat, cu privirea incruntata si usor nebarbierit, Geani e o aparitie ...mondena. A intrat in niste cercuri de baieti care o "ard" pe la Million Dollars, "bagabonti stilati" asa cum ii place si lui sa creada despre propria persoana.
Geani conduce BMW, de fapt pentru el, doar BMW-ul e masina. Si-a luat numar preferential, B-25- GEA. De unde 25? Ehh, de abia asteapta sa il intrebe fetele treaba asta....nu e prost deloc...
Si-a creat o istorioara privind experienta lui in Peninsula, destul de interesanta, si de necombatut(asta in cazul in care nu s-ar intalni cu fostii lui camarazi de furat salam din supermercato, dar "ce sa caute fraierii aia pe unde umblu eu?", asa ca e acoperit).
Geani merge la sala. Si se vede. Merge si la solar si isi epileaza pieptul. Sunt obiceiuri invatate de la macaronari. De fapt a ramas cu multe, gen "bambina" si "ciao bella", cu care impresioneaza gastele ce se zgaiesc la semafor la masina lui.
Geani merge in cluburi de fite, dar isi face chill-out-ul la lautari...de fapt si warm-up-ul cateodata. Cand era pusti era manelist inrait. Azi recunoaste ca ii mai plac "alea de jale", dar in mesajele de incursiune in capusoarele naive ale blondinelor pe care le "da o tura" recita din clasici...in viata.
Geani intotdeauna isi tine telefonul pe masa...de fapt, il arunca in sictir, de cand se aseaza...telefonul si cheile. In club bea intotdeauna whisky si sampanie si fumeaza trabuc, lucru ce lesne se observa de pe contul lui de Hi5. In poze e mereu cu paharul in mana, cu "baietzii", langa cracii lungi ai unei animatoare...sau e la volan, cu ochelarii Police sau Armani...Emporio Armani.
Acasa are mobila scumpa si canapea de piele. In dormitor, printre putinele lucruri(ca ii place simplu), la loc de cinste sta camera video, iar pe tavan are oglinda.
Geani tine la imagine.Si-a construit-o greu si tine la ea. De aia nu isi permite sa fie luat de fraier si nici macar sa ii spui asa, in gluma, ca intre amici. Geani e pretios.
Geani ii dispretuieste pe ratati, pe aia care merg cu metroul dimineata la munca, carand geanta cu pachetelul de pranz. Ce satisfactie are atunci cand sta la semafor, vara, cu clima potrivita la 25 de grade si ii vede pe amaratii aia din 331, lipiti de geamuri, albi la fata, intoxicati in propriile emisii cutanate. Geani e smecher.
Geani nu asteapta niciodata, nici culoarea verde la semafor, nici randul de la coada in supermarket. Geani vorbeste cu "auzi" si nu da doi lei pe chelneri, taximetristi si alti fraieri pe care ii plateste. Geani tot timpul isi baga si scoate chestii. Viata l-a invatat ca trebuie sa fie dur, ca altfel pica de papagal. Geani isi coboara geamul electric de la masina ca sa scuipe sau sa arunce lucruri. Geani se baga in fata sau intra pe interzis, Geani parcheaza pe zona hasurata a unei intersectii.
Geani merge vara la Mamaia, unde e lumea buna, unde merg baietii. Geani n-are limita de viteza.
Dar in seara asta, dupa ce i-a aruncat pe masa bacsisul si s-a urcat in B-25-GEA, pe Geani l-a napadit un sentiment tare ciudat. S-a nimerit sa fie piesa 5 de pe CD, Nicolae Guta- Esti printesa vietii mele, inregistrata live la o nunta de anul trecut.
Geani n-are printesa. Geani vrea.
Noapte buna, Geani! Nici nu stii cum va trage de corzi Maestrul Papusar. S-avem putintica rabdare!
Aseara s-a difuzat finala Cupei Romaniei, motiv pentru care "consortziul"/greseala tineretii voastre/"sconcsul"-asa cum l-ati denumit dupa sosete(care intra mai degraba la capitolul "Dilema veche" decat la "Libertatea", din punct de vedere al frecventei de aparitie, dar si al tirajului) v-a acaparat in mod brutal telecomanda, de la ora 21.00(fix ora intalnirii noastre).
Dar pentru ca eu scriu pentru voi si numai pentru voi, am luat decizia sa nu las nenorocitul de meci sa intrerupa firul epic al povestii noastre.
Asa ca, puneti-i "animalului" farfuria cu mancare pe masa si asezati-va comod pe canapea. Incepe episodul 2.
In timp ce Mitzi doarme linistita intre multitudinea de perne si pernute cu "I love you" primite cadou, in alta zona a Bucurestiului, la o terasa cu nume frantuzesc si cu canapele moi si rosii, sta Geani.
Hmmm, Geani e....e foarte complex. Atat de complex incat nu stiu de unde sa incepem descrierea lui. In primul rand,again, nici pe Geani nu il cheama Geani, ci Ionut. Ionut Branzoi, nascut intr-o localitate din Ilfov, crescut acolo pana pe la 15 ani... Insa nimic din Ionut Branzoi nu se mai afla astazi pe terasa cu nume frantuzesc.
Geani e brunet, cu parul mereu gelat si dat pe spate. Cat de mult i-a placut Italia! Nici nu isi imagina cat de tare atunci cand a plecat Branzoi...si s-a intors Geani. A stat 3 luni, n-a facut mare branza(no offence Geani, e doar o expresie, daca chiar as vrea sa te necajesc as mai insera ceva zicale pe tema asta prin text, gen"frate, frate, dar..."). Initial s-a dus ca si "sageata" a unuia ce se ocupa cu talhariile "electronice", insa n-a fost sa fie. Geani era moale, fricos, nestiutor si , in plus, gesturile lui de satean, lipsa smecheriei l-au facut sa renunte la gandul ca ar performa in aceasta activitate. S-a imprietenit cu niste braileni si mergea la furat de haine si parfumuri. Nici aici nu a excelat, asa ca ajunsese sa fure din supermarket...mancare. Intr-adevar se trata cu fineturi pe dupa raioane, dar, il tot macina gandul reintoarcerii acasa cu coada intre picioare, fara bani, fara BehaMWe.
