Decat un altruist interesat, mai bine un egoist cu inima mare...

Stiu. Suntem un popor cu sange cald, spre fierbinte. Suntem temperamentali, sentimentali, si orice altceva ne-a mai invatat profesorul de istorie, intr-un avant patriotic, despre bravii fii ai lui Decebal si Traian. Dar, ma intreb si eu, ipocrizia.... aia de unde ni se trage?

Sunt unul din oamenii care se bucura de viata, sunt unul dintre oamenii care nu trebuie sa citeasca despre "zen"-uri si "chi"-uri, ca sa stie ca o existenta fara hohote de ras e doar o pierdere de vreme.

Dar sunt un om care s-a saturat ca umanitarismul sa fie arborat cu atata tam-tam in scopuri comerciale. "Ce naiva!", veti spune, citind aceste randuri, "normal ca exista latura comerciala, intotdeauna a existat". Nimic mai adevarat, traim in epoca lui Marketing cel Viteaz, insa se pare ca noua ,astora dintre Carpati, ne iese ca la nimeni altii.

Televizam donatii, dansam pentru invalizi si parinti plecati in Italia, ne asiguram prime-time pentru urmatoarele 6 luni, dupa ce am ridicat 3 case intr-o localitate de potopiti. Ne pasa de ursii panda si de orfanii din Irak, de lipsa de igiena din India si de nu stiu ce molima africana.

Urmarind acest avant de gesturi si declaratii, de fonduri babane promise si/sau transmise catre napastuiti, am avut la un moment dat dilema daca mai exista vreun bolnav de SIDA? Chiar, mai exista? Chiar s-au vindecat toti?.....sau, pur si simplu, de cateva sezoane, nu se mai poarta? Think a little bit....si mai think a little bit de ce intr-unul din anii trecuti, noi, tara plina de bube in sistem, si de probleme demult eradicate in tari europene, faceam teledonuri in prime-time confratii haitieni...

Draga, esti atat de comercial, uneori...Fan-tas-tic!

Sigur ca da, trebuie sa fim solidari, si unitari, si buni crestini...Sigur ca da!

Ne imbracam frumos, ne punem zambetul ala blajin pe fata, mergem la TV, sau la bal sau la orice ne asigura vizibilitate si fluturam plicul sau promisiunea sau cec-ul. In restul timpului, evaziune fiscala si spaga pentru vreun contract de jupuit statul.

La semafor la Dorobanti scotem 50 de lei (noi!!!) pentru cersetor, din coltul optim pentru privirile ziaristilor de mondenitati de prin cafenele sau tufisuri. In rest, furam drepturi de autor si ne ne-impozitam veniturile.

Construim biserici si impartim pachete la babe sarace cu duhul, si vorbim despre asta la 3-4 posturi TV. In rest, camatarie, abuz de incredere, santaj.

Ne luam bratara smechera cu mesaj umanitar odata cu nu stiu ce pantofi sport de ultima fita. In rest, furam la intretinere si-i fraierim pe aia slabi.

Povesti de genul: am gasit un portofel cu bani si acte pe jos si m-am dus cu el la politie sunt azi SF-uri sau dovada ca povestitorul e cel mai mare papagal posibil. Cam cati dintre noi ar mai face astazi asa ceva? Ia sa vedem altruistii. Pentru ca, dragul meu cititor, asta ar fi cam singura forma pura de altruism. O fapta buna de la care nu ai nimic de castigat, nici macar multumiri.

Prin definitie suntem niste egoisti. Actionam pentru propriul interes si nu vrem sa cunoastem renuntarea. Si am inventat un concept care sa ne mascheze, dar in acelasi timp sa ne lase sa ne manifestam egoismul elevat: altruismul. Donam si ajutam pentru a primi rasplata, pentru a ni se multumi, pentru a-l face pe celalalt sa se simta dator, recunoscator. O facem pentru statut si imagine, pentru admiratie si respect. Prea putin e pentru celalalt.

Pana si pentru cea mai putin meschina si ipocrita persoana, tot in egoism isi au radacinile actiunile de binefacere. E sentimentul ca ai facut un bine, ca ti-ai dovedit ca esti un om bun, ca poti trece asta in bilantul anual, la "+"-uri. Adormi zambind rememorand bucuria omului ajutat, ne-uitand ca TU ai fost acela. Daca nu erai TU.....

Si pentru ca vreau sa va chinui pana la capat....altruistul absolut?...in pragul unui inec, el si prietenul lui, un singur tub de oxigen....o alegere

Geani, dragostea mea(Ep 10- Cine te-a pus?Cine???)

Ultimul episod o lasase pe Mitzi adormita in masina aia cu geamuri fumurii si numere straine. In tot acest timp trebuie sa recunoastem ca ne-au trecut tot felul de ganduri mai mult sau mai putin sumbre in legatura cu nestiutoarea noastra eroina.

Mitzi mai bause, nu era straina de alcool, caci nu ne-am imaginat-o nici macar la prima ei aparitie in acest serial ca pe vreo puritana...nici pe departe, caci, puritanele, dupa cum stim prea bine, nu se imbraca cu colanti.

Ok, faptul ca mai bause la viata ei, ne este clar si deloc surpinzator, insa in seara asta nu stim sigur ce-a fost in paharul ei, cert e ca Mitzi e ametita si dornica.

Faptul ca Ricky ar fi apelat la astfel de manevre care sa ii scurteze drumul de la canapeaua clubului la canapeaua personala il face destinatarul celui mai indreptatit dispret, insa sa nu ne abatem, cu de atfel salutara noastra atitudine moralizatoare si justitiara, de la faptul ca pe Don Juan il doare "la maneta" de ce l-ar putea acuza ulterior Mitzi, prietenele pe al caror umar va plange aceasta, si cu atat mai putin noi, astia care doar privim firul epic. Asa ca, el doar isi duce vanatul tranchilizat spre barlog.

Pentru ca acesta este un blog cat se poate de serios, vom sari peste relatarea celor intamplate noaptea tarziu, intre 4xn pereti ai locuintei lui Ricky (unde n=numarul de camere). Cert e ca Mitzy s-a trezit a doua zi cu o durere de cap, o vanataie pe spate, pe coloana si cu rimmelul intins. Sunetul apei curgand la dus, dormitorul strain si hainele ei toate aruncate pe jos i-au facut trezirea brutala. Nu-si mai amintea nimic aproape, cum ajunsese aici si ce se intamplase cu ea erau clar niste eforturi mult prea mari pentru memoria mahmura, iar pe Ricky care aparuse in vizor, neavand macar decenta de a se fi acoperit, nu-l recunostea de nici o culoare.
Daca e sa vorbim de vreo performanta(si aici stiu ca v-am suscitat interesul), aceea e ca Ricky a fost primul barbat din viata lui Mitzi al carui nume l-a aflat "dupa".

Un sec "Hai papusa sa te duc acasa ca am treaba." in timp ce isi aranja tricoul. Saraca Mitzi...pe cat de mandra de ea era aseara, cand se simtea admirata, pe atat de pleostita se indrepta acum catre baie, sa se dezmeticeasca.

Au iesit din casa, el, mergand mult in fata ei. Noroc ca avea ochelarii de soare in poseta pentru ca Mitzi nu iese niciodata nemachiata si ii era ciuda ca asta o vazuse deja "naturelle" dupa nici 12 ore. Mitzi se temea.

Discutii seci pe drum. El intreaba, ea raspunde. Un fel de foc controlat. Foc mic, de altfel, cum insa Mitzi nu-si mai aminteste. Ceva despre cum a dormit azi-noapte, (de parca i-ar fi pasat, sau de parca ea ar mai sti) si un ranjet larg, ceva despre "da-mi si mie nr tau de telefon, poate ne mai vedem si noi prin oras, pe la o cafea". Bineinteles ca i l-a dat(cam ce motiv mai avea sa n-o mai faca, din moment ce intre ei nu mai era nimic de ascuns- "literally").

In fata blocului lui Mitzi, despartirea. Cu geamul coborat, Ricky a tinut sa o puna in garda pe mimoza "papusa, sper ca esti pe pastile, ca eu nu mai stiu ce-am facut azi-noapte. Oricum, te descurci ca esti fata desteapta". Mitzi, ca sub rafale, normal ca nu era pe pastile, ca alea ingrasa si fac celulita...la asta nu se astepta....ce-o sa se faca???

Avea nevoie de un dus, de o cafea tare si de Adela("ca aia a mai patit-o asa").

Desi nu pare, desi nu (prea)arata, Mitzi e distrusa.

Sa-i fim alaturi, va rog.

Uneori

Exista zile cand ma tem de intuneric
la fel de tare cum probabil ca m-as teme
de oricare alt fel de situatie
in care nu as intalni nici strop de variatie
si as vedea doar un "uni" si zero agitatie.

Necunoasterea de sine nu miroase a ...nimic

N-am mai scris de mult...poate de prea mult timp si simt ca toate trairile mele au stat ca intr-o oala sub presiune...Ciudat e, insa, ca atunci cand am stari de beatitudine,de fericire, muza mea are probleme de fertilitate...daca asta e conditia, si totodata explicatia unei creatii prolifice, nu stiu... cert e ca eu nu pot scrie(sau prea putin) cand sunt localizata in fericire...n-as vrea sa cred ca sunt atat de egoista incat sa folosesc acest blog pentru a plange virtual, pentru a gasi compasiune, iar in momentul in care n-am de ce, sa trag monitorul laptopului peste taste, abandonand lumea virtuala pentru prea indestulatoarea realitate...n-as vrea sa cred, si poate, tocmai asa e...si daca e asa, egoismul meu chiar n-are margini! si nici scuze!
Avem adesea o mare problema: ca nu ii cunoastem pe ceilalti. Cand suntem tradati, ne spunem:"si credeam ca il/0 cunosc", cand suntem inselati, ne spunem "de unde as fi putut sa il/o cunosc", cand ne e teama, spunem "dar nici macar nu il/o cunosc prea bine", si multe alte situatii, toate pe aceeas tema, a necunoasterii...de oameni. Insa...necunoasterea de sine...se manifesta, oare? si daca da, cat de des recidiveaza?
Bineinteles, stii ce iti place sa mananci, stii ce oameni iti plac, stii unde iti place sa iti bei cafeaua si la ce filme merita sa mergi, stii ce haine te avantajeaza si ce defecte ai, stii cine iti este prieten si care e punctul tau forte la angajare. Intr-un cuvant, te cunosti. Insa, dragul meu cititor, tocmai ajuns in acest punct se contureaza necunoasterea de sine. Te imparti in clase si subclase, te cataloghezi si etichetezi, te constitui intr-o multime care include si se include in alte multimi, sau care are doar zone hasurate cu alte multimi...mai mari sau mai mici...te intersectezi sau te suprapui..sau treci doar paralel, in planuri diferite, pe un alt Ox, cu alte multimi, sau linii, sau doar puncte...
Si necunoasterea de tine e acolo...cu tine...De ce? Pentru ca tot ce stii tu despre tine (si n-as vrea sa fiu rautacioasa, insa formularea corecta este "ce crezi ca stii tu despre tine") este legat de ceilalti. Conformismul e dozat in functie de domeniu, de gradul/nevoia de intruziune in social, incat se lafaie in tot ceea ce crezi ca e doar exprimarea libera a individualismului din tine(acelasi individualism orgolios care n-o sa te lase acum sa crezi ceea ce citesti, nu-i nimic, cu totii ne pacalim in continuare mergand pe acelasi drum). Da, cunoastem ce suntem pentru ceilalti...sau ce trebuie sa fim pentru ceilalti...si uite cum, acelasi individualism orgolios de mai devreme se jertfeste in mod inconstient pe piedestalul deasupra caruia sta o figura imbracata, cu servieta si mobil, cu parul aranjat si cu pantofi branduiti....exact langa pantofi, sta scris cu litere de tipar "eu, adica animal social".
Poate prea putini ati incercat sa va reconstruiti singuri, adica sa plecati de la tot ceea ce stiti despre voi si, ca pe niste foi de ceapa, sa desfaceti toate clasele si subclasele, sa inlaturati treptat tot ceea ce e in jur si facea parte din definitia propriei existente. Daca filozofia mea stupida si tarzie nu v-ar convinge, macar de amuzamentul exercitiului merita incercat.
"sunt un om, de x ani, lucrez la compania x, am x prieteni, si o masina x, imi place sa fac x1, x2,x3 activitati, in weekend ma uit la x filme....etc", cu putina rabdare putem construi o definitie, spunem noi, destul de completa a ceea ce suntem. In functie de numarul de cuvinte, ajungem la un moment dat la impresia ca noi chiar ne cunoastem...pe noi. Dar daca ai incepe sa stergi...din coada,incet, cuvant cu cuvant, din ce in ce mai aproape de obligatoriul "sunt"....esti doar un om...si uneori simti ca nu stii ce simti sau ca nu stii ce vrei, cand nu te mai legi la ceilalti... atunci realizezi ca te necunosti...

