de bine, de rau...

Recunosc ca de-a lungul vremii am avut multe dileme. Multe nopti nedormite, multe drumuri lungi cu masina sau ore de asteptare, toate acompaniate de cate un "daca"sau un "de ce". Mi-am incretit deseori mintea gandindu-ma la cum s-au inventat chestii si de ce sunt chinezii galbeni, insa dintre toate domeniile posibile cel mai tare ma fascina natura umana, cu relatiile sale cauza-efect, cu nebuniile si normalitatile sale. In liceu am avut o perioada "freud"-iana, pe care am savurat-o cu interes.
Stiu ca sunt tratate intregi despre oameni si firea lor, stiu ca sunt specialisti cu vaste cunostinte in acest domeniu, care ar putea in 5 minute sa lamureasca semnele de intrebare ale unui nestiutor ca mine. In loc sa insir aceste randuri, as fi putut da un "search", dar aici nu e vorba de a gasi raspunsul documentat si cercetat. E un blog despre ganduri, iar mie, mai presus decat dorinta de a gasi raspunsul, imi place sa gandesc despre el. Cu siguranta n-am sa inventez ceva, nici n-am pretentia, insa e placut sa construiesti un puzzle mental din toate lucrurile pe care le vezi si simti in viata. Singura parte pe care o regret, astazi, din multitudinea de informatii la care avem acces, este tocmai faptul ca gandim, analizam mai putin(in sensul ala pur de gandire). E o relatie invers proportionala intre informatiile disponibile si numarul de "de ce"-uri pe care ni le punem.
De fapt, cam despre asta e vorba in tot blogul meu, de la prima si ultima postare. Prea putin concret, prea putin veridic si verificabil, multe ganduri, unele haotice sau copilaresti, unele triste sau nostalgice, unele contemplative sau moralizatoare. Nimic documentat, prea mult trait. That's me...
..................

M-am intrebat la un moment dat daca noi, ca oameni, suntem buni sau rai...(si nici acum n-am gasit raspunsul). As vrea sa stiu cum ne nastem? si ce invatam? Ne nastem buni si invatam din viata sa devenim rai, sau invers? Sa fie compasiunea un sentiment nativ, iar ura unul dobandit? Sau pornirea catre distrugere nascuta odata cu noi va trebui inabusita cu scoala, armata, casnicie?
Imi veti sari in contra-argumentatie cu teorii legate de personalitate, de semn zodiacal, gene mostenite, insa discutia nu este despre cat de buni sau rai suntem, ci daca suntem.
Sa luam placerea, de exemplu, ca instrument foarte util in incercarea noastra de a ne cerceta cu lupa introspectiei. Placerea este suprema motivatie si in numele ei ne cam ducem viata. Ne place sa ....si de aia facem. Cautam placere si modul de a o obtine.
Acum ca am definit "mobilul crimei", ma intreb, nu oare lucrurile rele, distructive sunt sursele placerii adevarate, nedisimulate? cum ar fi razbunarea si vandalismul. A fi rau inseamna a-ti cauta si cauza propria placere, in orice mod, a fi bun inseamna a cauta si cauza altora placere....si,nu, nu ne prea place noua, astora bipezi si cu vorbirea articulata.

Copiii cand sunt mici distrug lucruri, le arunca pe jos, le sparg(chiar si atunci cand li se spune sa nu o faca)....si rad...le face placere.
Tot copiii, cand sunt mici, chinuie animale....si rad...le face placere.
Oamenii cand se vad razbunati...rad...le face placere.
In Danemarca, oamenii omoara delfini in cadrul unui ritual lipsit de vreun rost...si le face placere.

Daca ne-am fi nascut buni, nu ne-am fi ocupat ani de zile sa invatam sa fim buni, sa ne pese de ceilalti. Nu am fi avut nevoie de educatie ca sa devenim inofensivi pentru ceilalti. Iar binele n-ar fi constituit in nicio imprejurare vreo constrangere de la ....placere.

Pentru mine e clar ca ne nastem rai si distructivi. E clar ca binele e un concept nascut ulterior, atunci cand am realizat ca ne-am pierde ca specie daca ne-am tot omori intre noi. E lesne de inteles de ce uneori conceptul de democratie da gres in societati in care binele e inca cu radacini plapande. La fel de lesne de inteles de ce regimurile tiranice s-au folosit si-au cultivat raul. Cu cat esti mai rau, cu atat esti mai simplu, mai putin "polizat", deci mai accesibil ca si manevrabilitate.

Oamenii ne-educati, oamenii simpli si necultivati stiu mai putine despre bine(si aici, va rog, nu confundati binele cu frica de Dumnezeu, e o capcana foarte periculoasa, in care putem cadea usor; oamenii pot fi buni pentru ca le e frica de pedeapsa, iar asta nu ii face in fond, niste oameni buni, ci doar niste rai fricosi). Cu cat esti mai putin integrat social, cu cat esti mai salbatic si neatins de pricipii si valori socio-umane(dobandite, de altfel, si nicidecum native), cu atat vei resimti o doza de placere mai mare in lucrurile rele, acea placere pura, care nus e deprinde de nicaieri.

Omul social si educat nu simte placere daca comite o crima, ci remuscare sau regret, spaima sau durere, pentru ca tot ce a INVATAT el despre bine i-a anihilat receptorii de simtit placerea actului distructiv.

E doar o parere...despre raul din noi si binele de-afara...