Urat i-a mai fost cand l-au condus italienii pana in scara avionului, impreuna cu alti tovarasi, braileni sau nu. Urat i-a fost sa ajunga acasa, cu aceiasi adidasi in picioare, insa de data asta mult mai scalciati. Doua saptamani a suferit ca un caine, in casa. Pana i-a incoltit ideea salvatoare, de fapt ideile: Ilinca si Roxana. Doua proaste! "Dar bune...Bune si proaste!" exact ce ii trebuia lui Geani al nostru.
Si s-a facut peste.Si "bisnisul" mergea struna, clientii tot mai multi, banii tot mai multi. Geani simtea ca a dat lovitura. Insa un lucru il macina seara. Ca nu era si el baiat de oras, ca nu "simtea pulsul" ca nu era el acolo, de unde se da ora...la Bamboo.
Atunci Geani al nostru a devenit "the Geani". Si-a deschis salon de masaj in buricul targului si si-a luat garsoniera in zona buna.
Astazi, de fapt acum, la ora asta, Geani sta cu un aer grav, la terasa aia cu nume frantuzesc, sta "ca baietii". Imbracat in alb, din cap pana in picioare, cu parul gelat, cu privirea incruntata si usor nebarbierit, Geani e o aparitie ...mondena. A intrat in niste cercuri de baieti care o "ard" pe la Million Dollars, "bagabonti stilati" asa cum ii place si lui sa creada despre propria persoana.
Geani conduce BMW, de fapt pentru el, doar BMW-ul e masina. Si-a luat numar preferential, B-25- GEA. De unde 25? Ehh, de abia asteapta sa il intrebe fetele treaba asta....nu e prost deloc...
Si-a creat o istorioara privind experienta lui in Peninsula, destul de interesanta, si de necombatut(asta in cazul in care nu s-ar intalni cu fostii lui camarazi de furat salam din supermercato, dar "ce sa caute fraierii aia pe unde umblu eu?", asa ca e acoperit).
Geani merge la sala. Si se vede. Merge si la solar si isi epileaza pieptul. Sunt obiceiuri invatate de la macaronari. De fapt a ramas cu multe, gen "bambina" si "ciao bella", cu care impresioneaza gastele ce se zgaiesc la semafor la masina lui.
Geani merge in cluburi de fite, dar isi face chill-out-ul la lautari...de fapt si warm-up-ul cateodata. Cand era pusti era manelist inrait. Azi recunoaste ca ii mai plac "alea de jale", dar in mesajele de incursiune in capusoarele naive ale blondinelor pe care le "da o tura" recita din clasici...in viata.
Geani intotdeauna isi tine telefonul pe masa...de fapt, il arunca in sictir, de cand se aseaza...telefonul si cheile. In club bea intotdeauna whisky si sampanie si fumeaza trabuc, lucru ce lesne se observa de pe contul lui de Hi5. In poze e mereu cu paharul in mana, cu "baietzii", langa cracii lungi ai unei animatoare...sau e la volan, cu ochelarii Police sau Armani...Emporio Armani.
Acasa are mobila scumpa si canapea de piele. In dormitor, printre putinele lucruri(ca ii place simplu), la loc de cinste sta camera video, iar pe tavan are oglinda.
Geani tine la imagine.Si-a construit-o greu si tine la ea. De aia nu isi permite sa fie luat de fraier si nici macar sa ii spui asa, in gluma, ca intre amici. Geani e pretios.
Geani ii dispretuieste pe ratati, pe aia care merg cu metroul dimineata la munca, carand geanta cu pachetelul de pranz. Ce satisfactie are atunci cand sta la semafor, vara, cu clima potrivita la 25 de grade si ii vede pe amaratii aia din 331, lipiti de geamuri, albi la fata, intoxicati in propriile emisii cutanate. Geani e smecher.
Geani nu asteapta niciodata, nici culoarea verde la semafor, nici randul de la coada in supermarket. Geani vorbeste cu "auzi" si nu da doi lei pe chelneri, taximetristi si alti fraieri pe care ii plateste. Geani tot timpul isi baga si scoate chestii. Viata l-a invatat ca trebuie sa fie dur, ca altfel pica de papagal. Geani isi coboara geamul electric de la masina ca sa scuipe sau sa arunce lucruri. Geani se baga in fata sau intra pe interzis, Geani parcheaza pe zona hasurata a unei intersectii.
Geani merge vara la Mamaia, unde e lumea buna, unde merg baietii. Geani n-are limita de viteza.
Dar in seara asta, dupa ce i-a aruncat pe masa bacsisul si s-a urcat in B-25-GEA, pe Geani l-a napadit un sentiment tare ciudat. S-a nimerit sa fie piesa 5 de pe CD, Nicolae Guta- Esti printesa vietii mele, inregistrata live la o nunta de anul trecut.
Geani n-are printesa. Geani vrea.
Noapte buna, Geani! Nici nu stii cum va trage de corzi Maestrul Papusar. S-avem putintica rabdare!
marți, 25 mai 2010
"Geani, dragostea mea!"(ep 1- Sa o cunoastem pe Mitzi)
Orice telenovela respectabila are un personaj feminin deosebit si eu nu voi face rabat de la asta. Ea este Mitzi. De fapt pe ea nici nu o cheama Mitzi in buletin, ci Aurelia. Numele asta nu i-a placut niciodata, nici macar nu o reprezinta si e clar "out of fashion". Nu-si mai zice Aurelia de cand cu mIRC-ul. Si-aduce si aminte si acum prima dat cand a devenit internauta....Ce experienta! Era atat de novice, de neindemanatica...Pana s-a prins ce e cu "asl pls" au ras cativa de ea. "Niste retarzi!" si-a zis, fara sa se consume pe treaba asta.