Eu, uneori, ma necunosc pe mine...

"Geani, dragostea mea!"(ep 9-Somnoroase pasarele..)

Mitzi era tot mai apatica. Nu reusea sa isi revina nici dupa atata timp si nimic din jur n-o ajuta in acest sens. Atat de apatica era incat a picat de 3 ori examenul de soferita amatoare categoria B, spre necazul Mioarei, care, din ce in ce mai panicata de neideplinirea visului ei de incuscrire, devenea din ce in ce mai neingaduitoare cu biata progenitura.

Acum, scapata de grija BAC-ului si admisa pe baza de dosar la o facultate particulara pe care o va vizita cu frecventa cu care revin generatiile alea mai numeroase de carabusi, Mitzi ofta sambetele prin cafenele...la un frappe...Barbatii interesati intrasera in pamant sau zburasera in tarile calde...

Nefericirea ei interioara capata materialitate...si mai mult sclipici, si mai mult gloss, si mult spandex, incat daca nu se intampla in viitorul apropiat ceva, Mitzi risca sa ajunga o copie a Danei International (o varianta insa cu "F" in buletin)

Greseala ei fusese faptul ca le povestise fitoaselor ei companioane de achizitia ei si acum tot inventa scuze pentru statutul solitar. Geani era plecat prin tari vestice, facea afaceri, iar atunci cand nu mai avea chef sa iasa din casa, era de fapt cu el pe la munte. Poze n-au, ca lui nu-i place sa se pozeze.

In seara aia era iesita cu fetele. Mergeau la club, la ala la care nu e intrare pentru fete, baga muzica "misto" si vin multi cu Audi si Mertan. Fiecare avea cate 10 lei, cat pentru un suc, de care aveau sa traga toata seara(au stomacul mic, chiar nu pot sa bea mai mult).Oricum Adela facea intotdeuna rost de (macar) un cocktail si daca era in forma buna de dansat, pana la 12 se alegeau si cu loc la vreo canapea. Odihna posteriorului era singurul beneficiu pentru ca oricum Mitzi era in conjunctie cu Saturn sau vreo planeta din aia pacatoasa care iti afecteaza Zen-ul sau se interpune intre ea si toata populatia masculina hormonata cauzand eclipsa totala.

Adela pleca intotdeuna inainte."Fata, eu ma duc cu asta. Te sun maine sa iti povestesc".

O suna mereu a doua zi dimineata. Bilant sec de cele mai multe ori...Si tot de cele mai multe ori, singura chestie "wow" fusese incalzirea din scaune.

Ajunsa in club, Mitzi scruta ca o pasare rapitoare imprejurimile. Nimic de vanat...de parca era un uliu intr-o pustietate in care se zaresc doar ciulini...necomestibili. Cola era pe jumatate, masa nu prinsesera, iar Adela se tot conversa cu unul trecut de prima, si a doua tinerete.

Ca de obicei pe Mitzi o bateau pantofii si mutarea centrului de greutate de pe un picior pe altul era singurul efort pe care era dispusa sa il depuna. O alta seara ingrozitoare si daca si-ar fi permis, Mitzi s-ar fi aruncat la un pahar de "ceva". Dar nu era cazul...

La un moment dat, Mitzi a simtit o privire ce o apasa de pe partea celalalta a barului. Tipul, interesant...si foarte interesat. Aproape instinctiv, cu o indreptare de spate, Mitzi si-a aratat armele cu care intra in lupta. Poza 12 din albumul 3 de pe hi5...Timp de jumatate de ora s-au aruncat sageti, s-au trecut maini prin par si s-au tuguiat buze...si exact cand amarata aia de Cola dadea semne de epuizare, un pahar cu umbreluta si cireasa glazurata a rasarit in fata brunetei. Era mai mult decat evident ca lui Mitzi i se imprastiau norii si deja noul flirt ii alungase orice amintire mai exista despre tanarul mascul aparut si disparut acum ceva timp.

Eroul nostru? Nimeni altul decat Ricky, prietenul lui Geani. O recunoscuse pe pustoaica si era ocazia lui sa profite. Ca orice alt "fratior" de-al italianului nostru, era versat in materia asta si stia ce are de facut. Ca orice mascul pe care testosteronul il impinge la vanatori nocturne, inarmat cu o debordanta incredere in sine, Ricky s-a apropiat de paharul cu umbreluta. Camasa de firma, pantofi scumpi si in tendinte, ceas elvetian si bolid parcat afara. Ricky= un "must have" al acestei toamne.

Conversatie condimentata cu multe dulcegarii si complimente si jumatate de ora mai tarziu Mitzi sorbea al doilea cocktail cu cireasa glazurata la masa noului Don Juan. Inca doua cirese, dansuri provocatoare, mainile lui Ricky nedezlipite de partile componente ale tinerei noastre eroine ce parea sa fi dat uitarii tot zbuciumul sufletesc si vara de singuratate.

O ora mai tarziu, Mitzi a noastra dormea pe scaunul din dreapta ale unei masini cu numere straine si geamuri fumurii.
In seara asta Mitzi nu doarme acasa. Nici Adela.

Noapte buna, fetelor!

De ce viata n-are trailer...

In seara asta vreau sa va vorbesc despre viata...si despre lipsa ei de continuitate, de consecventa...
Suntem mai mult sau mai putin pragmatici, suntem mai mult sau mai putin "robotici". Unii din noi dau chix in fiecare dimineata, iesind pe usa ,pentru simplul fapt ca omit rubrica meteo din "ceva ce ar trebui sa stiu", pe cand altii isi programeaza caloriile pe parcursul unei zile cu o marja de +/- 5%. Unii dintre noi uita sa faca revizia la masina saptamani in sir, pe cand altii isi programeaza concediile pe urmatorii 10 ani cu precizia caracteristica unui chirurg...iar o eventuala derogare sufera comparatia cu un malpraxis.
Fie dotati cu faza lunga pe DN-ul existentei, fie doar cu avariile pornite, si unii si altii dintre noi avem impresia ca stim ce urmeaza. Ne traim vietile intr-o familiaritate a scurgerii zilelor si suntem pregatiti pentru variatii infime(necesare de altfel in lupta anti-plictiseala) cauzate de fenomene meteo, de anotimpuri, de periplul intre Paste si Craciun. In rest, privite seara, zilele de maine par o apa linistita, mai degraba statatoare, pe care mai adie din cand in cand un firicel de curent.
Asa avem impresia...repet.
Si vine o zi. O zi neprevestita, neanuntata, neasteptata, in care se intampla ceva. "ceva"-ul asta poate fi orice, insa, in spiritul optimismului ce ma caracterizeaza voi omite intentionat sa insir "ceva"-uri triste. Vreau sa vorbim doar de "ceva"-ul cauzat de "cineva".
In acea zi( aia cu multi de "ne-"), apare "cineva" care, cu mainile goale, si, in mod deliberat(cu toate ca o imbraca in cea mai fireasca nepremeditare), ia galeata cu var si rescrie liniile drumului pe care urmai tu sa pasesti in continuare.
Iti netezeste curbele sau iti traseaza unele noi. Trage linii continue in zone in care puteai pana atunci sa depasesti, sau iti deschide liniile peste care singur stabilisei ca nu vei trece. Iti smulge ciulinii din drum, da la o parte bolovanii si te ocoleste de drumuri alunecoase.
Brusc, drumul tau are directie si sens, are marcaje si e iluminat...si, cel mai important, nu se mai suprapune cu drumul pe care ti-l croisei singur, cu putin timp in urma.
E incredibil cum cineva iti poate face viata sa nu mai semene cu tot ce aveai pana atunci, cum poate face ca nici tu sa nu mai fii asa cum erai inainte, cum iti imparti existenta in doua mari perioade "inainte sa apari" si "dupa ce ai aparut".
E incredibil cum, adunate, toate lucrurile care te faceau fericit, nu cumuleaza nici 10% din ce traiesti acum.
Si stii ce mai e incredibil? Ca uitandu-te in spate, nu-ti vine sa crezi ca ai trait in era "inainte sa apari tu". Nici nu-ti mai aduci aminte cum erai, decat vag, si nici nu ti-ai mai putea inchipui un asemenea regres.
"Inainte sa apari " viata era placuta, decenta, frumoasa, sau cum ti se mai parea, acum, in era "dupa ce ai aparut", exact aceeasi viata, aceleasi experiente, aceleasi momente sunt atat de lipsite de stralucire...E aceeasi apa, care pana deunazi statatoare, coboara acum in iuresul unei cascade, plina de vitalitate. Niste H2O vivaci care se bucura de fericirea libertatii. Cat de usor si de "ne-" se transforma totul!
Daca traiesti asta deja, vei intelege prea bine aceste randuri. Daca nu...ai grija ce-ti programezi...s-ar putea sa nu se mai intample!

De la o simtitoare...

Mi-e greu sa-ti explic cum te simt
si-atunci cand nu esti langa mine
simtindu-te si numai in gand
e tot o simtire de bine...

Si-atunci cand distanta dispare
eu pot doar sa simt ca e bine
e festinul simtirilor mele
ce-ncep degustarea de tine

Si chiar de papile aveam
si nari si simturi tactile
e clar ca pana s-ajung sa te simt
traiam intr-o grea ne-simtire

Platesc ca sa traiesc

Ne-am obisnuit sa traim intre rate si facturi, sub presiunea conformismului social, ne ducem existenta intre deadline-uri si verdele de la semafor. Masura trecerii fiecarei luni e data de fluturasul de salariu, iar lungimea unei zile o apreciem dupa numarul de apeluri primite.
N-avem treaba cu soarele si nici nu ne masuram umbra, din moment ce exista A.M. si P.M.

Am tanjit intotdeauna dupa libertate, dupa sentimentul ca putem fi proprii nostri stapani. A fost o vreme cand ne duceam traiul in piei de animal, intre peretii unei grote. Ne-am facut incaltari si haine groase pentru a putea umbla cat mai mult si astfel deveneam mai liberi. Ne-am construit case, ne-am facut masini, am nascocit telefonul mobil si televiziunea. Toate astea in spiritul independentei, al libertatii.
Dar toate astea ne incatuseaza astazi in cel mai pervers prizonierat. Cadem rand pe rand in groapa atat de iscusit acoperita cu frunze ieri, de unde nu te mai poti urca la lumina.

Astazi ne ingropam in credite pentru a ne achita posesiunile materiale(ce s-ar dori atribute necesare independentei statutare), incat nu mai avem libertatea de a o lua pe un drum nou, de a rescrie viata de la zero, fara a ne intreba "cum o sa ma descurc cu ratele?".
Astazi avem oameni pe care nu i-am mai recunoaste pe strada pentru simplul fapt ca ne-a fost mai comod sa ne continuam relationarea strict GSM-ic.
Astazi nu ne mai cunoastem caligrafia partenerului, pentru ca el/ea scrie Tahoma sau Arial.
Astazi, cand avem televiziune, ne ingustam mai tare orizonturile, hranindu-ne din gunoiul frumos aranjat spre servire. Nu ne mai traim propria viata, ci pe cea a vreunei mondenitati.
Astazi nu mai simtim, astazi doar masuram.
Din cand in cand, unul dintre ai nostri nu mai suporta. Nevoia de libertate ancestrala il face sa lase tot, chiar sub primejdia oprobiului general. Daca e curaj sau lasitate, e o dilema vecina celei legate de suicid. Ambele tabere au suficiente argumente pentru a se contra la nesfarsit.

Traim de multe ori impotriva propriei fericiri. Facem alegeri rationale cu urmari adanci si definitive in emotional.

Adunati-va averi, construiti-va Alcatrazul propriului suflet, traiti-va libertatea exersand-o exclusiv in alegeri de nuante de gresie. Asa va veti justifica simtirile gatuite.

Pana la urma, "I want to break free" e doar o melodie misto despre unul care e nefericit. De parca ar fi singurul, am multi prieteni asa. Mare branza!

Amintiri despre mine

Aseara am simtit incredibil de tare...Intamplarea a facut sa dau pe youtube peste The Pogues- Summer in Siam. Aveam probabil mai putini anisori decat fac degetele de la ambele maini cand priveam fascinata videoclipul cu nenea cu ochelarii aia ciudati.



