Platesc ca sa traiesc

Ne-am obisnuit sa traim intre rate si facturi, sub presiunea conformismului social, ne ducem existenta intre deadline-uri si verdele de la semafor. Masura trecerii fiecarei luni e data de fluturasul de salariu, iar lungimea unei zile o apreciem dupa numarul de apeluri primite.
N-avem treaba cu soarele si nici nu ne masuram umbra, din moment ce exista A.M. si P.M.

Am tanjit intotdeauna dupa libertate, dupa sentimentul ca putem fi proprii nostri stapani. A fost o vreme cand ne duceam traiul in piei de animal, intre peretii unei grote. Ne-am facut incaltari si haine groase pentru a putea umbla cat mai mult si astfel deveneam mai liberi. Ne-am construit case, ne-am facut masini, am nascocit telefonul mobil si televiziunea. Toate astea in spiritul independentei, al libertatii.
Dar toate astea ne incatuseaza astazi in cel mai pervers prizonierat. Cadem rand pe rand in groapa atat de iscusit acoperita cu frunze ieri, de unde nu te mai poti urca la lumina.

Astazi ne ingropam in credite pentru a ne achita posesiunile materiale(ce s-ar dori atribute necesare independentei statutare), incat nu mai avem libertatea de a o lua pe un drum nou, de a rescrie viata de la zero, fara a ne intreba "cum o sa ma descurc cu ratele?".
Astazi avem oameni pe care nu i-am mai recunoaste pe strada pentru simplul fapt ca ne-a fost mai comod sa ne continuam relationarea strict GSM-ic.
Astazi nu ne mai cunoastem caligrafia partenerului, pentru ca el/ea scrie Tahoma sau Arial.
Astazi, cand avem televiziune, ne ingustam mai tare orizonturile, hranindu-ne din gunoiul frumos aranjat spre servire. Nu ne mai traim propria viata, ci pe cea a vreunei mondenitati.
Astazi nu mai simtim, astazi doar masuram.
Din cand in cand, unul dintre ai nostri nu mai suporta. Nevoia de libertate ancestrala il face sa lase tot, chiar sub primejdia oprobiului general. Daca e curaj sau lasitate, e o dilema vecina celei legate de suicid. Ambele tabere au suficiente argumente pentru a se contra la nesfarsit.

Traim de multe ori impotriva propriei fericiri. Facem alegeri rationale cu urmari adanci si definitive in emotional.

Adunati-va averi, construiti-va Alcatrazul propriului suflet, traiti-va libertatea exersand-o exclusiv in alegeri de nuante de gresie. Asa va veti justifica simtirile gatuite.

Pana la urma, "I want to break free" e doar o melodie misto despre unul care e nefericit. De parca ar fi singurul, am multi prieteni asa. Mare branza!