Mitzi e fata de oras, de oras mare chiar, ca e bucuresteanca get-beget, cu buletin cu tot, cu pedigree, am putea adauga, avand in vedere ca nu are bunici prin provincie, "de la tara".
Mitzi vine dintr-o familie buna, adica din aia "in rand cu lumea": au termopane ca toti ceilalti vecini, de curand si-au pus si centrala de apartament. Au tinut mereu sa fie in pas cu tendintele. Prin 90 aveau biblioteca ticsita cu bibelouri cu diverse domnisoare cu palarii si catei cu labutele ridicate, aveau pe masa din sufragerie mileuri (si pe jumatate din ecranul televizorului) si covor persan asortat cu tabloul cu "Rapirea din Serai"(ala cu caprioara adapandu-se il dusesera la mama-soacra, dupa lungi discutii). Astazi, au biblioteca minimalista, plina cu carti date gratuit pe la diverse ziare. Au copertile din imitatie de piele si stau asezate asa frumos, in linie. Nu le deschide nimeni, de fapt nici nu trebuie, ele sunt de decor. Ce mai! Au o casa frumoasa si nu le e rusine cand le vin vecinii in vizita (cu singurul scop sa inspecteze cu ce s-au mai upgradat Popestii de la etajul 2).
Si camera lui Mitzi arata cu totul altfel decat prin '90. A dat jos posterele cu Nick de la Backstreet Boys si cu Liviu de la L.A.(primul ei crush din lumea mondena). Acum are ceva poze facute de ea, cu ea, bineinteles, in sepia...de la un party, in care i-a stat parul foarte fain. Ai zice ca e de pe o coperta.
Dar sa revenim la eroina. Mitzi nu e foarte frumoasa, sau cel putin nu era pana acum cativa ani, pana sa descopere unghiile false, solarul, extensiile de par si skinny jeans-ii asortati la tocuri inalte. Acum cand iese in oras, e o adevarata "papusha"(cum i-a zis unul cu un ML la terasa zilele trecute).
Daca ar naufragia pe o insula pustie, Mitzi nu s-ar putea lipsi de fondul de ten, de placa de par si de epilator(Mitzi nu stie ca astia de pe insule pustii au niscaiva probeme cu electricitatea, dar ea asa a completat in oracol).
Un lucru e clar, lui Mitzi nu ii place la scoala. De ce?
1. e ingrozitor ca in fiecare dimineata sta 40-50 de min sa se gandeasca cum sa se imbrace. Sunt atatea variabile(vremea, culorile de asortat, hainele pe care le-a purtat in zilele trecute si care clar sunt taiate de pe lista);
2. "e nashpa rau cu fumatul" isi spune indesand slims-urile in fake-ul de LV;
3. orele sunt foarte plictisitoare, mai ales cand ai doar tocilare in clasa si ea nu face altceva decat sa deseneze pe caiet ceva modele de rochii pe care si le va face pentru absolvire("n-am ieshit eu miss boboc, dar la bal o sa vada cine e printzesa")
Lui Mitzi nu ii place nicio materie, nici macar sportul. Sta toata ora pe banca, in treningul ei roz si adidasii in ton, uitandu-se la grasele alea din clasa ale caror celulita se intrevede prin bumbacul gros al pantalonilor sport. Mitzi e norocoasa in clipele alea. Ea n-are. Asa de tare. Ca doar stie ca toate fetele au sau sunt corectate in Photoshop.
Mitzi nu citeste. Niciodata. De scris scrie mult. Pe Mess. Isi alege statusuri din citatele de pe net, sau posteaza un simplu si sec "sunt obo". Cateodata chiar e "obo" si n-are chef de discutii cu ala pozat langa o cabrioleta. Dar ramane online, in comunitate, sa nu uite lumea de ea si sa se stie ca e "obo".In rest, Mitzi merge la suc prin oras, se pozeaza prin toalete pt Hi5 si bate mall-urile.
Insa Mitzi e nefericita...in sinea ei...dupa ce da fondul de ten jos, seara, Mitzi are o fata tare trista...ea nu stie inca ce i-a pregatit universul.
Somn usor Mitzi! A, ai uitat sa dai jos cerceii! Bun, gata, altfel ti s-ar fi incurcat in mesele de par.
Mitzi e fata de oras, de oras mare chiar, ca e bucuresteanca get-beget, cu buletin cu tot, cu pedigree, am putea adauga, avand in vedere ca nu are bunici prin provincie, "de la tara".
Mitzi vine dintr-o familie buna, adica din aia "in rand cu lumea": au termopane ca toti ceilalti vecini, de curand si-au pus si centrala de apartament. Au tinut mereu sa fie in pas cu tendintele. Prin 90 aveau biblioteca ticsita cu bibelouri cu diverse domnisoare cu palarii si catei cu labutele ridicate, aveau pe masa din sufragerie mileuri (si pe jumatate din ecranul televizorului) si covor persan asortat cu tabloul cu "Rapirea din Serai"(ala cu caprioara adapandu-se il dusesera la mama-soacra, dupa lungi discutii). Astazi, au biblioteca minimalista, plina cu carti date gratuit pe la diverse ziare. Au copertile din imitatie de piele si stau asezate asa frumos, in linie. Nu le deschide nimeni, de fapt nici nu trebuie, ele sunt de decor. Ce mai! Au o casa frumoasa si nu le e rusine cand le vin vecinii in vizita (cu singurul scop sa inspecteze cu ce s-au mai upgradat Popestii de la etajul 2).
Si camera lui Mitzi arata cu totul altfel decat prin '90. A dat jos posterele cu Nick de la Backstreet Boys si cu Liviu de la L.A.(primul ei crush din lumea mondena). Acum are ceva poze facute de ea, cu ea, bineinteles, in sepia...de la un party, in care i-a stat parul foarte fain. Ai zice ca e de pe o coperta.