E ciudat, sunt filme pe care le-am vazut acum un an si pe care nu mi le mai aduc aminte, insa mi-am amintit fiecare cadru din acest videoclip, de parca l-as fi vazut ieri. O senzatie mai proaspata si mai vie nu mi-a fost dat niciodata sa traiesc. Intr-o secunda m-am desprins total de "acum", regasindu-ma in "atunci".



Memoria e o chestie fascinanta. Cel mai tare lucru, pe care il realizez in acest moment, e faptul, ca undeva, inside, in seara asta s-au activat niste celule ce inmagazinasera, cadru cu cadru, acel Summer in Siam, ochelarii aia funny, gaina de pe pian, expresia fetei din leagan. Absolut incredibil...Incredibil cum s-au intors toate, dupa mai bine de 10 ani.

Nu am prea am putut sa adorm...m-am foit mult gandindu-ma la tot felul de lucruri...poate pentru ca am realizat, ca dincolo de cutia craniana, depozitate pe foldere si subfoldere, stau amintirile mele despre mine...amintiri de care nu mai stiu. Stau episoade din fericirea si nefericirea mea. Stau temerile si actele de nebunie. Stau seri si zile, laolalta, fiecare povestind ceva personal si intim. Si pe multe din ele le cred uitate...si ce e cel mai trist e ca poate nu le voi mai "accesa" niciodata.

E drept ca trebuie sa ne traim prezentul si sa lasam trecutului statutul de perfect compus. E drept ca nu traim din amintiri si ca o privire mereu peste umar ne impiedica sa ne bucuram de pasii pe care ii facem in fata...insa, ce poate fi spus mai autentic si mai veridic, in lipsa amintirilor...a amintirilor despre noi?

Amintirle despre noi au rolul de a ne arata cum eram, cand eram autentici. Existenta lor se justifica doar prin faptul ca au suficienta incarcatura emotionala incat sa merite a fi stocate.

Memoria mea nu e intamplatoare, nu face lucruri doar ca sa le faca. A sters ce nu-mi va fi de folos vreodata, a pastrat ceea ce nu trebuie nicicand sa uit. Ca sa nu ma uit pe mine. Ca sa nu uit la ce trebuie sa ma intorc.

Brusc, aseara, n-a mai fost toamna...aseara a fost summer...Summer in Siam...

pour toi...cu nervi

Nu stiu de unde-ai invatat,
e clar ca te pricepi de minune
daca asa te-ai nascut, sau, de fapt,
ai furat asta(nu-mi spune de unde)
sa faci toate de care esti acuzat.

O fapta de o asemenea gravitate
nu trece instantei usor.
Nu-ti iert
si nu-ti dau circumstante
nu recurge la diverse uzante
ai talentul de-a-ti pune sperante
ca n-am sa te scot infractor.

Declara-mi in amanunt,
(surpriza instantei e mare)
cu ziua de luni ce-ai avut,
de brusc ma doare-asa tare
si n-o mai pun la numaratoare
in randul zilelor in care,
sa rad as mai fi putut?

"Geani, dragostea mea"(ep 8- Cand te incurci cu un golan..)

O luna!!! O luna Geani n-a dat niciun semn. Dupa seara aia in care o sarutase, Geani a disparut din viata bietei noastre Mitzi. Dar nu si din mintea ei. Rememorase iesirea in "clubuletz" de atatea ori ca incepuse sa se confuzeze in detalii. Ca orice lucru care in timp isi pierde din caracteristici si din proprietatile organoleptice. Ca sa fim sinceri, Mitzi uitase exact si cum mai arata Geani si tare se temea ca daca ar aparea acum nu l-ar mai recunoaste. Deh Mitzi...minte putina sub mesele tale!

Noroc insa cu hi5-ul, acolo il mai putea privi, cu alti ochi insa. Parca e mai frumos acum in fotografii, parca pare mai smecher....Off, Mitzi...Cat ghinion se putea lipi de tine? Chiar asa? Adica unghiile false, colantii aia sclipiciosi, glossul ala roz si ochii dati peste cap in timp ce iti petreceai degetele prin parul semi-natural, semi-artificial...Nimic din toate astea nu l-au facut sa fie nebun dupa tine? Se pare ca nu.

Mitzi devenise tare apatica. Nu prea mai manca(lucru bun ca si-asa vroia sa slabeasca), nu mai iesea cu fetele in oras si nici nu invata pentru BAC, spre disperarea Mioarei(ah, stati, Mitzi nu invata nici inainte de depresia post-Geani - ma scuzati, fusesem luata de un val scriitoricesc).

Ce facea ea toata ziua? Statea. Pur si simplu. Pierduta, cu privirea ei mult prea senina. Din cand in cand mai intra pe mess...pe hi5...cautand urma lui Geani...ca un adevarat cherokee care adulmeca vantul si cerceteaza amprentele vietatilor la sol.
Si Geani al nostru, de fapt, al ei, disparut ramanea.

In vesnica ei locatie- bucataria- Mioara se declara satisfacuta(daca-mi permiteti). No Geani, no stress! Putea visa in continuare la incuscriri si reuniuni de discutii libere privind asezarea nuntasilor la mese, in functie de simpatii/antipatii. "Ii trece ei, doar n-o s-o tina asa la nesfarsit. Bine ca n-o mai cauta golanul ala, ca ne faceam de rusine!" De fapt, Mioara isi re-edita prin prisma progeniturii slabe de inger, propria tinerete. Mioara il vrea pe Virgil de sot, si pe Popesti de socri. Mioara vrea viata buna si multe petreceri. De aceea miza amorezarii lui Mitzi e mult mai profunda. Fericirea mamei.

Ce-a facut Geani in timpul asta? Bani! Investitiile recente facute la salon, printre care Ana, o blondina de origine ucraineanca, dadeau roade nesperat de gustoase. De altfel, lui Geani incepuse sa ii cam placa noua maseuza si serile ii cam prindeau impreuna. Si noptile. Nu si diminetile, pentru ca stim prea bine tabieturile lui legate de somn. Baietas smecherit, Geani se bucura de o perioada tare prolifica. Pentru ca a dat caldura, Geani si-a achizitionat motor, cu care face ravagii seara pe la terase. Iese in fiecare noapte, cateodata e Ana in spate, unduita lasciv spre deliciul norocosilor participanti in trafic din spate, sau e vreo alta domnisoara, fie ea studenta de prin Regie, fie dansatoare pe boxe sau chelnerita. Toate chicotesc proportional cu turatiile cailor de sub Geani, inlantuite in jurul pieptului lui epilat.

Intr-adevar, Geani a pus de cateva ori mana pe telefon sa o sune pe, acum bolnavioara, Mitzi, insa ceva l-a facut intotdeauna sa mai amane. Ceva sau cineva. Cert e ca nu ii era dor sa o vada, ci doar ca in toata perioada asta nu a fost suficient de plictisit sa o faca. Avea grija Ana de treaba asta. Cu pronuntia ei stricata, cu strungareata ce se ivea de sub buzele implantate, Ana pusese bariera intre protagonistii nostri. Si pe Geani nu il deranja asta chiar deloc.

Pana de curand, ucraineanca fusese stripteuza intr-un club din Bucuresti si in tot timpul asta tanjise dupa un sponsor. Daca era un lucru pe care sa il faca cel mai bine, acela era sa stoarca bani de la barbati. Geani, potent financiar era o afacere tare buna, mai ales ca daca e vorba de un mascul frumos, parca nici nu mai poti vorbi de prostitutie. Il citise din prima si stia cu cine are de-a face. Smechera fata, nu visa ca alte naive ca o sa il faca sa o iubeasca. Stia ca e impotent la acest capitol, asa ca drumul cel mai scurt catre Gucci trecea prin patul lui. Zero implicare, multe gemete, haine de designeri.

Si Geani o citise. I se vedea focul foametei de lux in ochi. O valvataie mistuitoare, de altfel, dar lui nu-i pasa. Vroia doar sa o aiba si era dispus sa plateasca pentru asta. Numarul de vizite la mall era proportional cu cat de bine isi facea fata treaba. Si mergeau destul de des...la shopping.

Sa ne intoarcem un pic la Mitzi. Ceea ce nu stie ea e ca in seara aia, da, la clubuletz, Ricky(tot un supranume, nu stim insa cum il cheama in buletin), unul din baietasii lui Geani pusese ochii pe Mitzi. Ulterior, cand s-a intalnit la semafor cu motociclistul nostru care era insotit de Ana, l-a intrebat de bruneta. Geani i-a dat numarul. "Incearca, fratioare, ca n-am nicio treaba cu femeia!"

Mitzi, ai grija! Baietii ti-au pus gand rau. Oare capusorul tau va sti sa te fereasca?
Noapte buna!

Anunt in scara blocului

Dragul meu,tin sa te-anunt
ca, nu de foarte multa vreme,
din intamplare,
la tine-n piept a cunoscut cazare,
inca un suflet.
Nu stim exact de unde-a poposit
de ce, de unde,cine l-a gonit.
e cert ca-i place
si s-ar face locatar
daca-l accepti, in calitatea ta de proprietar.
Si pentru ca-i place
si-i e tare bine
in mod continuu trage, catre tine,
doi ochi si zece degete
ale unui trup care, mai nou, iti apartine.

Potriviri de forme

De ne-am putea privi
Am sti
Ca nu suntem decat figuri de puzzle
Amestecate fara nicio noima,
Mai mici, mai mari,
Cu alta forma,
Intr-o cutie cu peretii gri

De ne-alipim cam nefiresc,
Cu piese seci
Ce nu se potrivesc
Stam stramb, diform
Incorsetati
In jocuri de un sens prostesc


Ce bine ca am potrivit,
Am realizat,
ca in sfarsit,
marginea ta din dreapta,
cea rotunda,
s-a imbinat perfect cu-a mea
…cu aia stanga

Simtiri de ploaie

Pe cand nu stiam ca existi,
nici eu nu stiam cine sunt...
Si alergam aiurea prin vant,
Intrebandu-ma de pe unde-ai sa vii.

Si-n lumea ideilor mici,
si-a oamenilor fara cuvant,
eu tot nu stiam cine sunt
temandu-ma ca nici nu voi sti

Dar azi, cand afara e gri.
si mai bate aiurea vreun vant,
incep sa invat cine sunt,
cand simt ca incepi sa existi...

Suflet fara matroana...

Cine ti-a spus ca dragostea-i un bun vandabil
tranzactionabil
la bursa sentimentelor umane?
Cine ti-a spus,
cand ti s-a spus,
ca poti sa pui catuse unui suflet ce ar fi vrut sa zboare?
Cine ti-a zis c-asa e bine,
ca in cerceafuri, reci, straine,
sa iti prostituezi simtirile,
pe tine,
si tot ce-ai fi putut avea, dar renuntand, nu, nu mai vine...?

Tu cat mai ai de trait?

Ne nastem, crestem si murim. Pe scurt, traim. Insa in ce fel?
Unii oameni traiesc pentru a manca,dormi si procrea (sau doar a fenta procesul). Unii oameni traiesc vietile altora: vecini, vedete TV, prieteni, dusmani. Unii oameni traiesc pentru a-i ura pe ceilalti. Unii oameni isi traiesc nefericirea tacit.

La un moment dat, nu stiu exact cand, uitam sa mai traim. Se intampla undeva dupa copilarie...dupa prima dragoste...Invelisul sufletului uman capata in timp textura unui glass-papier. Maturitatea, drept acea seriozitate pe care varsta o va cere la un moment dat, vine ca o confirmare a sterilitatii sufletesti. La fel ca si cele fizice, ridurile sufletesti sunt ireversibile. Unii din noi imbatranim repede, timpuriu, sau nu...si avem norocul sa ne pastram tenul fin pana spre varsta a doua.

Iti mai aduci aminte cat de fascinat priveai lumea atunci cand erai mic? Cum orice chestie ti se parea grozava? Azi, vezi totul in cenusiu, printr-un TV alb-negru, cu tub... Cand ai privit ultima data cerul sa le atribui norilor forme cunoscute...din lumea ta? In copilarie traim cu adevarat. Dupa, multi mimeaza nefericit viata.

Ghid de trait intens:
- sa ai cel putin o melodie pe care s-o asculti pana se inmagazineaza in fiecare celula a corpului tau, pe care, in drumurile tale lungi, sa o dai la maxim si sa o canti pana ragusesti;
- sa traiesti filmele si nu doar sa studiezi efectele speciale;
- sa plangi si sa nu iti fie teama de asta...de fericire sau de tristete;
- sa ierti, mai ales atunci cand e de neiertat;
- sa nu fugi de ploaia de vara...sunt doar niste haine;
- sa ai pasiuni si inflacararea de a vorbi despre ele o noapte intreaga;
- sa stii sa vezi...sa stii sa asculti...sa stii sa iubesti..in modul cel mai curat posibil;
- sa-ti pese...nepasarea e sedativul pentru muribunzi;
- sa ai eroi si sa crezi in ei;
- sa nu regreti nimic...e parte din tine...din ce esti astazi.