Dar sa revenim la eroina. Mitzi nu e foarte frumoasa, sau cel putin nu era pana acum cativa ani, pana sa descopere unghiile false, solarul, extensiile de par si skinny jeans-ii asortati la tocuri inalte. Acum cand iese in oras, e o adevarata "papusha"(cum i-a zis unul cu un ML la terasa zilele trecute).
Daca ar naufragia pe o insula pustie, Mitzi nu s-ar putea lipsi de fondul de ten, de placa de par si de epilator(Mitzi nu stie ca astia de pe insule pustii au niscaiva probeme cu electricitatea, dar ea asa a completat in oracol).
Un lucru e clar, lui Mitzi nu ii place la scoala. De ce?
1. e ingrozitor ca in fiecare dimineata sta 40-50 de min sa se gandeasca cum sa se imbrace. Sunt atatea variabile(vremea, culorile de asortat, hainele pe care le-a purtat in zilele trecute si care clar sunt taiate de pe lista);
2. "e nashpa rau cu fumatul" isi spune indesand slims-urile in fake-ul de LV;
3. orele sunt foarte plictisitoare, mai ales cand ai doar tocilare in clasa si ea nu face altceva decat sa deseneze pe caiet ceva modele de rochii pe care si le va face pentru absolvire("n-am ieshit eu miss boboc, dar la bal o sa vada cine e printzesa")
Lui Mitzi nu ii place nicio materie, nici macar sportul. Sta toata ora pe banca, in treningul ei roz si adidasii in ton, uitandu-se la grasele alea din clasa ale caror celulita se intrevede prin bumbacul gros al pantalonilor sport. Mitzi e norocoasa in clipele alea. Ea n-are. Asa de tare. Ca doar stie ca toate fetele au sau sunt corectate in Photoshop.
Mitzi nu citeste. Niciodata. De scris scrie mult. Pe Mess. Isi alege statusuri din citatele de pe net, sau posteaza un simplu si sec "sunt obo". Cateodata chiar e "obo" si n-are chef de discutii cu ala pozat langa o cabrioleta. Dar ramane online, in comunitate, sa nu uite lumea de ea si sa se stie ca e "obo".In rest, Mitzi merge la suc prin oras, se pozeaza prin toalete pt Hi5 si bate mall-urile.
Insa Mitzi e nefericita...in sinea ei...dupa ce da fondul de ten jos, seara, Mitzi are o fata tare trista...ea nu stie inca ce i-a pregatit universul.
Somn usor Mitzi! A, ai uitat sa dai jos cerceii! Bun, gata, altfel ti s-ar fi incurcat in mesele de par.
"Geani, dragostea mea!"(introducere)
Noaptea trecuta n-am putut sa dorm. M-a tot bantuit un gand: vreau sa fiu scenarist de telenovele. M-as pricepe al naibii de tare la asta. Uneori, din plictiseala,si cand solitudinea ma impingea la discutii lungi la telefon, le dublam prietenilor filmele de la tv, in stilul meu si spre amuzamentul lor.
Asa ca, impinsa de o pofta nebuna de scris, imi anunt prima telenovela de pe blog. E o telenovela romaneasca, urbana, cu tot ce ii trebuie ca sa se incadreze in genul ei. Stingeti focul de sub oala cu sarmale, lasati goblenul pe masuta din sufragerie, culcati copiii....urmeaza genericul.
Asa ca, impinsa de o pofta nebuna de scris, imi anunt prima telenovela de pe blog. E o telenovela romaneasca, urbana, cu tot ce ii trebuie ca sa se incadreze in genul ei. Stingeti focul de sub oala cu sarmale, lasati goblenul pe masuta din sufragerie, culcati copiii....urmeaza genericul.
miercuri, 12 mai 2010
Despre oameni mari si oameni mici...
Ne nastem cu dorinta de a creste mari...atunci cand masa din bucatarie e prea inalta pentru a ajunge la portocale, atunci cand suntem culcati la 9 seara, fara sa ni se ceara acordul in prealabil, cand ne muncim creierii pentru o scuza buna de a iesi seara in fata blocului, cand ni se refuza dorinta de a imparti domiciliul cu un catel...in toate acele momente simtim atat de intens dorinta de a ne face mari....
Pana la o varsta, entuziasmul creste proportional cu liniile trasate pe tocul usii...1,37...1,42...1,55...si tot asa(in functie de gene)...proportional creste si timpul scurs intre momentul la care ai iesit din casa si cel la care trebuie sa fii inapoi...proportional creste si suma alocata pentru "bani de buzunar"...si incet, incet, incepi sa prinzi din satisfactiile incomensurabile ale statutului de a fi "aproape" mare...
Dincolo de toate aceste beneficii, iti doresti sa fii mare...cu adevarat...din cu totul alte motive...daca Superman ar fi fost un tanc de 3 ani, ar fi putut el, cu dintii lui de lapte, sa salveze oamenii aflati in pericol? Spiderman s-ar fi putut plimba linistit pe toate cladirile fara sa-si fi facut antitetanosul in clasa a 8-a?....e inca varsta la care, a fi mare, are un substrat mult mai puternic decat ceea ce viata ne va dezvalui mai tarziu...
Viata si-a aratat latura parsiva in clasa a 9-a....ora de informatica....o colega bine vazuta financiar, beneficia, asa cum se va dovedi ulterior pe parcursul existentei mele o practica des intalnita, de subiectele la lucrare cu mult inainte fata de restul colegilor de clasa...printr-o intamplare, acest fapt s-a descoperit cu 5 minute inainte de inceperea orei....la fel ca in situatiile pe care le voi intampina in anii de dupa, profesoara in cauza nu a recunoscut nimic...un singur coleg a avut curajul sa se ridice si sa refuze sa dea acel test, condamnand astfel nedreptatea la care eram supusi...unul singur...noi restul am tacut...micuti...in banci...am inchis ochii la prima dovada de dezumanizare...dezumanizare ce se petrece odata cu maturizarea...un fel de involutie invers proportionala cu cea masurata in centimetri....atunci, a fost un singur om mare, si 32 de oameni mici...m-am urat atunci pentru lipsa de reactie....ma condamn si acum, dupa mai bine de 9 ani, pentru usurinta cu care am renuntat sa lupt...am acceptat pervertirea ca un "laissez faire"...
oamenii mari nu sunt cei care au 1.95, oamenii mari nu sunt cei ce conduc SLK-uri, oamenii mari nu sunt cei ce ii fac pe ceilalti sa stea cu capul plecat...de frica...
Copii, ce foloase avem de la oamenii mari?
Doamna profesoara, in ziua de azi....niciunele...
Bravo Ionescu! Se vede ca ti-ai facut bine temele!
Oamenii mici, asemeni unor furnici, se perinda...pe strazi, pe autostrazi, prin cladiri, prin institutii...sunt mici, infimi...atat de mici incat uneori trebuie priviti cu lupa...chiar trebuie sa pasesti cu grija pe langa ei...atat sunt de mici...
Oamenii mici si oamenii mari vor circula mereu pe acelasi DN...diferenta e ca oamenii mari nu vor calca niciodata linia continua pe tot drumul lor...la ei nu functioneaza.."lasa ca merge"...
As retrai la nesfarsit monologul lui Al Pacino din finalul genialului film "Scent of a Woman"...
Astazi n-as mai vrea sa ma fac mare....sa invat sa mint...sa invat ca adevarul il tii mai bine ascuns, ca nu da bine..."nu-i spune asta doamnei Popescu, nu se cade..."...pentru ca Doamna Popescu e mica...dar ea nu stie asta...si nu-i vom spune...ca nu se cade...
Cand eram mici, eram incredibil de mari...ne-am fi facut pompieri si doctorite...ne imaginam ca inventam vaccinuri pentru toate bolile de care sufera oamenii... visam si astazi, insa diferit...azi ne-am face smecheri si femei intretinute...astazi punem apa in vaccinuri si le vindem la supra-pret...
Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mic? Vivat Gutza! "et si tu n'existe pas..."
Pana la o varsta, entuziasmul creste proportional cu liniile trasate pe tocul usii...1,37...1,42...1,55...si tot asa(in functie de gene)...proportional creste si timpul scurs intre momentul la care ai iesit din casa si cel la care trebuie sa fii inapoi...proportional creste si suma alocata pentru "bani de buzunar"...si incet, incet, incepi sa prinzi din satisfactiile incomensurabile ale statutului de a fi "aproape" mare...
Dincolo de toate aceste beneficii, iti doresti sa fii mare...cu adevarat...din cu totul alte motive...daca Superman ar fi fost un tanc de 3 ani, ar fi putut el, cu dintii lui de lapte, sa salveze oamenii aflati in pericol? Spiderman s-ar fi putut plimba linistit pe toate cladirile fara sa-si fi facut antitetanosul in clasa a 8-a?....e inca varsta la care, a fi mare, are un substrat mult mai puternic decat ceea ce viata ne va dezvalui mai tarziu...
Viata si-a aratat latura parsiva in clasa a 9-a....ora de informatica....o colega bine vazuta financiar, beneficia, asa cum se va dovedi ulterior pe parcursul existentei mele o practica des intalnita, de subiectele la lucrare cu mult inainte fata de restul colegilor de clasa...printr-o intamplare, acest fapt s-a descoperit cu 5 minute inainte de inceperea orei....la fel ca in situatiile pe care le voi intampina in anii de dupa, profesoara in cauza nu a recunoscut nimic...un singur coleg a avut curajul sa se ridice si sa refuze sa dea acel test, condamnand astfel nedreptatea la care eram supusi...unul singur...noi restul am tacut...micuti...in banci...am inchis ochii la prima dovada de dezumanizare...dezumanizare ce se petrece odata cu maturizarea...un fel de involutie invers proportionala cu cea masurata in centimetri....atunci, a fost un singur om mare, si 32 de oameni mici...m-am urat atunci pentru lipsa de reactie....ma condamn si acum, dupa mai bine de 9 ani, pentru usurinta cu care am renuntat sa lupt...am acceptat pervertirea ca un "laissez faire"...
oamenii mari nu sunt cei care au 1.95, oamenii mari nu sunt cei ce conduc SLK-uri, oamenii mari nu sunt cei ce ii fac pe ceilalti sa stea cu capul plecat...de frica...
Copii, ce foloase avem de la oamenii mari?
Doamna profesoara, in ziua de azi....niciunele...
Bravo Ionescu! Se vede ca ti-ai facut bine temele!
Oamenii mici, asemeni unor furnici, se perinda...pe strazi, pe autostrazi, prin cladiri, prin institutii...sunt mici, infimi...atat de mici incat uneori trebuie priviti cu lupa...chiar trebuie sa pasesti cu grija pe langa ei...atat sunt de mici...
Oamenii mici si oamenii mari vor circula mereu pe acelasi DN...diferenta e ca oamenii mari nu vor calca niciodata linia continua pe tot drumul lor...la ei nu functioneaza.."lasa ca merge"...
As retrai la nesfarsit monologul lui Al Pacino din finalul genialului film "Scent of a Woman"...
Astazi n-as mai vrea sa ma fac mare....sa invat sa mint...sa invat ca adevarul il tii mai bine ascuns, ca nu da bine..."nu-i spune asta doamnei Popescu, nu se cade..."...pentru ca Doamna Popescu e mica...dar ea nu stie asta...si nu-i vom spune...ca nu se cade...