Pe defuncti ii vezi zi de zi in jur. Au sufletul livid, asezat in cavoul vietii fara sens, fara insemnatate. Isi mai duc, pentru mai multi sau mai putini ani, viata celulara, anatomica. Fac fotosinteza si se inmultesc prin seminte...purtate de vant sau albine. Au radacini groase, infipte in pamantul sterp de fericire.

Pentru multi, EKG-ul nu mai traseaza de mult timp vreo activitate...Chemati medicul legist, va rog...sa inregistreze ora decesului...

"Geani, dragostea mea!"(Ep7-"Obrazul subtire...)

In acea seara, Geani a dus-o pe Mitzi la o terasa de pe Dorobanti. Din aia cu geamuri la strada, geamuri mari, pentru vizibilitate. Mitzi si-a luat fresh de portocale, Geani, o cafea. Geani era ravasitor in seara aia. Pantaloni albi, un tricou de culoare bleu, mulat si cu mesaj in spaniola, tenisi D&G albi si mult parfum. Statea rezemat pe canapeaua cafenelei, cu aerul lui grav, de baietas smecherit, incat pe Mitzi o treceau toate apele. Si-ar dori tare mult sa o placa, pentru ca ei in mod clar i-a cam luat mintile.

Geani masura toate femeile care intrau/ieseau/se perindau prin fata lui catre toaleta. Ochiul lui de barbat experimentat le impartea aproape instantaneu in doua categorii. Oricum, nu ii parea rau cu Mitzi. O pustoiaca e o investitie buna in agenda, numai sa nu ii dea batai de cap, sa nu il smiorcaie cu pretentiile ei la o relatie. El nu e unul din pustii aia care vad prima data o femeie si se indragostesc.Nu, el ofera senzatii tari in dormitor, si nu numai acolo, si cam atat.



Mitzi n-a prea vorbit. Asculta fascinata povestile lui Geani, in timp ce isi petrecea unghiutele roz si false prin par. In rest, s-a fatait de cateva ori la baie, cu sau fara motiv. Bine, motiv isi gaseste Mitzi foarte usor. S-a rujat de 5 ori in seara aia, doar glossul se ducea putin cate putin la fiecare contact cu paiul. Si in plus, neavand ce povesti, ii mai ramanea doar unduitul soldurilor sa vorbeasca de la sine. Stia si cum sa se aplece in fata la decolare, ca doar studiase de multe ori in fata oglinzii.

"Auzi, fa-mi si mie nota". Geani era de-al casei. Fetele il stiau dupa bacsisul gras lasat de fiecare data, dar si dupa masina pe care o parca intotdeauna, in diagonala, pe trotuar, la intrare. Aceeasi masina. De fiecare data, alta partenera.

In interior, masina mirosea puternic, masculin. Mitzi se uita minunata la toate beculetele si martorii luminosi de pe bord, si i se parea ca numarul lor cuantifica valoarea in zeci de mii de euroi ai bolidului. La primul semafor pe rosu(Geani era nevoit sa opreasca pentru ca avea masini in fata iar in stanga, refugiul de la tramvai il impiedica sa economiseasca timp), in timp ce Mitzi se uita satisfacuta din BMW-ul alb, in geamurile celorlalte masini mai ieftine din jur, Geani a luat-o de mana. Nu i-a mai dat drumul pana in parcare, nici cand schimba nervos vitezele.

Era seara de deschidere a clubului. Mitzi auzise chiar zilele trecute o discutie intre doua fitoase de la liceu, fete de bani gata nelipsite de pe site-urile cu poze de la petreceri, si nici prin cap nu i-ar fi trecut ca va ajunge si ea acolo. Era in culmea fericirii si Geani era singurul responsabil pentru cvasi-extazul ei. Acum isi facea probleme ca nu era imbracata adecvat. Daca ar fi stiut....In mod clar o sa ii ceara bani Mioarei pentru toale noi, de iesit...

Geani a coborat din masina(cu acelasi aer grav, de smecher), intinzand in scarba 20 de lei amaratului care pazea parcarea. "Sa nu te prind, ba, cu labele pe ea, ca ti-o iei, auzi?", "Da, sefu, sa traiti. Sa iti traiasca amanta!". Lui Geani ii placea tare mult cand i se spunea "seful". De altfel, isi cumpara titulatura cu orice ocazie. La semafoare, la spalatorie, oriunde isi deschidea portofelul.

Mitzi si-a dat a 6-a oara cu ruj, pentru iesirea triumfala. Saracuta de ea, a pus primul picior in balta din dreptul portierei."Ce proasta sunt!" E bine, Geani n-o vazuse. O sa se duca la baie sa se curete pe pantof. Acum se indreptau catre intrarea flancata de bodyguarzi. Geani, cu mersul caracteristic, cu miscare ampla din umeri si bratele departate de corpul de altfel lucrat, Mitzi, cu pasii marunti si pantoful drept stropit in balta, miscand din solduri, si cu amaratul ala, urmandu-i in spate, dar la distanta, care nu contenea sa ii multumeasca "sefului" pentru generozitate.

In club il asteptau baietii. Anturajul lui Geani e format din smecheri din aia rasi in cap, ale caror cefe formeaza pliuri si ale caror haine sunt mereu negre si descheiate cu cativa nasturi in plus fata de normal. Se pupa de fiecare data cand se intalnesc si isi vorbesc cu "fratioare", chiar daca genotipurile nu indica ramuri comune in arbore. Au trecut prin multe impreuna, asa ca apelativul e mai mult decat justificat. Geani are canapea centrala, ei bine, tot pentru vizibilitate. El ajunge de fiecare data ultimul, doar stim deja ca nu e un fraier.

Mitzi...oo, Mitzi era asa de fascinata de toata atmosfera, incat nu ii venea sa creada!!! V-o inchipuiti? In clubul de super fite, venita cu un BMW, stand acum la canapeaua pozitionata strategic in vizorul tuturor, cu un super-barbat alaturi. Mitzi incepea sa vada ce e "smecheria" si cum se traieste ea. Fata ei mult prea machiata ii ascundea emotiile, pe care insa i le citeai din plin in ochi. Straluceau de satisfactie!

Geani a baut toata seara whisky. Cel mai scump! Chelnerita parea ca serveste o singura masa dupa ritmul de schimbare a sticlelor. Accepta cu stoicism chiar si gesturile deplasate ale "fratiorilor" in momentul in care se apleca cu tava. Geani nu e fumator, decat de club. Si atunci e cu trabucul. O gramada de persoane le-au vizitat canapeaua, in semn de respect. Smecheri mai mari sau mai mici..iti puteai da seama de importanta lor, daca il vedeai pe Geani obosindu-se sa se ridice cand dadeau mana.

Mitzi a dansat toata noaptea. Tragand din slims-uri si din cocktail-urile pe care Geani i le comanda fara sa o intrebe, Mitzi etala acum talentele ei de mare dansatoare. Se stia privita de jumatate din club(rivalizand cu animatoarele alea imbracate sumar), insa ea avea in scop precis in alegerea miscarilor de felina. Geani trebuie sa isi piarda mintile. O cam pofteau si camasile negre, carora nu fusese insa prezentata. Geani nu s-a obosit. Oricum astia i-ar fi uitat numele, la cate ca ea au fost. Mitzi si-a tras si cateva poze la baie, cu telefonul, pentru ca acest eveniment monden trebuia pastrat.

Ora 4.00 AM: cateva zeci de milioane cheltuite, inca 5 reprize de rujat, si Geani o conducea pe Mitzi catre masina, pe care, evident, nu erau urme de labe de amarat. Acelasi mers apasat de smecher, insa de data asta, un pic mai incoerent din cauza alcoolului. Nu era prima data cand Geani conducea baut bine, insa, daca e ceva pe care se se bazeze in viata asta, ala e portofelul. Lui Mitzi i se cam ciufulise coafura si avea rimmel-ul intins. Transpirase mult. Si ea mergea un pic dezechilibrat, dar din cauza pantofilor care o cam strangeau.

Inainte sa ajunga la masina, Geani s-a oprit. Nu, nu i se facuse rau, ci, cu un gest scurt si hotarat, asa cum ii este si caracterul, Geani a tras-o pe Mitzi langa el si a sarutat-o. Pret de cateva secunde, Mitzi s-a lipit de tricoul ud al lui Geani si Hugo Boss-ul lui i-a intrat prin toti porii, pana in creierul mic...sau mare, nici noi nu stim unde se declanseaza dorinta la fetele ca Mitzi. Ahhh...cate emotii i-au fost date naivei noastre eroine sa traiasca in acea seara, dar niciuna mai intensa ca cea de final.

ora 5.00: Toata lumea doarme.Geani, pe canapea, la bustul gol, dar lucrat, insa in pantalonii albi de mai devreme. Mitzi, in camera plina de pernute rosii in forma de inimioara, primite cadou, nedemachiata. Mioara, visand la masa cu socrii mari si mici, alaturi de Ionesti, si cu Gicu sforaindu-i in ureche, anesteziat de la berea pe care o serveste in fiecare seara.

Noapte buna!

"Geani, dragostea mea!"(Ep 6- cu tema sonora: Mama ta nu ma vrea, e impotriva mea)

Mitzi e in baie si se rujeaza, in timp ce Geani a ajuns la a 5-a piesa de pe CD....da, aia a lui Gutza...exact...aia pe care o asculta atunci cand pleca de pe terasa cu nume frantuzesc si canapele moi.Daca Geani ar fi profund, ar invoca destinul. Dar nu e.

Si pentru ca am lasat ceva neterminat de episodul trecut(tehnica specific "telenoveleasca"), ne intoarcem in bucatarie. Exact ca in eternul "Tanar si nelinistit", focalizam pe mina Mioarei si restrangem din ce in ce mai mult cadrul pana ii putem asculta clar gandurile.

Al doilea motiv pentru care maman e ofuscata e ca Mitzi ii strica planul. Pe plan il cheama Virgil. Virgil e baiatul Ionestilor, adica patronii firmei la care Gicu e magazioner si totodata vecinii lor de mai bine de 15 ani. Ionestii au reprezentat intotdeauna etalonul de masura a satisfactiei/insatisfactiei Mioarei(gradat, de la total insatisfacator,pana la total satifacator) si, daca aplicam media ponderata, Mioara a fost intodeauna "in-". Motivele sunt nenumarate: dimineata cand Ionestii pleaca la firma cu masina aia straina, 4x4, luna august cand Ionestii pleaca la mare pentru 2 saptamani, toate sambetele din afara posturilor cand Ionestii sunt nasi la nunti/botezuri, invitati de onoare la taieri de mot si la aniversari, Ioneasca si coafurile ei impecabile, Ionescu, mereu galant si cu buchete de flori in mana.

Virgil e Ionescu jr. Fizicul si intelectul nu ii sunt plusuri, dar pedigree-ul contrabalanseaza eficient. Blegut si bolnavicios, extrem de timid cu fetele, Virgil nu spune nimic de unul singur. Dar flancat de IBAN-urile paterne, Virgil e o partida extrem de buna. Virgil are masina, o KIA, pe care desi o conduce prudent, a atins-o pe toate partile posibile....Se mai pierde in trafic cateodata si cand il injura vreunul ca nu tine banda se inroseste tot, ca un rac. Virgil inca sta cu ai lui, pentru ca "mami" il rasfata cu mancare buna si ii calca camasile(la drept vorbind, Virgil a dormit cu mami pana la 14 ani, spre disperarea Ionescului).

Probabil banuiti deja ca Virgil e rusinos ca o fata mare...ce este. Nedesprins cu adevarat de poalele brodate ale fustei mamei lui, Virgil n-a introspectat misterul feminin pana la varsta de 27 de ani. Pe Virgil il stim de mic ca baietelul ala cu unghiutele taiate mereu si cu pachetul frumos ambalat, care nu se joaca in fata blocului pentru ca se murdareste pe maini. Virgil are picioarele subtiri, ca de barza si de aia nu poate dribla mingea de fotbal sau catara in copaci. Virgil n-are cicatrici in genunchi si nu stie sa inoate. Virgil poarta caciula si fular de pe 20 septembrie pana pe 15 aprilie si are toate alergiile posibile. Lui Virgil ii e frica de orice fel de animal si nu stie sa spuna bancuri. Virgil are poze din fiecare inceput de an scolar, facute in fata blocului, in costumasul frumos calcat si parul pieptanat cu carare pe dreapta. Cu fiecare an trecut, in poza, mana lui Virgil e inclestata tot mai sus pe clinul fustei elegante ale Ioneascai, frumos coafata.

Ce s-ar incuscri Mioara cu Ionestii!! Isi si imagineaza cateodata, cand bate maioneza cu telul, uitandu-se pe geam, cum ar sta la masa socrilor mici si mari, familia Ionescu Victor si Amelia si familia Popescu Mioara ... si sotul.

Mioara joaca totul pe o carte. Stie ca Mitzi e dama aia de care are nevoie sa ii formeze quinta royala. "Lasa ca ii bag eu mintile in cap....si o termina ea si cu golanii astia. Bine macar ca nu a ajuns Virgil acasa, sau mai rau, Popestii, sa o vada"

Mitzi coboara in graba scarile si iese din scara unduindu-si lasciv soldurile. Ce bine se simte imbracata asa! O sa-l impresioneze clar. Geani coboara geamul fumuriu si isi ridica ochelarii de soare pentru o masuratoare din mesa in flec. Cateva momente mai tarziu un B-25-GEA, taie bulevardele pe linia de tramvai. In el, un Chanel No 5 din dreapta si un Hugo Boss din stanga se intrepatrund, undeva pe cotiera...

"Geani, dragostea mea!"(Ep 5 M de la Mioara)

(Alina, Lavinia, Cami, Nico, Andreea si Mitzi/Mihaela- acest episod e cu dedicatie :). Zacea de cateva zile in capul meu, dar dintr-o letargie provocata de soarele torid al verii la mare l-am tot amanat)

"Off, unde imi sunt colantii aia cu dantela???" Mitzi era disperata. De 3 ore scotoceste prin dulap si nu reuseste sa isi puna la punct outfit-ul. A facut vreo 3 combinatii pana acum, dar astazi nu-i place nimic. Ori pare grasa, ori par invechite, ori... (E stresata, va zic eu, are intalnire cu Geani. Da!!! Cu Geani!!...in sfarsit. Au tinut-o cateva zile pe mess si sms, si azi dimineata Geani a sunat-o sa o scoata in oras. Tine neaparat sa il dea peste cap si trebuie sa arate intr-un mare fel.)

Se pare ca s-a decis, isi pune colantii aia negri cu dantela sclipiciosi si bluza decoltata, tot neagra. Mitzi e o felina. Isi intinde parul cu placa, isi pune cerceii aia mari si rotunzi, se da cu muuuult fond de ten(de cateva zile are mari probleme cu fata si asta o enerveaza la culme).
Ups! Geani a ajuns deja ca i-a dat beep si ea nu e gata. "Pisi, cobor rpd."

In timp ce Mitzi isi traseaza pentru a treia oara linia de contur la ochiul stang(a doua oara era sa-i iasa dar si l-a bagat in ochi cand a sunat Geani), haideti sa mutam un pic cadrul in bucatarie, unde Mioara, mama lui Mitzi, are o mutra cam acra. Popeasca s-a prins ca Mitzi nu iese cu Adela, asa cum i-a spus, ci ca e vorba de un baiat. Acum, postata langa geam, vede si BMW-ul alb din fata blocului ce trepideaza de la decibeli. "Un smecheroi de neam prost".

Mioara are motivele ei. In primul rand, Mitzi mai are un pic si incepe BAC-ul. Noroc ca la facultate e cu dosar si e mai usor. Daca ii mai suceste si vreunul mintile in perioada asta... Las'ca vede ea masina promisa de tac'su, cand mi-oi vedea ceafa....

La drept vorbind, Mioara a fost intotdeauna mana forte a familiei, stalpul de otel inoxidabil al casei. Tac'su lu Mitzi, Gicu, e moale. Mioara de-aia l-a si luat, ca e manevrabil, prost, deci bun la casa. Parerile lui Gicu nu conteaza niciodata. De fapt el nici n-are pareri. Doar Mioara. Femeie dura Mioara...se vede si dupa fizic...dolofana, cu parul rosu permanent, cu sprancenele facute din creion intr-o incruntare permanenta, buzele subtiri si palmele mari, Mioara l-a redus la tacere intotdeauna pe Gicu, de altfel, un barbat uscat si scund, cu chelie in varful capului si cu sprancene coborate in colturile exterioare, necreionate.

A avut si ea o dragoste in tinerete, cand nu era o scorpie. Pe Valeriu. Factor postal. Il vedea venind pe bicicleta, cu pensia lu bunica-sa. Inalt, subtirel, brunet, Valerica i-a frant inima Mioarei, pe atunci rusinoasa din cale-afara, ca o pisica. S-au iubit o vara-ntreaga, o vara torida.Insa Valerica, ca orice factor postal, livra scrisori si pensii in tot cartierul, nu doar Mioarei. Cat a mai bocit!!!!! Off, o toamna si o iarna a tot plans...Nenorocitul...rupsese floarea din gradina si-o lasase asa...in tarana...cine s-o mai ia acum??? Cine???.....Ei, cine??? Gicu.

Pe Gicu nu l-a iubit niciodata...dar trebuia sa scape cumva de rusine. Gicu insa o iubea, de cand ea se iubea factorial. In pozele de nunta,alea alb-negru cu margini zimtate, Gicu radiaza, Mioara nu. Insa Mioara era superba, in rochia dantelata, cu parul facut sarmalute, privind undeva deasupra obiectivului, departe, spre Posta Romana. Nefericirea ei a erupt continuu ca un vulcan pe parcurs. Si-au consumat casnicia in primii ani, si de atunci nimic. Mioara nu putea uita flacara lui Valerica, incomensurabila fata de a lui Gicu.

De atunci Gicu are statutul de persoana tolerata. Aduce bani in casa(ca doar de asta munceste), mananca ce i se pune in fata si se culca. Cateodata, duminica are voie sa se uite la meci, pana incepe telenovela si trebuie sa se mute in bucatarie la radio. Marioara n-a incetat niciodata in toti acesti 19 ani de casnicie sa ii scoata ochii ca n-a dus-o, n-a plimbat-o, ca e un bleg si un prostovan, ca ea intotdeauna sta pe scaun la nunti...n-are cine s-o danseze. Gicu la nunti e pulbere, de la antreuri. E momentul lui de libertate, de barbatie, a doua zi se intoarce sa isi continue restul din pedeapsa cu inchisoare pe viata pe care o ispaseste anticipat.

Mioara si-a tinut nefericirea in borcane de dulceata si oale sub presiune. Gateste cu un aplomb si o pasiune hormonala. Toata lumea o stie de gospodina exceptionala si vecinele vin sa-i ceara retete. Vecine cu viata sexuala. Mioara e responsabila cu bugetul si cu cheltuielile in casa. Decide renovarile si imbunatatirile din apartament. Pe Gicu il tine in 3 perechi de sosete si 2 maieuri. Costum are..unul..ca-i ajunge...

Da, Mioara e chiar nervoasa pe BMW-ul ala alb...un motiv e BAC-ul...al doilea, maine, in episodul urmator...

Noapte buna, dragii mei telespectatori!

Ziua in care ne-am pierdut cozile...

Ea e 41199...stiu, un nume atipic pentru un caine, insa in momentul intalnirii noastre, acum mai bine de 4 ani, sufeream se pare de o grava lipsa de imaginatie...41199 e numarul de pe ureche, atunci 41199 sa ii ramana numele.

Ne-am cunoscut din intamplare, pe trotuarele de langa Bucur Obor(zona in care mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai studentiei). Un inceput timid, multe cutii de pate cumparate de la chiosc- de altfel singura chestie comestibila pentru un catel ce se putea cumpara(obligatoriu, cutii cu cheita, pentru a putea fi servite rapid), inceput ce s-a transformat intr-o prietenie adevarata.

Au urmat apoi seri tarzii petrecute pe tarasa la Mc, sau in parcul de langa, seri ploioase in care intram in casa cu amprentele lui 41199 pe tenisii proaspat spalati...Prietenia noastra evolua...Drumuri dimineata, de la scara blocului, la gura de metrou, si invers, seara...Erau si zile in care nu ne intalneam...Eu parcurgeam drumul firesc pana in scara, cu inima stransa, ca poate,poate apare...Probabil si ea se tot intreba la ce ora ajung eu azi acasa...

Ce n-am inteles niciodata este de ce 41199 nu lasa niciodata niciun barbat sa intre in aria imaginara de siguranta din jurul picioarelor mele? 41199,draga mea, oare ce incercai sa imi transmiti? Oare puteai tu prevedea toate acele lucruri pe care le-am trait ulterior?...pacat ca n-ai stiut sa te exprimi...pacat ca n-am putut eu sa te inteleg...

Acum 2 ani am parasit locuinta de langa Bucur Obor...si am simtit ca pierd ceva. In ziua in care mi-am luat bagajele, 41199 nu era. Mi-as fi dorit o intalnire de ramas-bun, in care sa o rog sa aiba grija de ea si sa stie ca o sa imi lipseasca...Dar poate ca a lipsit intentionat. Stia ca o sa plang.

Week-end-ul asta am ajuns din nou in zona. Cautand pe alee un loc de parcare, am vazut-o. Cu siguranta, a fost cea mai rapida parcare pe care am facut-o vreodata! Am coborat din masina cu o emotie ce rar mi-a fost dat sa o traiesc. Vroiam sa ajung cat mai repede la ea si totodata parca imi era greu sa ma apropii. Ma chinuiau tot felul de ganduri: daca nu ma mai recunoaste, daca nu e ea, daca...daca...Am strigat-o! S-a intors.M-a privit. Ea era si ma recunoscuse.

Cu urechile date pe spate, pe straduta ingustata de masinile parcate pe ambele sensuri, 41199 manca asfaltul dintre noi. A fost cea mai calda imbratisare de ceva vreme. Si cu siguranta, cea mai sincera dintre toate!M-a condus spre scara blocului, mandra, in fata mea, insa mereu atenta la ce se intampla cu mine in spate, fluturandu-si coada si latrand, asa cum fac cateii cand sunt fericiti. Un latrat subtire, vesel. Ne regasisem si ea simtea sa spuna tuturor asta!

.....

Era o vreme cand si noi oamenii purtam cozi. Unii din noi le aveau lungi, stufoase, altii subtiri si rasucite. Si cand eram fericiti, le fluturam...asemeni lui 41199...stiam daca ne placem sau nu...

Dar, intr-o zi, unul din noi, unul care nu flutura niciodata din coada, a decretat ca e o prostie...ca e o prostie sa iti arati sentimentele, asa cum sunt, ca esti mai cool si mai puternic daca te ascunzi, si ascunzi ce simti...ca e mai bine sa fii ca un zid, e mai safe...ca astfel ii poti induce in eroare pe ceilalti...si inducandu-i in eroare, tu conduci...Si ca un apendice, coada, odata nefolosita, a disparut...ne-a fost taiata pentru ca incepea sa deranjeze...ni se incurca in picioare...in picioarele omului modern...care nu mai stie sa simta...si daca simte ceva, nu stie sa mai traiasca sentimentul...

"Nu-l suna, o sa pari disperata!", "Cum sa ii spun eu primul ca o iubesc, lasa ca zica ea intai", "mi-e frica sa ii spun ca imi e dor de el"....cateii au si astazi cozi...si latratul ala de bucurie...noi, inca ne ascundem, ne jucam de-a irezistibilii intr-un joc prostesc ce se termina mai mereu in singuratate...

Poate intr-o zi, cineva va gasi in vreun tratat de istorie, sau in niste manuscrise vechi, ziua in care ne-am pierdut cozile...si o vom trece in calendar si o vom jeli in fiecare an...