Cand eram mici, eram incredibil de mari...ne-am fi facut pompieri si doctorite...ne imaginam ca inventam vaccinuri pentru toate bolile de care sufera oamenii... visam si astazi, insa diferit...azi ne-am face smecheri si femei intretinute...astazi punem apa in vaccinuri si le vindem la supra-pret...
Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mic? Vivat Gutza! "et si tu n'existe pas..."
marți, 11 mai 2010
Exista viata si dupa 64 de ani?
Titlul suna al naibii de ....nici nu stiu cum sa-l caracterizez...:) insa il voi explica imediat.
Zilele trecute, am primit un "friend request" pe Facebook de la un algerian nascut in 1945 :)). Trecand peste stupoarea primei vizualizari, de amuzamentul de dupa, mi-a incoltit o intrebare care m-a chinuit pret de cateva ore...cum o fi viata la 64 de ani?
Recunosc, sunt genul de persoana pe care daca vrei sa o pui in imposibilitatea de a raspunde o intrebi vesnicul "tu cum te vezi peste un an?"....pentru ca nu stiu si pentru ca nici nu vreau sa stiu...N-am fost niciodata omul pasilor marunti, atenti alesi si urmariti intocmai, militareste...insa cum voi fi la 64 de ani, stiu precis :)
Picture this: par blond auriu...palarie cu boruri mari si ochelari de soare rotunzi, cu rame rosii...un Ford Mustang rosu purpuriu, cu interior de piele crem...ascultand "The Road to Mandalay" al lui Robbie...in drum spre Las Vegas...cu deja 2 amenzi luate pentru viteza depasita...
Pana atunci....imi raman cativa anisori de placute incertitudini...de fermecator neprevazut...de fiecare zi in care sa ma bucur de tot ceea ce imi iese in cale...
Nu imi voi trai viata dupa sabloane, pentru ca pur si simplu masurile mele nu se potrivesc...nu stiu cine le-a croit atat de anost...atat de lipsite de imaginatie....Mi-e de ajuns ca vad zilnic oameni care poarta ceva ce nu le place...tivuri prost cusute...maneci mult prea lungi...costume prost croite, dar alese din comoditate...
Lecturez cursuri de croitorie, invat sa cos, sa descos daca e cazul, si voi fi propriul meu croitor :)
Zilele trecute, am primit un "friend request" pe Facebook de la un algerian nascut in 1945 :)). Trecand peste stupoarea primei vizualizari, de amuzamentul de dupa, mi-a incoltit o intrebare care m-a chinuit pret de cateva ore...cum o fi viata la 64 de ani?
Recunosc, sunt genul de persoana pe care daca vrei sa o pui in imposibilitatea de a raspunde o intrebi vesnicul "tu cum te vezi peste un an?"....pentru ca nu stiu si pentru ca nici nu vreau sa stiu...N-am fost niciodata omul pasilor marunti, atenti alesi si urmariti intocmai, militareste...insa cum voi fi la 64 de ani, stiu precis :)
Picture this: par blond auriu...palarie cu boruri mari si ochelari de soare rotunzi, cu rame rosii...un Ford Mustang rosu purpuriu, cu interior de piele crem...ascultand "The Road to Mandalay" al lui Robbie...in drum spre Las Vegas...cu deja 2 amenzi luate pentru viteza depasita...
Pana atunci....imi raman cativa anisori de placute incertitudini...de fermecator neprevazut...de fiecare zi in care sa ma bucur de tot ceea ce imi iese in cale...
Nu imi voi trai viata dupa sabloane, pentru ca pur si simplu masurile mele nu se potrivesc...nu stiu cine le-a croit atat de anost...atat de lipsite de imaginatie....Mi-e de ajuns ca vad zilnic oameni care poarta ceva ce nu le place...tivuri prost cusute...maneci mult prea lungi...costume prost croite, dar alese din comoditate...
Lecturez cursuri de croitorie, invat sa cos, sa descos daca e cazul, si voi fi propriul meu croitor :)
De ce ne intrebam "de ce" ?
M-am intors in sala de aerobic a sufletului meu. Astazi lucram cateva serii de bicepsi si tricepsi...putin trapez,pentru ca nu se vede frumos...
E curios cum, intotdeauna, sau, de cele mai multe ori, ne intrebam "de ce" mult prea tarziu, intr-o relatie. De parca spiritul analitic se anuleaza in comuniunea cu trairile placute si intense. Spirit ce va reveni la viata, odata ce lucrurile frumoase se spun la trecut. De abia atunci ratiunea da din coate, si incepe cu obsesivul "de ce"....Cand de fapt, tocmai din acel moment ar trebui sa nu-ti mai pese!
Ne pierdem in "de ce"-uri pentru a ne ascunde teama de a merge mai departe....Si totusi...de ce?
Ok..sa o luam cu inceputul...il/o observi din multimea de oameni care iti invadeaza spatiul vizual...descoperi ca aveti atat de multe lucruri in comun...deja de aici ratiunea incepe sa isi impacheteze hainele de vacanta si cauta cu ardoare cele mai ieftine bilete...catre cea mai indepartata destinatie...curios e ca atunci nu te intrebi "de ce"?...De ce el/ea? De ce acum? De ce aici? De ce eu?....Tu doar te bucuri...si traiesti...intens...
Lucrurile se schimba, relatia evolueaza, legaturile sunt din ce in ce mai stranse...si..iar...nici urma de "de ce"?...ratiunea a uitat pana sa si trimita o vedere...cu mult nisip si un soare rotund si portocaliu, cu mesajul:"Salutari din...."
Incep sa apara primele probleme...inchizi ochii(asta daca s-a intamplat cumva sa te preocupe)...si ..iar....no "de ce"?
Pana intr-o zi...cand brusc, din doua periute in paharul din baie...ramai cu una...ciufulita...sprijinindu-se patetic, acum, cand are mult prea mult spatiu...
Si atunci, cu hainele ponosite, se intorc toate "de ce"-urile....Tarzii, tomnatice, amnezice unele dintre ele, rand pe rand...si, culmea, incerci sa le rezolvi pe toate, sa le poti scoate inapoi pe usa, si se mai intorc....mai uita cate ceva pe la tine prin casa...si o iei de la capat...De ce...De ce...
Trebuie sa inveti sa iei finalul ca parte a intregii povesti...Altfel, am opri orice film cu 10 minute inainte... Nimic nu se petrece intamplator....absolut nimic...exista persoane care chiar iti apar in viata la momentul potrivit, cu un scop precis...Intrebandu-te "de ce" nu faci decat sa te renegi, de parca privesti filmul altui personaj decat al tau....
De ce am scris aceste randuri?....nimic nu e intamplator...:)
E curios cum, intotdeauna, sau, de cele mai multe ori, ne intrebam "de ce" mult prea tarziu, intr-o relatie. De parca spiritul analitic se anuleaza in comuniunea cu trairile placute si intense. Spirit ce va reveni la viata, odata ce lucrurile frumoase se spun la trecut. De abia atunci ratiunea da din coate, si incepe cu obsesivul "de ce"....Cand de fapt, tocmai din acel moment ar trebui sa nu-ti mai pese!
Ne pierdem in "de ce"-uri pentru a ne ascunde teama de a merge mai departe....Si totusi...de ce?
Ok..sa o luam cu inceputul...il/o observi din multimea de oameni care iti invadeaza spatiul vizual...descoperi ca aveti atat de multe lucruri in comun...deja de aici ratiunea incepe sa isi impacheteze hainele de vacanta si cauta cu ardoare cele mai ieftine bilete...catre cea mai indepartata destinatie...curios e ca atunci nu te intrebi "de ce"?...De ce el/ea? De ce acum? De ce aici? De ce eu?....Tu doar te bucuri...si traiesti...intens...
Lucrurile se schimba, relatia evolueaza, legaturile sunt din ce in ce mai stranse...si..iar...nici urma de "de ce"?...ratiunea a uitat pana sa si trimita o vedere...cu mult nisip si un soare rotund si portocaliu, cu mesajul:"Salutari din...."
Incep sa apara primele probleme...inchizi ochii(asta daca s-a intamplat cumva sa te preocupe)...si ..iar....no "de ce"?
Pana intr-o zi...cand brusc, din doua periute in paharul din baie...ramai cu una...ciufulita...sprijinindu-se patetic, acum, cand are mult prea mult spatiu...
Si atunci, cu hainele ponosite, se intorc toate "de ce"-urile....Tarzii, tomnatice, amnezice unele dintre ele, rand pe rand...si, culmea, incerci sa le rezolvi pe toate, sa le poti scoate inapoi pe usa, si se mai intorc....mai uita cate ceva pe la tine prin casa...si o iei de la capat...De ce...De ce...
Trebuie sa inveti sa iei finalul ca parte a intregii povesti...Altfel, am opri orice film cu 10 minute inainte... Nimic nu se petrece intamplator....absolut nimic...exista persoane care chiar iti apar in viata la momentul potrivit, cu un scop precis...Intrebandu-te "de ce" nu faci decat sa te renegi, de parca privesti filmul altui personaj decat al tau....
De ce am scris aceste randuri?....nimic nu e intamplator...:)
luni, 10 mai 2010
Dear Mr Right :)
Stiu ca atunci cand vei citi aceste randuri, un zambet larg iti va lumina intreaga fizionomie...pentru ca, da, in sfarsit, m-am decis sa te abordez in modul cel mai franc...gata cu timiditatea excesiva, cu acel "baba-oarba"pe care il jucam de atata timp...
Stiu ca te flateaza aceasta vanatoare, in care participi ca si prada-trofeu...si e de inteles, doar nu degeaba ti-am dat acest apelativ...
Probabil dormi la ora asta, sau iti framanti mintea cu nimicurile ce ti s-au intamplat cu o zi inainte sau care ti se vor intampla maine....
Stiu inca de la varsta de 5 ani cum arati, cum iti place sa te imbraci, ce mancare iti place, ce lucruri te fac sa razi...asa ca n-am cum sa te ratez...e doar o chestiune de timp pana cand vei intra in raza mea vizuala...Stii ce ma enerveaza la tine? Ca te-ai folosit de substitute ca sa induci in eroare...mi-ai oferit la masa egoisti, individualisti, superficiali, meschini, mincinosi...deloc usor de digerat...dar guess what? Toate aceste vanatori esuate mi-au ascutit mirosul, mi-au imbunatatit vederea si mi-au marit sprint-ul...
Si stiu ca intr-o zi...una buna pentru vanatoare...cu mult soare, cu vant usurel...in timp ce voi motai cum face orice felina respectabila...te voi simti miscand in tufisul din fata...
Stiu ca existi undeva, mai aproape sau mai departe, te cunosc sau nu, ma cunosti sau nu, insa e clar ca e doar o chestiune de timp...Stiu totul despre tine, stiu ca ai pasiuni puternice, dar si dezamagiri poate la fel de puternice, stiu ca ai o imensa pofta de viata, si un simt al umorului irezistibil, stiu ca ai un suflet sensibil, dar si un caracter puternic, stiu ca esti orgolios, dar si altruist, ca esti capabil de gesturi suprinzatoare si ai acea doza de nebunie seducatoare, stiu ca inteligenta si spontaneitatea iti sunt caracteristici definitorii...stiu ca atunci cand te voi cunoaste, voi sti ca a meritat sa te astept atat de mult....ca un copil care taie zilele pana la Craciun.
Pana atunci...voi fi prima felina vegetariana...:) refuz sa mai vanez...
Raman motaind in soarele fierbinte al celor 24 de ani.....frrrrrrrrrr
Stiu ca te flateaza aceasta vanatoare, in care participi ca si prada-trofeu...si e de inteles, doar nu degeaba ti-am dat acest apelativ...