"Geani, dragostea mea!"(Ep 4- S-o facem virtual)

Cat de fericita a fost Mitzi a doua zi! Nici nu va puteti imagina. Brusc, toate eforturile depuse de ea in timpul photo shootingurilor, gen: alegerea locatiilor(si in toalete nu e deloc usor), mentinerea buzelor tuguiate pret de cateva minute pana se face poza, retusarea machiajului si contorsionismul de care dadea dovada in multe dintre ipostazele imortalizate, brusc, au capatat o finalitate.
Mitzi il privea acum prin ecranul calculatorului pe Geani...E drept, mesaje mai primise, dar toate de la pusti de la ea din liceu. Astazi, insa, Mitzi descoperea BARBATUL. Mitzi muscase din mar,"The Mar".
Ritmul batailor cardiace se accelera la fiecare "next" in galeria foto a lui Geani. Haine de firma...cluburi...petreceri...prieteni multi si smecheri...whisky...ochelari Armani...Emporio Armani...."ahh, clar e BMW-ul lui", s-a convins Mitzi cand era deja la a treia poza cu masina. Mitzi in extaz. Pentru prima oara.
Era clar! Mitzi se felicita, in capusorul ala al ei brunet si chinuit de coafeze la fiecare ajustare de extensii, pentru pozele reusite pe care si le postase. Mai ales cea in care era neagra si plina de ulei.
Deschide Mess-ul. Din nou niste offline-uri de la ala cu cabrioleta.Brusc, neinteresant. Inchide fereastra inainte sa citeasca cele 2 randuri patetice ale unui hormonat. De 2 luni se tot tine dupa ea, ca papagalul.
Mitzi ezita. N-ar vrea sa para disperata. No way! Dar totusi, daca nu face nimic e mai rau. Geani e asa de tare...Day-dreaming...Mitzi, in rochita aia a ei roz, tip gogosar, pe care si-a luat-o recent, pe scaunul din dreapta al lui B-25-GEA. Cu Geani in stanga. Dorobanti colt cu Stefan cel Mare.
Mama! Si s-o vada proastele alea de la liceu cum o asteapta Geani sa iasa de la ore. Si cum o duce Geani la Bamboo...A fost o data si ea acolo. "Dar e asa nashpa fara canapea!!!" Cu Geani n-ar mai sprijini ca fraiera barul. Cu Geani ar avea masa, cu sticla de whisky si multa gheata. De pe varful canapelei, Bamboo-ul e altfel!!! Cu totul altfel...
E clar! Mitzi adauga in lista ei de contacte un ID nou:geany_sefulvostru.
La cateva secunde distanta, din garsoniera lui ultra-centrala, Geani da accept. Se uita pe niste site-uri cu parfumuri, niste furaciuni, cand i-a sarit in ochi un:mitzi_mitzi. Ce ti-e si cu Hi-Tech-ul asta! Doua dublu-click-uri si kilometri de strazi, linii de tramvai si statii de metrou s-au evaporat. Acum sunt ei doi, privindu-se prin fibra optica.
Geani face, dupa cum ne asteptam cu totii, primul pas. O ia cu dulcegarii ieftine, cu "papusa" si "bombonica". Pentru el, e inca o gasculita, si e foarte relaxat. Stie ca e o chestiune de timp pana o sa ii pice in gheare, asa ca nu-si face probleme. Insa Mitzi...oh, da...daca ati putea-o vedea pe Mitzi...Mitzi jubileaza...ea inca are filmele ei in cap cu Bamboo-ul...si conversatia nu face decat sa o indemne sa isi continue scenariile.
Geani scrie mult...de masina, de "afacerea lui"...si ii tot cere poze...pe care le comenteaza de fiecare data cu .."au, mama" si "mmmm"...incheind apoteotic cu cate un "poooooooop" sau uneori cu cate un "pwowp", depinde de mood.
E drept ca si Mitzi i le serveste. E periculoasa. Alege exact poze de "bagat in boala", dupa spusele lui Geani. Prima transa: alea de la mare. Da, exact, alea in care e neagra si plina de ulei ca o merdenea. Nu toate, ca in unele i se vede celulita sau i se pare ca a iesit cu sanii mici. Ii mai da poze de la majorat, in rochia aia decoltata. Ca sa vada ca Mitzi are stil, ca e printesa. Are ea o poza in care e foarte "secsiii", insa apare si fufa aia blonda care a iesit Miss...Aaa, stai ca o poate decupa repede in Paint. I-o trimite decupata. Cu cata satisfactie primeste fiecare onomatopee de la Geani, drept raspuns.
Pe drept cuvant, Geani nu e chiar asa...onomatopeic...La cate femei a avut, Mitzi, nu e cea mai grozava. S-a prins el care e faza cu unghiile false si extensiile...si i-a vazut si celulita. Lui Geani i-au trecut prin asternuturi o gramada de "bucati bune"... se joaca cu ea ca a simtit-o...si stie ce are de facut...
Ii trimite o manea...de dragoste...un duet intre un el si o ea...ceva cu bani...cu toti banii din lume...cu niste ochi si un dor...Mitzi o asculta. E dedicatie de la el.
L-ar intreba multe. Ar vrea sa stie cati bani are. Daca e chiar masina lui.
Il intreaba de masina.
Geani nu raspunde.
Mitzi mai sta. Se tot uita sa vada daca apare "geany_sefulvostru is typing a message". Dar nimic.
Ii da buzz.
Geani trimite multi de :* :* :*
Geani de fapt revenise la prospectarea parfumurilor. Ii da linkul si o intreaba care-i place. Mitzi are impresia ca lui Geani i-ar pasa. Il alege pe ala scump, sa nu se faca de ras.
Geani vrea s-o vada. Ii spune asta.
Mitzi baga un "brb" si se duce sa se rimeleze.
Revine si da drumul la webcam.
geany_sefulvostru: :*:*:*:*:*:*::*:*:*
Mitzi zambeste si isi tuguiaza buzele spre camera.
geany_sefulvostru: "eshti o mumoasa"
Geani ii spune ca trebuie sa iasa. Are niste combinatii in seara asta cu baietii. Ii cere numarul. Mitzi i-l da.
:*:*:*:*:*:*:*
geany_sefulvostru signed out

ora 23.00(2 ore mai tarziu)telefonul lui Mitzi suna a sms..."Bomboniko, te poooop dulce pe botik. Nush ce mi-ai facut dar imi sta gandul numai la tn. Geani"
"Poooooooop u Geani!Eu-s obo un pic,da ma gndesc la tn"

La Geani pe canapea e o rusoaica.
La Bamboo pe canapea se viseaza, zambind, Mitzi.

Noapte buna!

"Geani, dragostea mea"(Ep3- Din toate florile din lume...)

Contrar asteptarilor scenaristului, Geani n-a adormit imediat ce a ajuns acasa. N-avea somn. S-a aruncat in canapeaua de piele si a inceput sa butoneze prin telefon...cauta, aiurea prin agenda. Geani are multe "gagici" in telefon...pustoaice sau femei in toata firea, blonde sau brunete...Geani are o enciclopedie. Si toate i-au stat macar o data pe canapeaua asta din sufragerie.

Baiat destept, Geani a stiut sa le tina agatate. O data la ceva timp, ii vine fiecareia randul ...Pentru o partida scurta, lipsita de orice fel de pasiune, un fel de reprezentatie la sol...doua diagonale si un dublu surub...si apoi te stergi de talcul de pe maini, in asteptarea notei. Geani e atat de plictisit si de absent in toate acele momente...Nici nu prea vorbesc..preludiul e consumat in sms-ul premergator "Ce faci papusha? La 11, la mine!". Postludiul e "Sa ma mai suni"-ul rostit de ea cand i se inchide usa. Ce e intre pre si post dureaza cam 10 minute.
Ele nu raman peste noapte.Niciodata. Geani nu poate dormi cu altcineva in pat si punct.

In seara asta n-are insa chef. Cu cat navigheaza mai mult prin agenda, cu atat realizeaza ca nu are chef. N-are stare. Deschide calculatorul. Google. Hi5. Log-in. Langa deschide si winamp-ul. Discografia lui Adrian CM. Cantece de dragoste.

Hopaa..Hi5-ul i-a facut lui Geani o sugestie. Dublu-click-ul destinului...

In fata ochilor lui Geani e o bruneta, cu extensii, cu buze roz, pozata in fata unei oglinzi, cu mana in par. Exact, e Mitzi! Mitzi a noastra!
Lacom, Geani, ii investigheaza albumele. 4 la numar, 96 de poze in total. La scoala, in bar, la volan, in toaleta(multe din ele), in club cu fetele, in costum de baie pe plaja, poze alb-negru, sepia.
Mitzi e frumoasa. Mitzi e piesa, piesa de piesa. Ii lasa mesaj" Printeso, vreau sa te cunosc. Esti prea buna. ID: geany_ sefulvostru. POOOOOOP". Ii mai lasa si un comm la o poza de-a ei, de la mare, de anul trecut, in care Mitzi e neagra si data cu ulei.

Asa e Geani. Nu se poate abtine cand e vorba de femei. N-a iubit pana acum niciodata si nici nu vrea. Lui ii place sa "bagabonteasca", nu sa-l frece una toata ziua cu scene de gelozie, cu tot felul de pretentii. Nu s-a nascut aia care sa il puna cu botul pe labe pe Geani. Si in plus, el nu e barbatul unei singure femei si nici n-o sa fie! Dragostea e pentru prosti, el e smecherit. Le agata, le vrajeste din texte si daca le mai plimba si cu masina pe Magheru seara, sunt topite. N-a suferit niciodata dupa vreuna. Cand sunt atatea "bunaciuni", ar fi chiar pacat...
Asa isi zice Geani de multe ori, insa stim ca dincolo de scutul asta de baiat rau, Geani si-ar dori altceva...
Geani, esti in faza 1: negarea!

Oameni si pantofi

Oamenii au nevoie de pantofi. Oamenii aleg ce pantofi vor sa poarte. Oamenii stiu de ce fel de pantofi au nevoie.

Unii dintre noi poarta o singura pereche toata viata, altii nu se pot opri la una singura, si pe masura ce se demodeaza, fac schimbari. Unora le plac pantofii clasici, comuni, altora, cei ce ies cat mai tare in evidenta.

Unii dintre noi au grija de pantofii lor, ii curata si ii dau cu crema, ii aseaza frumos in hol si ii duc din timp la cizmar pentru schimbatul flecurilor. Altii sunt atat de egoisti incat sa nu le pese, si isi tarasc pantofii prin toate baltile si noroaiele, fara sa le arate niciun fel de compasiune.

Unii oameni, oricat de scalciati ar fi, nu si-ar arunca niciodata pantofii, altii sunt capabili sa renunte oricand pentru o pereche noua, stralucitoare.

Unii oameni poarta pantofi ce nu le plac, care ii strang si le provoaca bataturi, altii poarta pantofi care le sar din picioare si le provoaca luxatii.

Oamenii se uita la pantofii semenilor lor. Cateodata si-ar dori sa fie "in papucii" celuilalt.

Oamenii tanjesc dupa "acea" pereche de pantofi. Si prea putini sunt cei norocosi.

Dar spune-mi, ce te faci cand intr-o zi, trecand pe strada, vezi intr-o vitrina perechea TA de pantofi, noi, stralucitori, stand cuminti in fata trecatorilor? Si, cu inima batand puternic, intri si rogi vanzatoarea sa ti-i arate mai bine si...sunt exact marimea ta...culoarea ta...? Dar tu nu ti-o permiti atunci...Te scotocesti in buzunare...si n-ai suficient...si te uiti din nou la ei, si stii cat de bine te-ai simti, ca nu te-ar strange, nu ti-ar face bataturi...si cu toate astea, nu ii poti lua atunci...
Vei iesi din magazin, stiind ca e posibil ca a doua zi sa nu mai fie acolo, cand tu te vei intoarce cu banii. Nici nu poti ruga vanzatoarea sa ti-i opreasca...pentru ca nu esti sigur ca maine e ziua in care te poti intoarce...

E cea mai dureroasa renuntare...e cea mai trista acceptare...I-ai fi putut lua acasa si totusi nu poti, azi. E si maine o zi, oare? Iti poti spune asta drept incurajare?
Cat ii poti pune in seama destinului? E clar ca el i-a scos in calea ta, dar ti-i va pastra? Daca ai alerga intr-un suflet sa te imprumuti de banii necesari, ar insemna ca rescrii regulile, sau tot destinul te-a impins sa faci asta? Cat de mult din ceea ce ti se intampla ti-este trasat, si daca nu, in ce masura intervii tu sa schimbi macazul sinelor sortii tale?

Seara te gaseste cu picioarele goale pe gresia rece din hol...Si e atat de rece...

"Geani, dragostea mea"(Ep 2- "Sunt bahrbat ad3varat shi d3 totzi nvdiat")

Buna seara, dragele mele gospodine/casnice/nefericite in casnicie!

Aseara s-a difuzat finala Cupei Romaniei, motiv pentru care "consortziul"/greseala tineretii voastre/"sconcsul"-asa cum l-ati denumit dupa sosete(care intra mai degraba la capitolul "Dilema veche" decat la "Libertatea", din punct de vedere al frecventei de aparitie, dar si al tirajului) v-a acaparat in mod brutal telecomanda, de la ora 21.00(fix ora intalnirii noastre).

Dar pentru ca eu scriu pentru voi si numai pentru voi, am luat decizia sa nu las nenorocitul de meci sa intrerupa firul epic al povestii noastre.