Probabil dormi la ora asta, sau iti framanti mintea cu nimicurile ce ti s-au intamplat cu o zi inainte sau care ti se vor intampla maine....
Stiu inca de la varsta de 5 ani cum arati, cum iti place sa te imbraci, ce mancare iti place, ce lucruri te fac sa razi...asa ca n-am cum sa te ratez...e doar o chestiune de timp pana cand vei intra in raza mea vizuala...Stii ce ma enerveaza la tine? Ca te-ai folosit de substitute ca sa induci in eroare...mi-ai oferit la masa egoisti, individualisti, superficiali, meschini, mincinosi...deloc usor de digerat...dar guess what? Toate aceste vanatori esuate mi-au ascutit mirosul, mi-au imbunatatit vederea si mi-au marit sprint-ul...
Si stiu ca intr-o zi...una buna pentru vanatoare...cu mult soare, cu vant usurel...in timp ce voi motai cum face orice felina respectabila...te voi simti miscand in tufisul din fata...
Stiu ca existi undeva, mai aproape sau mai departe, te cunosc sau nu, ma cunosti sau nu, insa e clar ca e doar o chestiune de timp...Stiu totul despre tine, stiu ca ai pasiuni puternice, dar si dezamagiri poate la fel de puternice, stiu ca ai o imensa pofta de viata, si un simt al umorului irezistibil, stiu ca ai un suflet sensibil, dar si un caracter puternic, stiu ca esti orgolios, dar si altruist, ca esti capabil de gesturi suprinzatoare si ai acea doza de nebunie seducatoare, stiu ca inteligenta si spontaneitatea iti sunt caracteristici definitorii...stiu ca atunci cand te voi cunoaste, voi sti ca a meritat sa te astept atat de mult....ca un copil care taie zilele pana la Craciun.
Pana atunci...voi fi prima felina vegetariana...:) refuz sa mai vanez...
Raman motaind in soarele fierbinte al celor 24 de ani.....frrrrrrrrrr
pentru inceput...
10.05.2010 23.46
Dintr-un puseu de singuratate(pe care de multe ori refuz sa o privesc in ochi, drept realitate), m-am decis ca e timpul sa am propriul blog. Scrisul, ca acel katharsis, la care ma intorc dupa multa, multa vreme...e drept, scriam la o varsta mult prea mica, intr-un mod atat de pur si infantil...intr-o perioada in care visam ca, intr-o zi, imi voi pune semnatura pe propria carte, aburinda inca de sub tiparul ce ar fi scos-o la lumina, pentru cititorii ce-ar fi asteptat-o cu atat ardoare. Prima poezie trimisa in secret si publicata de un ziar local, pe la varsta de 12 ani, mi-a cauzat prima noapte nedormita de emotie...A urmat apoi Evul Mediu al identitatii mele, acel subru proces de maturizare, in care, ca orice "animal social" iti doresti apartenenta la un grup, grup care, din pacate, se va dovedi mult mai superficial decat ti-ai fi dorit...si, cu o desprindere nefericita, lasi in urma copertile uzate ale vreunei carti care iti capta intreaga zi, pentru primul Kent....Kent lung...cu miros intepator si fum inecacios...Imi condamn neputinta de a-mi fi pastrat semi-izolarea de care dadeam dovada pe la 10-11-12 ani...si pervertirea la care am participat ulterior...Adolescenta mi-a fost atat de confuza incat nu mi-o pot explica, de multe ori, nici astazi...
Dar astazi, ca dupa un somn indelung, ma intorc spre acele seri...in care il savuram pe Garcia Marquez,,,ce mult mi-a lipsit!!
E un blog despre ganduri...despre niste ganduri dezordonate...in seara asta mi-am gasit campul e flori si iarba pe care le voi lasa sa alerge in voie...cat vor ele...si pe care le voi privi de la distanta...bucurandu-ma de fuga lor jucausa, in toate directiile..
Alergati, copii! Nu va chem la 8 in casa...va intoarceti cand ati obosit, ok?
Noapte buna!
Dintr-un puseu de singuratate(pe care de multe ori refuz sa o privesc in ochi, drept realitate), m-am decis ca e timpul sa am propriul blog. Scrisul, ca acel katharsis, la care ma intorc dupa multa, multa vreme...e drept, scriam la o varsta mult prea mica, intr-un mod atat de pur si infantil...intr-o perioada in care visam ca, intr-o zi, imi voi pune semnatura pe propria carte, aburinda inca de sub tiparul ce ar fi scos-o la lumina, pentru cititorii ce-ar fi asteptat-o cu atat ardoare. Prima poezie trimisa in secret si publicata de un ziar local, pe la varsta de 12 ani, mi-a cauzat prima noapte nedormita de emotie...A urmat apoi Evul Mediu al identitatii mele, acel subru proces de maturizare, in care, ca orice "animal social" iti doresti apartenenta la un grup, grup care, din pacate, se va dovedi mult mai superficial decat ti-ai fi dorit...si, cu o desprindere nefericita, lasi in urma copertile uzate ale vreunei carti care iti capta intreaga zi, pentru primul Kent....Kent lung...cu miros intepator si fum inecacios...Imi condamn neputinta de a-mi fi pastrat semi-izolarea de care dadeam dovada pe la 10-11-12 ani...si pervertirea la care am participat ulterior...Adolescenta mi-a fost atat de confuza incat nu mi-o pot explica, de multe ori, nici astazi...
Dar astazi, ca dupa un somn indelung, ma intorc spre acele seri...in care il savuram pe Garcia Marquez,,,ce mult mi-a lipsit!!
E un blog despre ganduri...despre niste ganduri dezordonate...in seara asta mi-am gasit campul e flori si iarba pe care le voi lasa sa alerge in voie...cat vor ele...si pe care le voi privi de la distanta...bucurandu-ma de fuga lor jucausa, in toate directiile..
Alergati, copii! Nu va chem la 8 in casa...va intoarceti cand ati obosit, ok?
Noapte buna!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