Asa ca, puneti-i "animalului" farfuria cu mancare pe masa si asezati-va comod pe canapea. Incepe episodul 2.
In timp ce Mitzi doarme linistita intre multitudinea de perne si pernute cu "I love you" primite cadou, in alta zona a Bucurestiului, la o terasa cu nume frantuzesc si cu canapele moi si rosii, sta Geani.
Hmmm, Geani e....e foarte complex. Atat de complex incat nu stiu de unde sa incepem descrierea lui. In primul rand,again, nici pe Geani nu il cheama Geani, ci Ionut. Ionut Branzoi, nascut intr-o localitate din Ilfov, crescut acolo pana pe la 15 ani... Insa nimic din Ionut Branzoi nu se mai afla astazi pe terasa cu nume frantuzesc.
Geani e brunet, cu parul mereu gelat si dat pe spate. Cat de mult i-a placut Italia! Nici nu isi imagina cat de tare atunci cand a plecat Branzoi...si s-a intors Geani. A stat 3 luni, n-a facut mare branza(no offence Geani, e doar o expresie, daca chiar as vrea sa te necajesc as mai insera ceva zicale pe tema asta prin text, gen"frate, frate, dar..."). Initial s-a dus ca si "sageata" a unuia ce se ocupa cu talhariile "electronice", insa n-a fost sa fie. Geani era moale, fricos, nestiutor si , in plus, gesturile lui de satean, lipsa smecheriei l-au facut sa renunte la gandul ca ar performa in aceasta activitate. S-a imprietenit cu niste braileni si mergea la furat de haine si parfumuri. Nici aici nu a excelat, asa ca ajunsese sa fure din supermarket...mancare. Intr-adevar se trata cu fineturi pe dupa raioane, dar, il tot macina gandul reintoarcerii acasa cu coada intre picioare, fara bani, fara BehaMWe.
Urat i-a mai fost cand l-au condus italienii pana in scara avionului, impreuna cu alti tovarasi, braileni sau nu. Urat i-a fost sa ajunga acasa, cu aceiasi adidasi in picioare, insa de data asta mult mai scalciati. Doua saptamani a suferit ca un caine, in casa. Pana i-a incoltit ideea salvatoare, de fapt ideile: Ilinca si Roxana. Doua proaste! "Dar bune...Bune si proaste!" exact ce ii trebuia lui Geani al nostru.
Si s-a facut peste.Si "bisnisul" mergea struna, clientii tot mai multi, banii tot mai multi. Geani simtea ca a dat lovitura. Insa un lucru il macina seara. Ca nu era si el baiat de oras, ca nu "simtea pulsul" ca nu era el acolo, de unde se da ora...la Bamboo.
Atunci Geani al nostru a devenit "the Geani". Si-a deschis salon de masaj in buricul targului si si-a luat garsoniera in zona buna.
Astazi, de fapt acum, la ora asta, Geani sta cu un aer grav, la terasa aia cu nume frantuzesc, sta "ca baietii". Imbracat in alb, din cap pana in picioare, cu parul gelat, cu privirea incruntata si usor nebarbierit, Geani e o aparitie ...mondena. A intrat in niste cercuri de baieti care o "ard" pe la Million Dollars, "bagabonti stilati" asa cum ii place si lui sa creada despre propria persoana.
Geani conduce BMW, de fapt pentru el, doar BMW-ul e masina. Si-a luat numar preferential, B-25- GEA. De unde 25? Ehh, de abia asteapta sa il intrebe fetele treaba asta....nu e prost deloc...
Si-a creat o istorioara privind experienta lui in Peninsula, destul de interesanta, si de necombatut(asta in cazul in care nu s-ar intalni cu fostii lui camarazi de furat salam din supermercato, dar "ce sa caute fraierii aia pe unde umblu eu?", asa ca e acoperit).
Geani merge la sala. Si se vede. Merge si la solar si isi epileaza pieptul. Sunt obiceiuri invatate de la macaronari. De fapt a ramas cu multe, gen "bambina" si "ciao bella", cu care impresioneaza gastele ce se zgaiesc la semafor la masina lui.
Geani merge in cluburi de fite, dar isi face chill-out-ul la lautari...de fapt si warm-up-ul cateodata. Cand era pusti era manelist inrait. Azi recunoaste ca ii mai plac "alea de jale", dar in mesajele de incursiune in capusoarele naive ale blondinelor pe care le "da o tura" recita din clasici...in viata.
Geani intotdeauna isi tine telefonul pe masa...de fapt, il arunca in sictir, de cand se aseaza...telefonul si cheile. In club bea intotdeauna whisky si sampanie si fumeaza trabuc, lucru ce lesne se observa de pe contul lui de Hi5. In poze e mereu cu paharul in mana, cu "baietzii", langa cracii lungi ai unei animatoare...sau e la volan, cu ochelarii Police sau Armani...Emporio Armani.
Acasa are mobila scumpa si canapea de piele. In dormitor, printre putinele lucruri(ca ii place simplu), la loc de cinste sta camera video, iar pe tavan are oglinda.
Geani tine la imagine.Si-a construit-o greu si tine la ea. De aia nu isi permite sa fie luat de fraier si nici macar sa ii spui asa, in gluma, ca intre amici. Geani e pretios.
Geani ii dispretuieste pe ratati, pe aia care merg cu metroul dimineata la munca, carand geanta cu pachetelul de pranz. Ce satisfactie are atunci cand sta la semafor, vara, cu clima potrivita la 25 de grade si ii vede pe amaratii aia din 331, lipiti de geamuri, albi la fata, intoxicati in propriile emisii cutanate. Geani e smecher.
Geani nu asteapta niciodata, nici culoarea verde la semafor, nici randul de la coada in supermarket. Geani vorbeste cu "auzi" si nu da doi lei pe chelneri, taximetristi si alti fraieri pe care ii plateste. Geani tot timpul isi baga si scoate chestii. Viata l-a invatat ca trebuie sa fie dur, ca altfel pica de papagal. Geani isi coboara geamul electric de la masina ca sa scuipe sau sa arunce lucruri. Geani se baga in fata sau intra pe interzis, Geani parcheaza pe zona hasurata a unei intersectii.
Geani merge vara la Mamaia, unde e lumea buna, unde merg baietii. Geani n-are limita de viteza.
Dar in seara asta, dupa ce i-a aruncat pe masa bacsisul si s-a urcat in B-25-GEA, pe Geani l-a napadit un sentiment tare ciudat. S-a nimerit sa fie piesa 5 de pe CD, Nicolae Guta- Esti printesa vietii mele, inregistrata live la o nunta de anul trecut.
Geani n-are printesa. Geani vrea.
Noapte buna, Geani! Nici nu stii cum va trage de corzi Maestrul Papusar. S-avem putintica rabdare!

"Geani, dragostea mea!"(ep 1- Sa o cunoastem pe Mitzi)

Orice telenovela respectabila are un personaj feminin deosebit si eu nu voi face rabat de la asta. Ea este Mitzi. De fapt pe ea nici nu o cheama Mitzi in buletin, ci Aurelia. Numele asta nu i-a placut niciodata, nici macar nu o reprezinta si e clar "out of fashion". Nu-si mai zice Aurelia de cand cu mIRC-ul. Si-aduce si aminte si acum prima dat cand a devenit internauta....Ce experienta! Era atat de novice, de neindemanatica...Pana s-a prins ce e cu "asl pls" au ras cativa de ea. "Niste retarzi!" si-a zis, fara sa se consume pe treaba asta.
Mitzi e fata de oras, de oras mare chiar, ca e bucuresteanca get-beget, cu buletin cu tot, cu pedigree, am putea adauga, avand in vedere ca nu are bunici prin provincie, "de la tara".
Mitzi vine dintr-o familie buna, adica din aia "in rand cu lumea": au termopane ca toti ceilalti vecini, de curand si-au pus si centrala de apartament. Au tinut mereu sa fie in pas cu tendintele. Prin 90 aveau biblioteca ticsita cu bibelouri cu diverse domnisoare cu palarii si catei cu labutele ridicate, aveau pe masa din sufragerie mileuri (si pe jumatate din ecranul televizorului) si covor persan asortat cu tabloul cu "Rapirea din Serai"(ala cu caprioara adapandu-se il dusesera la mama-soacra, dupa lungi discutii). Astazi, au biblioteca minimalista, plina cu carti date gratuit pe la diverse ziare. Au copertile din imitatie de piele si stau asezate asa frumos, in linie. Nu le deschide nimeni, de fapt nici nu trebuie, ele sunt de decor. Ce mai! Au o casa frumoasa si nu le e rusine cand le vin vecinii in vizita (cu singurul scop sa inspecteze cu ce s-au mai upgradat Popestii de la etajul 2).
Si camera lui Mitzi arata cu totul altfel decat prin '90. A dat jos posterele cu Nick de la Backstreet Boys si cu Liviu de la L.A.(primul ei crush din lumea mondena). Acum are ceva poze facute de ea, cu ea, bineinteles, in sepia...de la un party, in care i-a stat parul foarte fain. Ai zice ca e de pe o coperta.
Dar sa revenim la eroina. Mitzi nu e foarte frumoasa, sau cel putin nu era pana acum cativa ani, pana sa descopere unghiile false, solarul, extensiile de par si skinny jeans-ii asortati la tocuri inalte. Acum cand iese in oras, e o adevarata "papusha"(cum i-a zis unul cu un ML la terasa zilele trecute).
Daca ar naufragia pe o insula pustie, Mitzi nu s-ar putea lipsi de fondul de ten, de placa de par si de epilator(Mitzi nu stie ca astia de pe insule pustii au niscaiva probeme cu electricitatea, dar ea asa a completat in oracol).
Un lucru e clar, lui Mitzi nu ii place la scoala. De ce?
1. e ingrozitor ca in fiecare dimineata sta 40-50 de min sa se gandeasca cum sa se imbrace. Sunt atatea variabile(vremea, culorile de asortat, hainele pe care le-a purtat in zilele trecute si care clar sunt taiate de pe lista);
2. "e nashpa rau cu fumatul" isi spune indesand slims-urile in fake-ul de LV;
3. orele sunt foarte plictisitoare, mai ales cand ai doar tocilare in clasa si ea nu face altceva decat sa deseneze pe caiet ceva modele de rochii pe care si le va face pentru absolvire("n-am ieshit eu miss boboc, dar la bal o sa vada cine e printzesa")
Lui Mitzi nu ii place nicio materie, nici macar sportul. Sta toata ora pe banca, in treningul ei roz si adidasii in ton, uitandu-se la grasele alea din clasa ale caror celulita se intrevede prin bumbacul gros al pantalonilor sport. Mitzi e norocoasa in clipele alea. Ea n-are. Asa de tare. Ca doar stie ca toate fetele au sau sunt corectate in Photoshop.
Mitzi nu citeste. Niciodata. De scris scrie mult. Pe Mess. Isi alege statusuri din citatele de pe net, sau posteaza un simplu si sec "sunt obo". Cateodata chiar e "obo" si n-are chef de discutii cu ala pozat langa o cabrioleta. Dar ramane online, in comunitate, sa nu uite lumea de ea si sa se stie ca e "obo".In rest, Mitzi merge la suc prin oras, se pozeaza prin toalete pt Hi5 si bate mall-urile.
Insa Mitzi e nefericita...in sinea ei...dupa ce da fondul de ten jos, seara, Mitzi are o fata tare trista...ea nu stie inca ce i-a pregatit universul.
Somn usor Mitzi! A, ai uitat sa dai jos cerceii! Bun, gata, altfel ti s-ar fi incurcat in mesele de par.

"Geani, dragostea mea!"(introducere)

Noaptea trecuta n-am putut sa dorm. M-a tot bantuit un gand: vreau sa fiu scenarist de telenovele. M-as pricepe al naibii de tare la asta. Uneori, din plictiseala,si cand solitudinea ma impingea la discutii lungi la telefon, le dublam prietenilor filmele de la tv, in stilul meu si spre amuzamentul lor.
Asa ca, impinsa de o pofta nebuna de scris, imi anunt prima telenovela de pe blog. E o telenovela romaneasca, urbana, cu tot ce ii trebuie ca sa se incadreze in genul ei. Stingeti focul de sub oala cu sarmale, lasati goblenul pe masuta din sufragerie, culcati copiii....urmeaza genericul.

Despre oameni mari si oameni mici...

Ne nastem cu dorinta de a creste mari...atunci cand masa din bucatarie e prea inalta pentru a ajunge la portocale, atunci cand suntem culcati la 9 seara, fara sa ni se ceara acordul in prealabil, cand ne muncim creierii pentru o scuza buna de a iesi seara in fata blocului, cand ni se refuza dorinta de a imparti domiciliul cu un catel...in toate acele momente simtim atat de intens dorinta de a ne face mari....
Pana la o varsta, entuziasmul creste proportional cu liniile trasate pe tocul usii...1,37...1,42...1,55...si tot asa(in functie de gene)...proportional creste si timpul scurs intre momentul la care ai iesit din casa si cel la care trebuie sa fii inapoi...proportional creste si suma alocata pentru "bani de buzunar"...si incet, incet, incepi sa prinzi din satisfactiile incomensurabile ale statutului de a fi "aproape" mare...
Dincolo de toate aceste beneficii, iti doresti sa fii mare...cu adevarat...din cu totul alte motive...daca Superman ar fi fost un tanc de 3 ani, ar fi putut el, cu dintii lui de lapte, sa salveze oamenii aflati in pericol? Spiderman s-ar fi putut plimba linistit pe toate cladirile fara sa-si fi facut antitetanosul in clasa a 8-a?....e inca varsta la care, a fi mare, are un substrat mult mai puternic decat ceea ce viata ne va dezvalui mai tarziu...
Viata si-a aratat latura parsiva in clasa a 9-a....ora de informatica....o colega bine vazuta financiar, beneficia, asa cum se va dovedi ulterior pe parcursul existentei mele o practica des intalnita, de subiectele la lucrare cu mult inainte fata de restul colegilor de clasa...printr-o intamplare, acest fapt s-a descoperit cu 5 minute inainte de inceperea orei....la fel ca in situatiile pe care le voi intampina in anii de dupa, profesoara in cauza nu a recunoscut nimic...un singur coleg a avut curajul sa se ridice si sa refuze sa dea acel test, condamnand astfel nedreptatea la care eram supusi...unul singur...noi restul am tacut...micuti...in banci...am inchis ochii la prima dovada de dezumanizare...dezumanizare ce se petrece odata cu maturizarea...un fel de involutie invers proportionala cu cea masurata in centimetri....atunci, a fost un singur om mare, si 32 de oameni mici...m-am urat atunci pentru lipsa de reactie....ma condamn si acum, dupa mai bine de 9 ani, pentru usurinta cu care am renuntat sa lupt...am acceptat pervertirea ca un "laissez faire"...
oamenii mari nu sunt cei care au 1.95, oamenii mari nu sunt cei ce conduc SLK-uri, oamenii mari nu sunt cei ce ii fac pe ceilalti sa stea cu capul plecat...de frica...
Copii, ce foloase avem de la oamenii mari?
Doamna profesoara, in ziua de azi....niciunele...
Bravo Ionescu! Se vede ca ti-ai facut bine temele!
Oamenii mici, asemeni unor furnici, se perinda...pe strazi, pe autostrazi, prin cladiri, prin institutii...sunt mici, infimi...atat de mici incat uneori trebuie priviti cu lupa...chiar trebuie sa pasesti cu grija pe langa ei...atat sunt de mici...
Oamenii mici si oamenii mari vor circula mereu pe acelasi DN...diferenta e ca oamenii mari nu vor calca niciodata linia continua pe tot drumul lor...la ei nu functioneaza.."lasa ca merge"...
As retrai la nesfarsit monologul lui Al Pacino din finalul genialului film "Scent of a Woman"...
Astazi n-as mai vrea sa ma fac mare....sa invat sa mint...sa invat ca adevarul il tii mai bine ascuns, ca nu da bine..."nu-i spune asta doamnei Popescu, nu se cade..."...pentru ca Doamna Popescu e mica...dar ea nu stie asta...si nu-i vom spune...ca nu se cade...

Cand eram mici, eram incredibil de mari...ne-am fi facut pompieri si doctorite...ne imaginam ca inventam vaccinuri pentru toate bolile de care sufera oamenii... visam si astazi, insa diferit...azi ne-am face smecheri si femei intretinute...astazi punem apa in vaccinuri si le vindem la supra-pret...
Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mic? Vivat Gutza! "et si tu n'existe pas..."

Exista viata si dupa 64 de ani?

Titlul suna al naibii de ....nici nu stiu cum sa-l caracterizez...:) insa il voi explica imediat.
Zilele trecute, am primit un "friend request" pe Facebook de la un algerian nascut in 1945 :)). Trecand peste stupoarea primei vizualizari, de amuzamentul de dupa, mi-a incoltit o intrebare care m-a chinuit pret de cateva ore...cum o fi viata la 64 de ani?
Recunosc, sunt genul de persoana pe care daca vrei sa o pui in imposibilitatea de a raspunde o intrebi vesnicul "tu cum te vezi peste un an?"....pentru ca nu stiu si pentru ca nici nu vreau sa stiu...N-am fost niciodata omul pasilor marunti, atenti alesi si urmariti intocmai, militareste...insa cum voi fi la 64 de ani, stiu precis :)
Picture this: par blond auriu...palarie cu boruri mari si ochelari de soare rotunzi, cu rame rosii...un Ford Mustang rosu purpuriu, cu interior de piele crem...ascultand "The Road to Mandalay" al lui Robbie...in drum spre Las Vegas...cu deja 2 amenzi luate pentru viteza depasita...
Pana atunci....imi raman cativa anisori de placute incertitudini...de fermecator neprevazut...de fiecare zi in care sa ma bucur de tot ceea ce imi iese in cale...
Nu imi voi trai viata dupa sabloane, pentru ca pur si simplu masurile mele nu se potrivesc...nu stiu cine le-a croit atat de anost...atat de lipsite de imaginatie....Mi-e de ajuns ca vad zilnic oameni care poarta ceva ce nu le place...tivuri prost cusute...maneci mult prea lungi...costume prost croite, dar alese din comoditate...
Lecturez cursuri de croitorie, invat sa cos, sa descos daca e cazul, si voi fi propriul meu croitor :)

De ce ne intrebam "de ce" ?

M-am intors in sala de aerobic a sufletului meu. Astazi lucram cateva serii de bicepsi si tricepsi...putin trapez,pentru ca nu se vede frumos...
E curios cum, intotdeauna, sau, de cele mai multe ori, ne intrebam "de ce" mult prea tarziu, intr-o relatie. De parca spiritul analitic se anuleaza in comuniunea cu trairile placute si intense. Spirit ce va reveni la viata, odata ce lucrurile frumoase se spun la trecut. De abia atunci ratiunea da din coate, si incepe cu obsesivul "de ce"....Cand de fapt, tocmai din acel moment ar trebui sa nu-ti mai pese!
Ne pierdem in "de ce"-uri pentru a ne ascunde teama de a merge mai departe....Si totusi...de ce?
Ok..sa o luam cu inceputul...il/o observi din multimea de oameni care iti invadeaza spatiul vizual...descoperi ca aveti atat de multe lucruri in comun...deja de aici ratiunea incepe sa isi impacheteze hainele de vacanta si cauta cu ardoare cele mai ieftine bilete...catre cea mai indepartata destinatie...curios e ca atunci nu te intrebi "de ce"?...De ce el/ea? De ce acum? De ce aici? De ce eu?....Tu doar te bucuri...si traiesti...intens...
Lucrurile se schimba, relatia evolueaza, legaturile sunt din ce in ce mai stranse...si..iar...nici urma de "de ce"?...ratiunea a uitat pana sa si trimita o vedere...cu mult nisip si un soare rotund si portocaliu, cu mesajul:"Salutari din...."
Incep sa apara primele probleme...inchizi ochii(asta daca s-a intamplat cumva sa te preocupe)...si ..iar....no "de ce"?
Pana intr-o zi...cand brusc, din doua periute in paharul din baie...ramai cu una...ciufulita...sprijinindu-se patetic, acum, cand are mult prea mult spatiu...
Si atunci, cu hainele ponosite, se intorc toate "de ce"-urile....Tarzii, tomnatice, amnezice unele dintre ele, rand pe rand...si, culmea, incerci sa le rezolvi pe toate, sa le poti scoate inapoi pe usa, si se mai intorc....mai uita cate ceva pe la tine prin casa...si o iei de la capat...De ce...De ce...

Trebuie sa inveti sa iei finalul ca parte a intregii povesti...Altfel, am opri orice film cu 10 minute inainte... Nimic nu se petrece intamplator....absolut nimic...exista persoane care chiar iti apar in viata la momentul potrivit, cu un scop precis...Intrebandu-te "de ce" nu faci decat sa te renegi, de parca privesti filmul altui personaj decat al tau....

De ce am scris aceste randuri?....nimic nu e intamplator...:)

Dear Mr Right :)

Stiu ca atunci cand vei citi aceste randuri, un zambet larg iti va lumina intreaga fizionomie...pentru ca, da, in sfarsit, m-am decis sa te abordez in modul cel mai franc...gata cu timiditatea excesiva, cu acel "baba-oarba"pe care il jucam de atata timp...
Stiu ca te flateaza aceasta vanatoare, in care participi ca si prada-trofeu...si e de inteles, doar nu degeaba ti-am dat acest apelativ...
Probabil dormi la ora asta, sau iti framanti mintea cu nimicurile ce ti s-au intamplat cu o zi inainte sau care ti se vor intampla maine....
Stiu inca de la varsta de 5 ani cum arati, cum iti place sa te imbraci, ce mancare iti place, ce lucruri te fac sa razi...asa ca n-am cum sa te ratez...e doar o chestiune de timp pana cand vei intra in raza mea vizuala...Stii ce ma enerveaza la tine? Ca te-ai folosit de substitute ca sa induci in eroare...mi-ai oferit la masa egoisti, individualisti, superficiali, meschini, mincinosi...deloc usor de digerat...dar guess what? Toate aceste vanatori esuate mi-au ascutit mirosul, mi-au imbunatatit vederea si mi-au marit sprint-ul...
Si stiu ca intr-o zi...una buna pentru vanatoare...cu mult soare, cu vant usurel...in timp ce voi motai cum face orice felina respectabila...te voi simti miscand in tufisul din fata...
Stiu ca existi undeva, mai aproape sau mai departe, te cunosc sau nu, ma cunosti sau nu, insa e clar ca e doar o chestiune de timp...Stiu totul despre tine, stiu ca ai pasiuni puternice, dar si dezamagiri poate la fel de puternice, stiu ca ai o imensa pofta de viata, si un simt al umorului irezistibil, stiu ca ai un suflet sensibil, dar si un caracter puternic, stiu ca esti orgolios, dar si altruist, ca esti capabil de gesturi suprinzatoare si ai acea doza de nebunie seducatoare, stiu ca inteligenta si spontaneitatea iti sunt caracteristici definitorii...stiu ca atunci cand te voi cunoaste, voi sti ca a meritat sa te astept atat de mult....ca un copil care taie zilele pana la Craciun.
Pana atunci...voi fi prima felina vegetariana...:) refuz sa mai vanez...
Raman motaind in soarele fierbinte al celor 24 de ani.....frrrrrrrrrr

pentru inceput...

10.05.2010 23.46

Dintr-un puseu de singuratate(pe care de multe ori refuz sa o privesc in ochi, drept realitate), m-am decis ca e timpul sa am propriul blog. Scrisul, ca acel katharsis, la care ma intorc dupa multa, multa vreme...e drept, scriam la o varsta mult prea mica, intr-un mod atat de pur si infantil...intr-o perioada in care visam ca, intr-o zi, imi voi pune semnatura pe propria carte, aburinda inca de sub tiparul ce ar fi scos-o la lumina, pentru cititorii ce-ar fi asteptat-o cu atat ardoare. Prima poezie trimisa in secret si publicata de un ziar local, pe la varsta de 12 ani, mi-a cauzat prima noapte nedormita de emotie...A urmat apoi Evul Mediu al identitatii mele, acel subru proces de maturizare, in care, ca orice "animal social" iti doresti apartenenta la un grup, grup care, din pacate, se va dovedi mult mai superficial decat ti-ai fi dorit...si, cu o desprindere nefericita, lasi in urma copertile uzate ale vreunei carti care iti capta intreaga zi, pentru primul Kent....Kent lung...cu miros intepator si fum inecacios...Imi condamn neputinta de a-mi fi pastrat semi-izolarea de care dadeam dovada pe la 10-11-12 ani...si pervertirea la care am participat ulterior...Adolescenta mi-a fost atat de confuza incat nu mi-o pot explica, de multe ori, nici astazi...
Dar astazi, ca dupa un somn indelung, ma intorc spre acele seri...in care il savuram pe Garcia Marquez,,,ce mult mi-a lipsit!!
E un blog despre ganduri...despre niste ganduri dezordonate...in seara asta mi-am gasit campul e flori si iarba pe care le voi lasa sa alerge in voie...cat vor ele...si pe care le voi privi de la distanta...bucurandu-ma de fuga lor jucausa, in toate directiile..
Alergati, copii! Nu va chem la 8 in casa...va intoarceti cand ati obosit, ok?
Noapte buna!